La împlinirea vârstei de 70 de ani, pictorul Blendea s-a sărbătorit printr-o expoziţie retrospectivă la Muzeul Naţional de Artă al României, parcă dintr-un orgoliu moştenit de-acasă, cu fast boieresc, descompus complimentar cu măsură pentru noi, după cum fiecare am avut a-i înţelege în timp lucrarea-i de-o viaţă. Sălile regale au fost preţ de câteva săptămâni învelite în sutele de aripi desenate de pictorul nostru, închipuind caleidoscopic o viziune integrală asupra zborului prin lumea pe care o petrecuse totdeauna activ, într-un echilibru perfect cu sine, asumându-şi fără preget eforturi nebănuite pentru a reuşi în confruntarea cu misterul inepuizabil al întâmplărilor privite peste ani nu fără o anume melancolie. Văzut acest lucru prin ferestrele acoperite cu vitralii ale Palatului Regal, totul părea ca fiind o joacă… frumos caligrafiată în culorile unui curcubeu aburind oglinda sufletului fiecăruia dintre noi, bântuiţi de invidii şi risipind vorbele sugrumaţi de emoţie.

Şi-a repetat sărbătoarea, împins mai ales de dorul de casă, la Craiova şi la Târgu-Jiu. Simezele sălilor l-au confirmat definitiv pe pictor încercuind spre ştiinţă întâlnirea noastră cu arta, infinitatea spaţiului plastic împreunând abstracţiile într-un monolog colorat fără cusur. Mereu în căutarea posterităţii, pictorul n-a pregetat arătându-se interesat de viaţă până în ultima clipă, inventând ocazii spre a sărbători înpreună cu lumea, declamându-şi cu vervă poemele desenate doar din dorinţa de-a reinventa mereu zborul.

Pictura lui Blendea – un zbor în bătaia vieţii, un sacrificiu zilnic, asumat cu stoicism şi răbdare, respectând totdeauna tema, un perpetuum mobile obosind pe aripile frumos colorate ale unui fluture viu.

Ne-a purtat mai anii trecuţi şi prin Sălile Constantin Brâncuşi de la Parlament, apoi pe la Muzeul de la Târgovişte, oraş din păcate dovedit a-i fi pe final un închipuit şi nemeritat Waterloo, după care ne-a transmis invitaţia, de undeva, de sus, de-a-l întâlni pe simezele muzeelor din Bistriţa, din Cluj, din Sibiu şi din Oradea. În sfârşit, acum, după o binemeritată preumblare prin ţară, parcă pentru a-şi confirma sieşi răbdarea socratică de-o viaţă în faţa şevaletului, ne aşteaptă săptămâna viitoare să-l întâlnim şi la Muzeul de la Târgu-Jiu, locul despre care a avut dintotdeauna amintiri frumoase şi pentru care l-au încercat mai mereu nostalgiile.

Evenimentul expoziţional Blendea de la Muzeul oraşului nostru ar putea fi cu adevărat cel mai important dintre toate cele întâmplate la noi. În anul ce tocmai se întâmplă cât de curând a lua sfârşit, s-au săvârşit pe bani publici mai multe întâmplări culturale. Amintim doar Sărbătorile Brâncuşi – de naştere, de moarte şi de târnosire a Capodoperei -, Simpozionul de sculptură Brâncuşiana, Festivalul de Literatură Tudor Arghezi, Serile de la Brădiceni, Festivalul Maria Lătăreţu şi alte câteva, toate fără prea mare vizibilitate mediatică, la care şi-au dat concursul spre a se afla în treabă mai toate instituţiile de profil arondate cultural. Şi mai toate, aceste întâmplări, din păcate, fără a lăsa urme materiale deosebite în beneficiul organizatorilor. Adică, mai toţi invitaţii au venit, au bifat, au luat diploma şi/sau premiul, au onorat masa şi-au făcut cale-ntoarsă sub ropotele noastre de aplauze la scenă deschisă. Ne-am ales doar cu banii… cheltuiţi şi cu actele-n regulă. Deocamdată. La nevoie, vom detalia cu o altă ocazie.

