Vă invităm să onoraţi Expoziţia de pictură şi desen Constantin BLENDEA de la Muzeu, la 1 Decembrie, orele 18.

Codul galben e confirmat. Sticla televizoarelor e în acord cu ce-i pe afară. Iarna, iată, îşi asumă sărbătorile de sezon, învelimdu-le corespunzător. Pot să înceapă petrecerile cărora li s-au alocat, cu grijă şi din timp, fondurile atât de necesare. Va fi frumos! Iarna nu-i ca vara… Peste tot, pe cuprinsul întregului areal românesc, începutul acesteia „debutează” cu Sărbătoarea Ţării.
1 Decembrie e întâia sărbătoare oficială cu care iarna-şi întră în atribuţiuni. De sub drapel, până după Sfântul Ion, vom purcede, avântându-ne zi de zi, demni şi curajoşi, cu elanul enoriaşilor „care suntem”, spre zările de vis ale pierzaniei, spânzurând spre dimineaţă, ca nişte năframe ale nădejdii de mai mult bine, în fereastra fiecăreia dintre sărbătorile care obligă şi pentru care ne vom da, la o adică, unii dintre noi, chiar viaţa.
Încep sărbătorile iernii! Numai mâine nu-i poimâine…
La Târgu-Jiu, pregătirile sunt pe ultima sută de metri. La noi, va fi, însă, o sărbătoare de grad zero. Asta, pentru că, din Ardeal, după desfăşurarea de forţe de la Alba Iulia, coloana oficială va trece Munţii Carpaţi şi va face un popas binemeritat şi din uşor interes pe aliniamentul urbei noastre. Întâi se va face lumină. Chiar primul-ministru Victor Ponta va pune umărul dimpreună cu primarul nostru la o aşa dulce corvoadă. Şi oraşul, împodobit cu beteală şi cu mii şi mii de steluţe viu colorate, avându-ne pe toţi martori de drept ai evenimentului, „va fi cel mai frumos oraş dintre toate oraşele lumii”.
Ne vom întrece în a face totul ca să ne fie bine. Să ne fie bine la toţi. Şi să ne vadă lumea. Ne vom ura şi ne vom face iar promisiuni. Unii altora. Şi vom trage nădejde. Toţi. Ca de fiecare dată…

