Trece toamna peste noi ca o sărbătoare subvenţionată din bani publici. Subvenţionată generos dintr-un buget care încape fără să bată la ochi în chimirul unui cioban de la Novaci, coborât de la munte hotărât să-şi petreacă iarna lângă muierea lui.
Se-aude că autobuze tocmite la vedere vor aduce în Gorj,la sfârşitul săptămânii, toată lumea bună care n-a putut veni la Ziua recoltei. Va fi dezmăţ mare. Cu mâncare bună (cu porci de lapte la proţap învârtiţi după degete folosind metode omologate în câmpul de la Costeşti), cu lăutari profesionişti (Ion Ghiţulescu, lăcrimând live, va cânta asistenţei fără microfon spre a nu putea fi, eventual, înregistrat de careva), cu politicieni înalţi (dl. Prim-ministru Ponta va arăta alegătorilor gorjeni, în exclusivitate, autograful obţinut, totuşi, de la preşedintele Americii, urmare vizitei de mare succes în Lumea Nouă), cu excursii prin judeţ (atât cât să-i apuce corespunzător foamea şi să se simtă bine fără vreo regie specială).
Toată lumea va primi diplome de participare, mape cu pixul incondeiat în litere de tipar, plachete omagiale suflate cu plumb de doar 1 mm grosime şi hrană rece pentru tot drumu de-aci înainte. Va fi o sărbătoare de toată fala. Dar, nici de data asta nu va fi prezent sculptorul Brâncuşi. Evident, n-ar avea cum. Şi mai ales de ce… N-a răspuns invitaţiei d-nei Adina Andriţoiu. E doar o chestie locală. Între noi. Ca sărbătoarea să aibă o anume aură internaţională, se aude că vorbele oficialilor locali se vor rosti şi în limbi de circulaţie. Vă vom povesti cum a fost în măsura în care vom avea acces la petrecere şi la… documente.
Până atunci e loc şi de alte sărbători. Sărbători paralele.
Zilele acestea, pe 26 octombrie, dl. Grigore Smeu împlineşte 85 de ani. Nouă ni se pare a fi un fapt important şi un prilej de sărbătoare. Estetician profesionist, poet şi prozator, un om de cultură adevărat care a fost mereu acasă, la Gorj, şi care a scris bine şi cu aplicaţie despre tot ce am avut frumos în noi. Şi bun.
GORJNEWS îl omagiază şi publică, alăturat, un fragment dintr-o viitoare conferinţă dedicată Gorjului, pe care dl Grigore Smeu ne-a dăruit-o cu tot dragul. Îi urăm din toată inima La Mulţi Ani!
E o toamnă frumoasă! Un Smeu deasupra noastră veghează ca totul să fie orânduit frumos. Îi mulţumim cu asupra de măsură. Şi-i dorim o stea la drumul mare. Acasă, la Gorj.