Ploi crâncene de toamnă execută orașul din toate pozițiile. Cineva, de Sus, nu-i mai acordă nicio șansă. Totul pare a fi sub sechestru. Miroase rău a câine ud și a sudoare de om angajat cu ora să manifeste liber așa cum îi dictează conștiința. Câteva televiziuni sincer interesate par a face audientă transmițând în direct doar vocile puternice şi lozincile scrise cu litere mari de tipar. La km. 0, Lumea lui Caragiale rezistă ploii cu stoicism. Transpuse definitiv în bronz ușor aurit, personajele unei piese de manual oferă o alternativă deja asumată. Urmare unui adevărat travaliu cultural, Teatrul Național rămâne încă sanctuarul unor făgăduinţi impalpabile. La peroanele ascunse cu discreție după obloane de tablă coclită, ce desenează ferm perimetrul organizării de șantier, mașini negre trag cu mare băgare de seamă. Personaje imponderabile ritmează fără preget peisajul dezolant proteguit de o uriașă umbrelă gri. Un gong cu vederea la strada mare asigură publicul cu argumente devenite familiare cum că spectacolul va fi nemaivăzut. În spatele ușilor închise, ultime acorduri ale Festivalului Enescu prefațează noua stagiune teatrală.

Ca și în anii trecuți, și de astă dată, pictorul Emil Ciocoiu este autorul gloselor muzicale introductive. Operând concomitent pe ecranele mai multor spatii expoziționale, ritmând neobosit colaje intens colorate decupate dintr-o bine ascunsă arie de lumină, artistul atârnă omagial pe simezele special inventate zeci şi zeci de tablouri şi desene, rod al făgăduinței sale de-o viață asumată cu profundă tenacitate şi distinct orgoliu. Liber de orice urmă de servitute, rememorează pentru noi mereu aceleași lunatice amintiri, itinerarul pe care ni-l propune nefiind decât o prelungire paseistă a unor echivalențe biografice definitiv asimilate. Cu o consecvență cenzurată discret, meșteșugind regal-inconfundabil spațiile nemăsurate ale unor vise colorate, stilul lui a devenit emblematic, operând mult dincolo de „orizontul european al locului” – imagine luminoasă, cordial impregnată cu vocație adolescentină.

Mă bucur să-mi reamintesc acele zile de primăvară, când tineri adolescenți fiind, bântuiam fără noimă străzile Craiovei ca niște adevărați jucători de volei ce ne aflam, deja de talie regională, cu legitimații de club școlar vizate la zi şi cu aspirații spre meserii dintre cele mai pline de promisiuni viitoare: ingineri, cercetători, medici, economiști, constructori. Între noi, cei de la Liceul Gării, a fost transferat spre a întări atacul echipei, proaspăt şi nesperat calificată în campionatul regional, un coleg nou, de la Liceul Tudor. Aveam să aflăm că-l cheamă Emil Ciocoiu şi că după absolvire își dorea să devină pictor. Curioasă opțiune între toate meseriile cu aplicație tehnică pentru care optam orgolios majoritatea dintre noi. Era tăcut și aplicat. Puncta năpraznic pentru fiecare minge pe care i-o ridicam la plasă. Atunci, într-o pauză „de set”, Emil ne-a arătat caietul lui cu desene, gest care, recunosc, m-a marcat paralizant pentru mai târziu, paginile colorate ale acelui caiet escaladând eruptiv nădejdi artistice, hartuite apoi, din păcate, nemilos și cu osârdie, aplatizând în timp eventualele porniri atinse de ușoara invidie de tinerețe.

Emil Ciocoiu a urmat pictura la clasa profesorului Gheorghe Şaru. Imediat după absolvirea Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu”, ni s-a înfățișat curajos şi dăruit fără măsură cu prima agoniseală artistică în sălile Muzeului de la Târgu-Jiu. Din recolta acelor ani, doar o lucrare de mici dimensiuni, cum altfel?, a fost achiziționată de Muzeu, alta e din fericire încă atârnată la vedere pe unul din pereții Bibliotecii Județene, iar altele, câteva, au fost reținute atunci de o persoană privată din oraș şi fac astăzi fala unei colecții de artă ascunsă de ochii eventualilor curioși într-o vilă supradimensionată situată în Dealul Cotrocenilor. Aşa a fost începutul. A pictat doar câţiva ani în România, la Babadag şi Jurilovca, la Comana şi Călăraşi, purtat de gânduri spre sudul însorit al Franței sau spre lumina Balcicului nesperat. Câteva din lucrările de atunci pot fi văzute în compania altora purtând semnături consacrate pe simezele Muzeului de la… Slobozia. Altele, puține la număr, aparțin unor iubitori de frumos care au pariat pe semnătura lui Ciocoiu. Pariu câștigat cu asupra de măsură.