Expoziția BLENDEA de la Muzeu e întâiul semn de sărbătoare dăruit la început de iarnă. E semn că se poate și că nu este exclus ca, mâine-poimâine, orașul să devină Capitală Culturală a Olteniei. Așa cum ni s-a și sugerat…
Situat geografic în centrul cultural al Olteniei, dăruit cu echidistanță evidentă față de toată lumea,  împlinind doar o sută de kilometri de Craiova, de Rm. Vâlcea și de Turnu Severin – sucursale demne de luat în seamă pentru instituțiile lor, cu care, evident, va trebui să colaborăm – , avându-l pe Brâncuși la îndenână pentru a „ne dovedi boieria și nobila legitimitate în domeniu, Târgu-Jiul are deja multe date, dacă nu încă toate datele, ca să poată emite pretenții de capitală peste viitoarea regiune administrativ-teritorială. Cultural vorbind, ora exactă a Olteniei se va da de la Târgu-Jiu.
Expoziția BLENDEA e un prim semn că se poate…
O instituție muzeală nouă, care să pună cu adevărat în valoare, științific și profesionist, opera pictorului nostru, unanim recunoscută de critica românească, ar fi încă un reper artistic de neocolit prin care orașul ar confirma cultural. În plan politic, s-ar părea că beneficiem de o perioadă fastă, perioadă în care am putea înființă, iată, „noi întreprinderi”… Ca pe timpuri… Astăzi, aşezaţi pe socluri de marmoră, primul-ministru Gheorghe Tătărescu şi Doamna Sa, întruchipaţi în bronz de sculptorul Paul Popescu, veghează pentru liniştea Muzeului nostru. Sunt de cart…  Zi şi noapte.
Iată, doar câteva dovezi, că ne mişcăm într-o direcţie bună şi că se poate: la Paris, aflat în vizită de lucru, prefectul Judeţului „se documenteazだîn Atelierul lui Brâncuşi de la Centrul Pompdou şi stabileşte prin telefon detalii ultime pentru desfăşurarea în bune condiţiuni a evenimentului cultural de acasă; în Italia, preşedintele Consiliului Judeţean semnează contracte de interes economic, dar legitimează şi… acţiuni culturale (În oraşul Trani, regiunea Puglia, la iniţiativa preotului paroh Mihai Driga, lider al Decanatului Ortodox-Român din Puglia şi Basilicata, a avut loc simpozionul cultural „Brâncuşi, între cer şi pământ”, la care au fost invitate să participe oficialităţi şi înalte feţe bisericeşti); în sedinţa de guvern, mai zilele trecute,  s-a aprobat memorandumul cu tema: Constituirea unei comisii de experţi pentru studierea situaţiei restaurării componentei sculpturale «Poarta Sărutului» din cadrul ansamblului «Constantin Brâncuşi» de la Târgu Jiu, urmare promisiunii făcute de primul-ministru Victor Ponta (Plătim noi de la Guvern o comisie independentă, nu din România, ca să nu ziceţi că ţine cu Ministerul sau cu ceilalţi. O să vină încoace, o să evalueze şi dacă s-a făcut prost luăm toţi banii înapoi, dacă s-a făcut bine, s-a făcut bine. Altă soluţie nu am, că nu suntem specialişti şi nu ne dăm doar cu părereac)
E bine…
Vă invităm să onoraţi Expoziţia de pictură şi desen Constantin BLENDEA de la Muzeu, la 1 Decembrie, orele 18. Critici de artă români cu autoritate confirmată ni-l recomandă.
Încep sărbătorile iernii…
Petru COMARNESCU:
„Departe de a fi un abstracţionist sau un autor de „schiţe scenografice” cu „abstracţie cromatică”, Blendea este un pictor figurativ. După experienţe şovăitoare, a ajuns acum la o splendidă închegare de rare armonii coloristice, în pânze temeinic „nutrite” pictural şi care, în viziunile sale sintetice ştie să treacă adesea pe plan de basm sau în metafore substanţial poetice legende şi momente istorice (Arcaşii, Sărbătoare, Maramele albe, Vânat) sau să evoce, prin vălurile depărtării, privelişti de sate şi oraşe …
Am simţit în compoziţii ca Arcaşii (cai şi călăreţi pe un fond roşu), Vecinele (trei femei de la ţară) sau în jocul păsărilor, atât suflul stilizării din arta populară şi din cea medievală cât şi lirica paletă a şcolii româneşti, dusă la noi rafinamente.
Blendea a ajuns la o mare fineţe coloristică, la o gingăşie de nuanţe, la ştiinţa de a folosi tonalităţi predominante, cu variaţiunile adiacente.”
***
Vasile DRĂGUŢ:
„Figurativă dar nedescriptivă, pictura lui Constantin Blendea, reuşeşte, prin ansamblul său şi prin fiecare lucrare în parte, să demonstreze vocaţia imaginii de a vehicula abstracţiuni, în condiţiile utilizării unor morfologii şi sintaxe plastice aparent cunoscute, dar supuse unor rosturi de indiscutabilă originalitate. Rigoarea construcţiilor compoziţionale, decizia uneori tăioasă a desenului, coloritul epurat de excesele sonorităţii – toate reperele de ordin formal par a concura pentru a situa pictura lui Constantin Blendea într-un plan de rece şi minuţios elaborată gândire matematică.
Dar dincolo de epiderma colorată a lucrărilor, se simte de îndată irepresibila pulsaţie a unei lumi interioare, o lume pe cât de viguroasă ca viaţă, pe atât de complexă în realitatea ei tăinuită. Comentatorii nu au întârziat să consemneze calităţile de excepţie ale lucrărilor expuse, insistând cu precădere asupra puterii de sinteză, asupra simplităţii înţeleasă ca o condiţie de a fi, asupra modului prin excelenţă pictural de a rezolva problemele imaginii.
