Ne-am bucurat sincer când am primit cu poşta, contra cost, întregul set al celor 15 numere ale revistei Confesiuni, editată de Centrul Brâncuşi sub dublul directorat asigurat de Adina Andriţoiu şi Doru Strâmbulescu, povăţuiţi cu normă întreagă de mentorul Gheorghe Grigurcu şi corectaţi, atât cât prevede fişa postului, de Ion Popescu-Brădiceni, sinecură pe care o  ocupă temporar şi de unde va putea accede la ocuparea celui de-al treilea post de director al aceleiaşi instituţii, pentru obţinerea căruia au fost demarate diligenţele către factorii de resort. I.P.-B. e cel mai îndreptăţit în a  ocupa acest ultim post de care facem vorbire, pe considerentul că, de exemplu (da’ io nu cred acest lucru), el e cel care, printre altele, întocmeşte cuvântările, luările de poziţie, interpelările şi eventualele răspunsuri cu caracter profund spontan cu care mai marii locului ies la tribună, în faţa microfoanelor sau a camerelor de luat vederi, fragmente edificatoare fiind oferite, spre ştiinţă, chiar şi cititorilor noştri la diverse ocazii. Pe poet l-am întâlnit ultima dată astă vară la o ultimă acţiune  a fostului ICR, acţiune  în cadrul căreia i-am făcut loc să-şi lanseze o carte de poezie, carte care purta doar din interes, pe pagina de gardă, un titlu  brâncuşian care să justifice nu doar efortul financiar al Centrului. Şi-a lăudat cu vorbe multe cartea şi spre a ne arăta că e oricând capabil să socializeze cu noi ne-a… înjurat de mamă. Cum i-am promis, pentru moment, nu-i vom aplica nici o corecţie. Deocamdată… Până atunci apreciem curajul cu care abordează pe larg, întins pe multe pagini, varii domenii de largă respiraţie. Cităm finalul unui text de dată recentă din revista mai sus menţionată: „Dar despre proza lui Eminescu, Caragiale, Sadoveanu, Voiculescu, Eliade, D. R. Popescu, Fănuş Neagu, Ştefan Bănulescu ş.a., ne rezervăm dreptul de a elabora un alt studiu ori tratat universitar”. (Peştera şi Fântâna Tinereţii în spaţio-timpul sacru sau despre cogito-ul transmodern). Remarcăm faptul că tot ce produce I.P.-B. se bazează pe o bogată bibliografie şi o multitudine de note de subsol, din toate domeniile şi de toate felurile, cu care-şi susţine abracadabrant demersul. Cred că o antologie semnată I.P.-B., cuprinzând doar pagini de bibliografie şi note de subsol s-ar putea constitui într-o eventuală altă carte de autor şi de succes local care, tipărită cu banii aceluiaşi Centru, ar reprezenta un veritabil succes de casă. Considerăm, şi vă luăm părtaşi, că e păcat ca universitarul nostru cu atâta deschidere asumată să ocupe doar un umil post de corector, iar alţii… Apropo, am aflat şi noi că Centrul editează de ceva timp şi o altă nouă serie a revistei Brâncuşi, lucru pentru care a fost adus pe post de… director(?), mai vechea noastră cunoştinţă, dr. Lory Buliga, brâncuşiolog de mare suprafaţă locală, căruia i-a fost îngheţată, pentru perioadă determinată, o bursă cu care aplica de mai multă vreme în… Anglia. Revista apare într-un parteneriat subînţeles cu… Fundaţia Constantin Brâncuşi, instituţie non-profit care şi ea aduce în schemă un… director, prin preşedintele ei Aurel Antonie, colecţionar local de funcţii culturale, cu impozitele achitate la zi prin orice mijloace. Încep să prindă contur, iată, unele din direcţiile trasate prin pana primului director în editorialele revistei. Urmărindu-le nu fără un real interes, cităm la grămadă şi pe sărite câte ceva din cele în care combate întru Brâncuşi cu aplicaţie:

„Dacă ar fi să ne luăm după mesajele alarmante transmise opiniei publice de unii specialişti în scenarii apocaliptice, dar tipice unui anume gen de discurs public al acestei perioade, ceea ce i se întâmplă de la o vreme încoace Ansamblului brâncuşian de la Târgu Jiu este un dezastru. Graţie anumitor mijloace mass-media, care pun cu generozitate la dispoziţia acestor ipochimeni spaţii largi de emisie, opinia publică românească, dar nu numai, este nevoită să ia act de intervenţiile catastrofale întreprinse de autorităţi împotriva lui Brâncuşi.