De ce considerăm Expoziţia Blendea ca fiind cu totul şi cu totul altceva? Io cred că evenimentul ar trebui să se desfăşoare, pentru a i se da şi greutate instituţional-politică, sub înaltul patronaj al Preşedintelui (Consiliului Judeţean Gorj). Cum, primul-ministru Ponta – altfel fan Blendea, dovadă chiar lucrarea-i atârnată la vedere mai anii trecuţi în cabinetul de Deputat de Gorj –, n-are cum agrea formula, din motive lesne de înţeles, cu înaltul patronaj al Preşedintelui, îşi va face loc pe agenda de lucru şi va da o fugă până la Târgu-Jiu spre a participa personal la vernisajul mult aşteptat. Va fi ca pe vremuri, un eveniment girat de Primul-ministru, care, bineînţeles tot ca pe… timpuri, va veni însoţit şi de alţi membri ai guvernului… Negreşit, nu va lipsi nici ministrul Culturii care, de faţă cu multă lume, a făcut în iarnă oarece promisiuni legate de resortul D-sale din instituţia ce-o păstoreşte la modul destul de… liberal.

Va fi lume multă şi bună, organe ale administraţiei locale, deputaţi şi senatori, oameni de cultură şi cetăţeni oneşti, toţi iubitori ai artei, decizional dovedindu-ne capabilitatea pentru că se cam vehiculează, tot cu această ocazie, chiar ideea înfiinţării unei noi instituţii culturale la Târgu-Jiu – Muzeul Blendea, urmare unui parteneriat public-privat între oraşul lui Brâncuşi şi familia pictorului. Cum ar fi ca pe fruntea Casei de oaspeţi a Consiliului Judeţean (casă cu nu prea multe stele, cu cheia la un singur purtător şi cu oaspeţi rari şi nu cu ranguri dintre cele mai importante) să vezi din toamna asta o firmă într-adevăr cu ştaif cultural, pe măsura pretenţiilor brâncuşiene ale locului: Muzeul BLENDEA Târgu-Jiu? Ar fi un act de importanţă nu doar culturală, urmare firească şi a unei decizii politice la care se implică, iată, chiar primul-ministru. Ca pe timpuri!… Că doar, o ştie toată lumea, dintr-un areal cultural ca oraşul lui Brâncuşi, voturile valabil validate vin doar pe filieră… culturală.

Pe surse, se aude că luminile oraşului vor fi aprinse la 1 Decembrie doar de dl. primar Cârciumaru, altfel încă cel mai îndreptăţit la o aşa caznă, primul-ministru cedând aprinderea cu pricina, din raţiuni culturale de ultimă oră, în favoarea evenimentului Blendea de la Muzeul târgujian.

O instituţie muzeală nouă, un Muzeu Blendea va trebui ajutat şi printr-o subscripţie publică. Participăm, iată, nu doar cu vorba, ci şi cu întâiul… milion. Suntem îndreptăţit s-o facem primul şi pentru că avem privilegiul de drept de-a număra în colecţia noastră mai multe lucrări semnate C Blendea.

Aşadar, luminile iernii, de prezenţa căreia se anunţă că ne vom face cât de curând vinovaţi, vor fi aprinse mai întâi în sălile Muzeului Oraşului, cu ocazia Expoziţiei de pictură şi desen Constantin Blendea, al cărui vernisaj va avea loc joi, 21 noiembrie 2013, sub înaltul patronaj al Primului-Ministru al României.

La un aşa eveniment, prezenţa e obligatorie pentru toată lumea…, aleşi şi alegători. Toţi, bineînţeles, îndrăgostiţi de frumos…

Cum altfel? În capitala culturală a Olteniei, după o mai veche vorbă a premierului…

Aripile pictorului Blendea

(text pentru Catalogul Expoziţiei Blendea de la Târgu-Jiu)

De jur împrejur, din înaltul înveşmântat cu alb al pereţilor regali, într-o muţenie bizantină, atârnă şolduri de aripi, sfidând legile morale, scrise numai pentru zborul la joasă înălţime.