Chiar nemărturisit în mod răspicat, un adevăr rezultă ca un loc comun al tuturor comentariilor: în arta română contemporană un reper al certitudinii poartă numele lui Constantin Blendea.”
***
Dan GRIGORESCU:
„Pictura de şevalet a lui Blendea conţine o lecţie: ea dovedeşte cât de direct poate fi transmisă căldura sufletească a unui artist care îşi construieşte arta cu fermitare, cu o neumbrită voinţă de ordine. O linişte atotstăpânitoare se degajă din pictura lui Blendea: notaţia unei impresii efemere capătă la el puterea unei arhitecturi menite să întrupeze durata, trecerea netulburată prin timp. O lume epurată de accidental, de capricii, o lume a certitudinilor descoperite în esenţa lor raţională, la hotarul dintre reflexie şi sensibilitate.
O modestie exemplară (dar nu întotdeauna înţeleasă în substanţa ei morală) l-a definit de-a lungul timpului pe Constantin Blendea. Pedagog talentat, el a format, în anii mulţi cât a fost profesor la Institutul bucureştean de artă, nu numai viziunea picturală, ci şi conştiinţa etică a mai multor generaţii de pictori tineri.
Venit din Peştişanii Gorjului, satul lui Brâncuşi, el a păstrat întotdeauna imensul şi rodnicul respect pentru a face şi nu a da niciodată deoparte truda necesară punerii în lumină a sensului interior al detaliului. Blendea e modern fără ostentaţie, datorită unei sinteze împlinite cu înţelepciune şi cu o neabătută conştiinţă a obligaţiilor pe care artistul o are faţă de opera sa şi, în egală măsură, faţă de privitor. Şi, se înţelege, la fel de mult, faţă de el însuşi.
Blendea e unul dintre artiştii importanţi ai acestei ultime jumătăţi de secol. Care, în ciuda adversităţii acestui lung timp, şi-a păstrat încrederea în rosturile artei adevărate. Slujită de el cu pilduitoare credinţă.”
***
Dan HĂULICĂ:
„În pictorul care a văzut lumina zilei pe locurile lui Brâncuşi funcţionează un tropism al înălţimii, care explică pulsaţia necontenită de aripi în plutire şi de zboruri, înfăşurînd privirea şi imaginaţia. Pe drept cuvînt, o semnalează toţi comentatorii operei lui Blendea. Aşa de generos afirmată în viziunea lui creatoare, aşa de eficient modulată pictoric, îţi aduce în minte o aserţiune pe care o lansase, la vremea lui, Vasile Conta. Este în nervul optic o fibră pentru a simţi înălţimea, pretindea filozoful. Chiar dacă ulterior fiziologia acestui apetit de înălţime a putut să apară contestabilă, valoarea sa rămîne puternic incitativă în cîmpul poeziei.
Mai ales atunci cînd, pe axul lui tainic, verticalismul adună temerar contrariile, în succesiunea unor mari exemple. Nu numai inventarul iconografic al picturii lui Constantin Blendea, şi elanul ei general, fac prezent acest verticalism inalienabil. Tot mai mult, compoziţiile sale îl presupun, ca mod de lectură în structurarea însăşi a imaginii, a bogăţiilor care îi populează spaţiul. Căci, oricît de pure în cromatica lor decantată, întinderile spaţiale nu te înfioară ca un gol îngheţat, în această pictură, nu transmit, paralizant, tăcerea infinitului evocată de Pascal. Uneori, în cutare Plutire, forma rotunjeşte acuităţile, făcîndu-le să lunece mai blînd pe un cer fără de repere, altcînd aripile devin ca nişte plăci incurvate, care urnesc ipotetice densităţi în văzduhul impalpabil.
Dar nu putem decît schiţa, în aceste glosse introductive, făgăduinţele palpitînd în sînul calmului majestuos, rodind uimitor, imperturbabil, dintr-un vid benefic.
În pictura lui Constantin Blendea, tropismul şi tensiunea înălţimii cunosc meritate victorii.”
***
Veronica MARINESCU:
„Arta sa clădită din maiestuoase rostiri sufleteşti, corelate cu ştiinţa rafinării efectelor şi a judecăţii plastice riguroase, nu putea trece neobservată. S-a vorbit adesea despre „rostirile sale sobre, de autentică dăruire interioară”, despre „geometriile plutitoare” cu mângâieri de catifea, despre „candorile luminoase şi cordiale”; şi despre tăcerile din picturile sale, de o exuberanţă copleşitoare. Despre „prospeţimea de sentiment” pe care o emană toate compoziţiile maestrului, fie că abordează tema „aripilor solitare”, a „plutirilor spaţiale” sau a „obiectelor în dialog”.
Toate conturează un regal de misterioase şi rafinate sinteze arhitecturale. Iată de ce pictorul Constantin Blendea, născut în 1929, în comuna Peştişani, judeţul Gorj – locul de unde pornea în lumea celebrităţii artelor şi Constantin Brâncuşi – rămâne unul dintre cei mai reprezentativi pictori români contemporani.
Care sunt temele sale predilecte? „Ideea de zbor şi ce înseamnă plecarea cocorilor, de pildă”, mărturiseşte maestrul… Arta sa este un omagiu adus formei şi culorii, este un alt fel de a privi forma, rămânând în datele picturii tradiţionale. O pictură care trăieşte în spaţii ample, brăzdate de lumina dimineţii sau a înserării, în care cresc şi rodesc uimitoare gânduri de speranţă.
Monumentalist prin formaţie şi vocaţie, Constantin Blendea rămâne un subtil interpret de forme şi un rafinat colorist, apreciat în ţară şi străinătate.