Nu am nici o îndoială când spun că în cadrul societăţii româneşti şi-au făcut loc o serie de delatori, de personaje obscure care pretind că scriu şi rescriu istoria.
Acest puhoi nătâng nu pregetă să atace feroce instituţii, persoane, pe oricine, indiferent de rang, de merite personale, de valoare, amestecând fără discernământ idei, gânduri, sentimente, trăiri dintre cele mai diverse, adevăruri numai de ei ştiute. Sub acest semn al ignoranţei s-a născut o aşa zisă generaţie de lumpeni, o specia distinctă de aborigeni pentru care Brâncuşi a devenit un fel de spirit tutelar. În numele său sunt dispuşi să calce în picioare principii, persoane…
 Cine sunt de fapt aceşti indivizi? Şi de unde au apărut? Avortoni ai unei societăţi debusolate. Fără orizont. Încremeniţi în dogme şi de un primitivism feroce, aceştia nu contenesc să-şi expună în public frustrările, neîmplinirile personale, incultura, dorinţa de a câştiga un nume… Fără operă şi fără un temei prealabil, măcinaţi de griji închipuite, îngânând ceva, în semn că vorbirea articulată le este încă străină, aceştia devin, mai degrabă, nişte esteţi ai nopţii spiritului. Căldările de lături revărsate în diverse publicaţii însăilate în grabă, de o mediocritate şocantă, scot în evidenţă chipul lor hâd.
Lipsesc în acest moment vocile autentice care să spună tranşant stop prostiei, nepriceperii şi delăsării Zarzavagii simandicoşi şi precupeţele trezite, chipurile, peste noapte din lungul lor somn dogmatic, mitocanii, ei sunt personajele providenţiale…
Am scris aceste gânduri, nu doar pentru a da o replică unor  smintiţi întru Brâncuşi, care au creat o isterie naţională referitor la  lucrările de restaurare făcute în această toamnă asupra operelor din  piatră, componente ale ansamblului brâncuşian, (despre asta se vor fi  pronunţând specialişti – într-un fel sau altul)…
Pentru a nu rămâne, totuşi, prizonierii unor iluzii, şi pentru a nu cădea în capcana prostiei etalată ca normă, vă propun să facem distincţia clară între lucrurile cu adevărat importante şi ce îngână aceşti smintiţi întru Brâncuşi. Am zis!”. (doru strâmbulescu)
L-am păstrat pe editor în  litere mici, văzând că aşa-i place să-şi asume chestiile la care ţine din toată inima (o întâie poezie cu care s-a debutat discret în paginile propriei reviste, ale cărei versuri ne-au pricinuit o reală încântare, dar din care nu cităm pentru că n-avem la dispoziţie suficient spaţiu de manevră, a fost, de asemenea, semnată tot cu litere mici, dreapta-jos).
Altfel, combate bine editorialistul, ajuns printr-un nesperat concurs de împrejurări chiar director-interimar al instituţiei girată logistic şi financiar de Primărie, instituţie sancţionată public de mult aşteptata comisie guvernamentală care a demis-o şi pe dna. Adina Andriţoiu, a dat dreptate smintiţilor întru Brâncuşi, a subliniat faptul că soluţiile de conservare asumate de Centru e necesar a fi omologate chiar la… Parchet şi i-a cam lăsat pe toţi salariaţii din parc fără obiectul muncii, aceştia urmând pe viitor a se preface, în regim de totală discreţie, că au treabă prin… Grădina Publică.