În 1980, pictorul nostru avea să plece definitiv în Germania, la Aachen, unde a performat în meseria-i, lucru pentru care-l urmărim, nu fără ușoară invidie, de ani buni. A expus şi în alte ţări, dar mai ales în Germania, la Aachen în Palatul Primăriei, cu ocazia decernării premiului Carol cel Mare reginei Beatrix a Olandei (1996), la Strasbourg în Parlamentul European, la Bruxelles în Cabinetul General NATO şi la Palatul Berlaymont al Comisiei Europene (2006), de fiecare dată în ideea bine definită de a sprijini politic interesul României în spațiul Uniunii Europene. A contribuit astfel prin recunoașterea valorii operei la succesul politic al ţării sale. Şi nu-i puţin lucru. Pictura lui a fost apreciată de filosofi (Hans Kung) sau susținută ecumenic de reprezentanții autorizați ai mai multor religii, a fost promovată prin Institutul Cultural Român sau prin Muzeul Ludwig în Galeria Națională a Chinei, se află în Colecțiile Regale din Olanda şi din Iordania sau în Muzee şi Colecții private din Italia, Suedia, Luxemburg, Belgia, Germania, dar şi în România, la București, Craiova sau Cluj, unde a şi expus în ultimii ani: în 1996 la Muzeul Național de Artă al României, trei ani la rând (2007, 2008, 2009) la Galeriile Galateca ale Bibliotecii Central Universitare Carol I, la Sala Palatului cu ocazia Festivalului George Enescu (2009), în Sala Constantin Brâncuși de la Palatul Parlamentului (2012), la Cluj, la Craiova şi la Sinaia, iar zilele astea, cu o amplă retrospectivă, la Teatrul Național din București.

Dar la Târgu-Jiu? Doar o singură dată, demult, în 1976. De ce?

Născut în 1948 în Şasa Gorjului, pictorul, cum singur mărturisește, trăiește și lucrează bună parte din timp în Germania, totdeauna cu nostalgia plaiurilor gorjene şi al dorului de casă, închipuind cu imaginație o lume numai a lui, pe care o așează la vedere pe simezelor diverselor expoziții la care ne invită de fiecare dată cu mult drag, cu generozitate, dăruindu-ne din prea plinul lui de câte ori are ocazia. Să nu fim în stare să-i oferim, la rându-ne, şi noi, ocazia să expună acasă , la Târgu-Jiu?

Anul acesta, în septembrie, pictorul Emil Ciocoiu, de loc din Şasa Gorjului, a împlinit 65 de ani. De acasă, de la Târgu-Jiu, La Mulţi Ani pictorului dimpreună cu sănătate şi spor mult în toate! Şi la bună vedere.

Ar fi o onoare şi o dulce recunoaștere să-i vedem, în sfârșit, opera expusă şi pe simezele Muzeului nostru, să-l onorăm cu titlul de Cetățean de onoare al urbei noastre pentru merite deosebite în domeniul artei şi culturii Locului şi Lumii pe care o petrece, să-i dăruim o Stea – însemn al prețuirii și recunoștinței – pe Aleea personalităților gorjeneşti deja consacrate şi să ne gândim cu toții serios la un viitor Muzeu Ciocoiu la Târgu-Jiu, într-un spațiu care să-i pună în valoare opera și viața petrecută bună parte prin Lumea Albă şi care să atragă lume bună de pretutindeni, interesată de valorile noastre.

Şi câte nu s-ar mai putea face la noi acasă!…

Dintr-un imbold justițiar, osârdia noastră prinde să se prelungească util, stârnind o anume emulație justificată în rândurile celor ce ne onorează cu prezența în proximitatea decizional culturală. Pictorul Emil Ciocoiu ne propune cu discreție, sincer şi precaut, să-i cunoaștem împlinirile de-o viață – prinosul ei cu virtuți gorjeneşti -, întovărășindu-l într-o drumeție așternută tulburător de onest pe pereţii proaspăt zugrăviți, La Aniversară, în onoarea sărbătoritului la 65 de ani.

Teatrul Național din București se desprinde cultural între instituțiile de profil printr-un spectacol de culoare şi lumină așternut pe zugrăveala încă umedă a scenei mari, cu garanția expresă, legitimat conturată a pictorului Emil Ciocoiu.

Călător mereu îndatorat, pictura lui reprezintă deja expresia narativă slujită cultural din preaplinul de-acasă.

Mereu acasă sau iluzia libertății ceremonios asociată invitației la o dulce întoarcere…