O viaţă trăită la altitudinea esenţei spirituale şi a apropierii de virtuţile marii arte.”

***

Aurelia MOCANU:
„Plutitor-fulgurant, ager-suav, auster-parietal sînt calităţile spaţiului pictural la Blendea. E o planeitate subtil dejucată, o fîşie radiantă de ţărm spre vibraţie optică. Cromatic, opera lui Blendea are egale polarităţi solare şi nocturne, candori luminoase şi linişti tonice. Compune riguros pe delicate oblice şi struneşte exuberanţa curbelor cu secţionări eliptice. Petalele-aripi, solzii-lespezi cu care ritmează zboruri ascensionale sau traversări ale orizontului conferă o schemă de mare flexibilitate repertoriului formal, devenit marcă stilistică. Mai adăugăm, ca titlu de valoare, senzaţia de „umiditate“ evanescentă a formei-sector cromatic care este, la Blendea, o achiziţie nu din peisagism, ci din absorbţia pigmentului în varul frescei. Căci pictorul a fost ades declinat exegetic şi prin alte valenţe ale carierei sale, cea de expert restaurator şi de profesor universitar. Ordonat cu solemnitate, dar şi proaspăt, prin suflul şi gingăşia haşurii colorate a pînzei, tabloul semnat Blendea se înseriază în cicluri de imagini cu teme-pretext dominante. De peste o jumătate de veac, acestea au fost: elanul aripii, fluvialul, peisajul rural şi sătenii, arhitecturări italiene, natura statică şi, uneori, nudul.

Constantin Blendea este o notă sigură a ceea ce înseamnă modernitate echilibrată sau poezie austeră a figurativului abstractizat.”

Constantin Blendea, despre el însuși

„Periplul meu artistic a început de la vârsta de opt ani, într-o casă de artişti, la unchiul meu, sculptorul Vasile Blendea. E un artist recunoscut, care are muzeu la Târgovişte. Acolo mi s-a deschis gustul pentru frumos. Îl asistam pe unchiul meu când făcea monumente sau sculpturi. Mă urcam pe schelele bisericilor, dânsul făcea şi pictură bisericească… În aceste condiţii, nu m-am putut îndrepta spre altceva, cu toate că mie îmi plăcea şi să construiesc şi al fi putut să fac Arhitectură în loc de Arte Plastice. Dar nu-mi pare rău de drumul ales. Stilul picturilor mele este între abstract şi reprezentativ, păstrez încă imaginea concretă pe care ne-o dă realitatea. Pânzele mele sunt foarte abstractizate, dar de mare respiraţie. Temele mele sunt cerul, zborul, aripile… În timp, am fost inspirat de frumuseţea artei medievale romaneşti, eu lucrând şi în domeniul monumentelor istorice. Am coordonat lucrările pe şantierul Direcţiei Monumentelor Istorice şi de Artă pentru restaurarea picturilor murale ale bisericii Mănăstirii Humor, am restaurat picturile murale din paraclisul bolniţei de la Mănăstirea Cozia. Îmi place foarte mult arhitectura italiană, arta clasică italiană, Renaşterea… am avut nişte sinteze făcute după studiile mele din Italia. Din rigoarea şi din caliatea artei italiene am avut ce învăţa. Am satisfacţia că şi acum pot să lucrez. Este fundamental pentru mine. Atât timp cât lucrez mâ simt un om încă tânăr. Am şi bucuria unei familii reuşite, legate. Mă bucur de nepoata mea, de fiica mea, care e tot pictoriţă. Şi soţia mea tot pictoriţă este. Suntem o familie de pictori de fapt. N-aş putea spune că este un regret, dar cred ca aş fi putut face mai mult, şi pentru meseria mea, şi pentru zona în care am lucrat eu. Peste 30 de ani am fost conferenţiar şi profesor la secţiile de Artă monumentală şi pictură ale Institutului de arte plastice «Nicolae Grigorescu» şi, în mai multe rânduri, decan al institutului. Important este că am încercat mereu să fac bine iar pe cei cu care am intrat în contact am vrut să-i ajut.”