Avem muzeu, avem valoare… O clădire de patrimoniu, dintotdeauna instituţia statului, restaurată prost şi pe bani mulţi, îşi duce viaţa instituţională dimpreună cu toţi salariaţii în silă şi marcată doar de felicitările ocazionale din Cartea de Onoare în care, mai nou, are voie să scrie doar şeful şi numai atunci când se distribuie leafa… Uşa de la intrare, aparent somptuoasă, e îmbâcsită de prea multe afişe mici, decolorate de soare şi greu de citit şi care se constituie ad-hoc într-o velinţă cu veşti învechite. Holul mare te întâmpină înghesuit ca o debara de bloc de nefamilişti, restul spaţiilor par în majoritate rechiziţionate  şi închiriate cu ora pentru cu totul altceva, la etaj nu urcă nimeni şi doar 2-3 săli reci, impersonale şi întunecoase sunt destinate expoziţiilor temporare, expoziţii la care vine lume puţină şi doar la „dăşchidere”. Sunt, totuşi, şi câteva lucruri interesante de semnalat… Acum, pe simeze mai sunt la vedere lucrări desenate de Chagall şi aduse de pictorul Pintea de la Timişoara, de curând a fost aşezată la vedere într-o sală de şedinţe parcă arondată cartierului o pânză fantastă, opera pictorului Eugen Tăutu, iar într-un anonimat curent a avut loc vernisajul oficial al expoziţiei sârbului Ratko Lalic…
Ce urmează?

Ratko Lalic pe simeze la Târgu-Jiu

Graţie rezultatelor unor vizite de lucru în ţara vecină şi prietenă, Ratko Lalic – pictor belgrădean de certă recunoaştere chiar şi în afara graniţelor ţării sale – expune la Târgu-Jiu, în sălile Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu”. Absolvent al Academiei de arte de la Sarajevo, acum ajuns profesor de pictură la şcoala de arte frumoase din Belgrad, Ratko Lalic pictează ca şi cum lumea ar începe să-şi piardă din vitalitatea de peste vară chiar în chenarul pânzelor sale, ajunse pe simeze a fi doar simple note culese la zi de pe suprafaţa pământului. Ca un adevărat reporter animat de intenţii înalt spirituale, Lalic decupează cu precizie cadre simbolice dintr-o realitate părăsită iremediabil de lumina solară, aşezându-le apoi cu grijă parcă într-un bestiar cu secretele uşor estompate. O lume frumos-nostalgică bântuie suprafeţele mari, pictate cu o superioară rigoare girată de imaginaţia artistului ascunsă îndărătul diverselor pagini de dicţionar. Frumuseţea pânzelor calm colorate înregistrează preocupări artistice complementare, detaliul operând chirurgical din perspectiva încuviinţării tuturor proximităţilor într-un noian de imagini ingenios asamblate.
O mică junglă vegetală înghesuită într-un careu fantast, cu o plasticitate râvnind hazardul, cu un relief năpustindu-se din instinct asupra detaliilor, toate la un loc închipuind o neverosimilă şi eterogenă temă reproductibilă în imaginile suprapuse unei realităţi aflată în conservare. Opulenţa înghite suprafeţe întregi dintr-o lume bolnavă de singurătate, asceza puţinelor fiinţe nefăcând decât să atragă atenţia asupra splendorilor ultimelor anotimpuri, acelaşi peisaj de margine de hotar încercând să surprindă vizual în cele câteva ore cu lumină puţină ale zilei, memoria unor motive legitimate plastic şi aspirând la o expresie originală şi la o recunoaştere exclusivă.
Opera lui Lalik e sincronă pe porţiuni cu multe din motivele picturale aflate în portofoliul câtorva artişti români afini cu artistul nostru: Ion Dumitriu, Horia Bernea, Florin Niculiu, poate chiar Horea Paştina şi alţi câţiva pictori ale căror însemne plastice par a fi universale într-un spaţiu generic asimilat zonei balcanice. Toţi la un loc constituie o dominantă a experienţelor profund realiste, dimensiunea acestora prefigurând o lume deja omologată, împlinită prin lucrări care şi-au dobândit o anume notorietate. Ratko Lalic reprezintă prin opera sa o punte de legătură spre Europa, expoziţia de la Târgu-Jiu urmând a-l confirma şi pe simezele sălii Constantin Brâncuşi de la parterul Parlamentului.
Demersul artistului sârb la Târgu-Jiu este intim legat de poezia prietenului Ioan Flora, captiv demult unei lumi închipuită a fi încă aproape de noi. Cei doi izbândesc artistic prin firescul percepţiei vizuale şi al plasticităţii vorbelor aşezate cu talent în pagină. Lalic şi Flora sunt polii aceleaşi lumi rânduită artistic după un model absolut, cu o accentuată dimensiune confesivă care coabitează cultural fără probleme. Tablourile lui Ratko Lalic de la Muzeu ilustrează întinderile de-acum înţepenite ale poeziilor lui Ioan Flora. Printr-o excelenţă ascetică a operei lor, cei doi sârbi rămân definitiv la Târgu-Jiu.