De jur împrejur, ca într-o abstracţie bandajată cu umbre, se simte mărşăluind ca la o dreaptă comandă, marea pictură.

De jur împrejur, rezemat de lumina amiezii – un maidan de păsări îndopate cu grăunţe de aur. Zborul lor – desfăcând linişti fragile – pare a fi umbra stătută a unui giuvaer agonizând sub tălpile unei paseri ademenite în faţa oglinzii.

Pictorul Blendea ţine la piept cărţile cu picturile sale încă amirosind a cerneluri. Între foi, presate, aripi de păsări lasă dâre de lacrimi. Zboruri aurii cu cearcănele înfipte în fildeşul neantului însângerează pagini scrise cândva cu pana de Petru Comarnescu. Tot îndemult, Cornel Radu Constantinescu scria primul cum că pictorul Blendea s-a născut din interes în Peştişanii Gorjului. Au trecut de atunci mai bine de 80 de ani şi acum, ca pe o aducere aminte, părem a fi îndreptăţiţi s-o spunem toţi: „Da, Constantin Blendea, pictorul de aripi celeste, nu-i departe de loc de Brâncuşi. Pictura lui este întâiul discurs asupra zborului, rostit în fiecare dimineaţă din amvonul din care sufletul bunului Dumnezeu şi-a luat zborul”.

Pictura – ca o disperare, respirând sub lemnul unei catapeteasme străjuită de păsări sculptate din inima lui Brâncuşi.

Pictura – ca o livadă de cireşi înfloriţi, acoperită cu zăpada subţire a zborului, delimitând depărtarea de casă. Într-un tablou cu geometrii fericite, profilat pe fundalul unor închipuiri medievale, la catedră, înveşmântat în mantie din aripi de fluturi, el, pictorul Constantin Blendea – profesorul de la lecţia de zbor.

Profesorul Constantin Blendea, cel care a acoperit cu umbre alburii vigurile de pictură bătrână din bolniţa Mănăstirii Cozia, este acelaşi cu cel care s-a înălţat tânăr şi nerăbdător pe schela fierbinte de la Humor, apropiind pereţii cu chipuri zăcând în lumina dătătoare de putere, tulburate de culorile adevărat închipuite de el. Ca o tavă de argint clipind pe aşternutul de pânză boierească – aşa arată lucrarea sa de meşter monumentalist, iluminând complice răstimpul desăvârşit cu Aripi şi Păsări.

Tablourile pictorului Blendea sunt ca o revărsare de aer mirosind a subţioară de aripi de păsări de aur. Lumea vine ca la o sărbătoare, pândind cu sufletul la gură întâiul semn imperial, ameninţând dreptunghiul de culoare cu zborul prevestind călătorii închipuite. Pereţi asediaţi cu aripi, lumini dibuind disperări clandestine, culori învineţite de răsuflarea nopţilor sfâşiate, speranţe întârziate, plutiri şi vise la un loc, sunt toate ca o biserică refugiată într-un piept de pasăre măiastră invocând din străfunduri cântecul. Văzute mai de departe, tablourile pictorului aduc a fi nişte scene de vânătoare desprinse de trupurile răvăşind în zbor fericirea.

Vorba poetului Nichita Stănescu: „Nimeni n-a murit din pricina culorii albastre,/ Nimeni n-a murit din pricina cerului albastru,/ Albastrul este foarte departe”//

În mijlocul tablourilor lui, Constantin Blendea, închipuind milioane de zboruri imaculate, atârnă ca o iederă sprijinit de-o aripă albastră.

Lumea-ntr-un albastru infinit e deja Amintire. Aripile pictorului Blendea s-au frânt deja demult…