În oraş bântuie veşti noi şi în chestiunea bustului regizorului Nicolaescu. Problema e că el chiar nu seamănă cu cel înscris cu litere mari de tipar pe soclu, cu toate că până şi pictorul Vasile Fuiorea, preşedintele filialei UAP locală, a spus chiar la televizor că „lucrarea este o lucrare în caracter”, asta comportând faptul ca noi să înţelegem, de bunăseamă, ce înseamnă „caracter” . Neobţinându-se avizul ministerului de resort acum se vântură ideea că forurile locale şi-ar fi dorit, de fapt, o lucrare cu marele regizor pe cal, asta şi pentru că pe raza municipiului nostru nu s-a încumetat până acum nimeni să facă o ecvestră. Şi doar din acest motiv n-a fost acceptat Nicolaescu pe care l-a făcut în picioare, sculptorul Paul Popescu. S-a stabilit că, în sfârşit, bustul va trebui retrocedat de oraş dnei. Dana şi, acum, ar putea fi contactat sculptorul Florin Codre, artist ce ar urma să-l facă pe Nicolaescu călare, cum se vrea, dar, în formula în care se va obţine OK-ul tuturor celor implicaţi, din lipsă fondurilor, pentru anul acesta regizorul se va folosi de un cal viu, luat în locaţie din herghelia sculptorului de la Băneasa. E ştiut faptul că dl. Codre are antecedente în zonă: şi-a dorit să se implice acum câţiva ani în problema Casei Brâncuşi, cu oarece şanse de izbândă, dar a şi făcut dovada gorjenească a talentului său având în portofoliu o reuşită lucrare de for public reprezentându-l pe Tudor Vladimirescu, lucrare de care foarte puţini îşi mai aduc aminte… În felul acesta, Nicolaescu lui Paul Popescu urmează a lua alte drumuri,  unde se va fi găsind un primar care să-i ofere un loc pe măsură spre a fi amplasat. E ca-n filme!
În sfârşit, cu ocazia sărbătorilor pascale şi a zilei de Întâi Mai, Primăria şi Centrul Brâncuşi se pare că vor demara lucrările de reamenajare a grădinii casei Bălănescu, casă în care a locuit Brâncuşi câtă vreme a lucrat la Târgu-Jiu. Pentru a înţelege bine de ce chiar Primăria trebuie să-şi asume în sfârşit acest demers, le stăm la dispoziţie, cu titlu gratuit, cu textele semnate de poetul Alex Gregora în revista Brâncuși, seria noastră. Câtă vreme întârzie amenajarea unui Muzeu Blendea în locaţia respectivă, tragem nădejde că măcar cu ocazia noilor lucrări, grădina va fi extinsă în aşa fel încât să cuprindă în arealul ei şi Coloanele sculptate de Nicăpetre sub streaşina Prefecturii, în acest fel acestea putând fi puse, în sfârşit, în valoare.

Mass-media şi gura lumii întreţine de-o vreme faptul că premierul Victor Ponta va veni curând la Târgu-Jiu, şi nu doar urmărind interese electorale ci pentru a ne confirma încă o dată că se lucrează, totuşi, cu mult sârg pentru UNESCO-nizarea Ansamblului brâncuşian, mai ales că oraşul tocmai a luat, nesperat, chiar Mărul de Aur. Doamnele Adina Andriţoiu şi Iulia Vână ţin aproape în chestiune. Urmează ca pe agenda de lucru a altora să prindă contur muzeul Brâncuşi, aeroportul Brâncuşi, autostrada Brâncuşi…
Până data viitoare, vă invităm la… teatru. Teatrul Nostru pregăteşte pentru Premiile Elvira Godeanu ce urmează a prefaţa cultural Zilele Oraşului, o nouă premieră pe un text-colaj de Cehov, în regia lui Alexandru Dabija.
Vorba unui dramaturg ce tocmai se joacă cu succes mare la public: „Eu nici nu ştiu pe ce lume sunt”…