Dulci rătăciri cu Horaţiu Mălăele

Târgul de Carte şi-a închis porţile la Bucureşti. De la Bookfest-ul acestei primăveri ne-am procurat la preţuri modice ultimele titluri cu care vom petrece vara. Lume multă, cărţi multe, autori mulţi. Lansări cu fast şi sesiuni de autografe pentru fani şi colecţionari. Autorii Lumii gorjeneşti au fost reprezentaţi cu brio de unul dintre cei mai polivalenţi artişti ai momentului: Horaţiu Mălăele. De data asta, editura Allfa, prin Mario Demezzo, CEO Grupului Editorial ALL l-a prezentat pe Cetăţeanul nostru de Onoare unui public cald şi numeros, la scenă deschisă, sâmbătă după-amiaza pe la orele 17,00. Horaţiu Mălăele s-a însoţit prin Târg cu George Mihăiţă, la subţioară cu noua-i carte – Rătăciri –, ştampilată pe coperta a IV-a cu câteva vorbe aşezate frumos într-un chenar închipuind o inimă desenată chiar de marele Radu Beligan – coleg de breaslă şi într-ale scrisului cu autorul zilei. Cu mare generozitate şi nu fără o uşoară invidie, puţinele cuvinte cu care Domnul Teatrului împodobeşte chipul lui Horaţiu ne îndeamnă necondiţionat pe toţi la lectură: “Tot ce face Mălăele, atunci când nu e pur şi simplu excepţional, e de-a dreptul genial. Dovadă acest volum pe care l-am citit cu uimire şi admiraţie. Pe nerăsuflate. Ce mai pot să zic?”

Nu e greu să ne dăm seama că înzestrările autorului sunt supralicitate, inefabilul însumându-se cu tablourile discrete ale unui muzeu imaginar al copilăriei deja deconspirate. Selecţia prozelor scurte acompaniate cu mici poezii jubilante alcătuiesc un volum bine chivernisit metafizic, păcatul evadării spre alte orizonturi adăugând prestigiu convieţuirii de-o viaţă cu scena şi discursul teatral. Aluziile dinspre copilărie sunt înglobate într-o viziune plăsmuită exclusiv din teme cotidiene, adevărate ipoteze de lucru amăgite de orgoliul noutăţii: „– Hai să facem un drum până la Dumnezeu! / Zise zmeul către zmeu. / – Păi, asta o fac mereu. / Zise zmeul către zmeu. / – Hi! Hi! Hi! / Chicoti / Vântu’/  Şi tăcu.”// ( Zmeie de hârtie)
Conturul distinct spre care aspiră fiecare text, dă măsura zbuciumului şi curajului cu care Mălăele alătură cuvinte la îndemâna oricui, spre a îndrăzni inventiv într-o normalitate onorabilă. Scenarii şi actori, filme şi critici, Ionescu, Cioran şi Moartea – toţi şi toate se adăpostesc în luminişul atemporal al unui Jurnal de călătorie prin viaţă, de o frumuseţe vulnerabilă.
„Obosită-n bălării, / Oftă Moartea: / C’est la vie!”//
Citite cu atenţie, Rătăcirile lui Mălăele dezvăluie nebănuitele profunzimi ale atât de austerului personaj, ucenic dintotdeauna pentru care „Prieteniile trec, duşmanii rămân.”
C’est la vie!?
Mălăele umblă mereu. Pe marile scene, pe ecranele televizoarelor, pe simeze, peste hotare. Cu Lecţia lui Eugen Ionescu a repurtat, mai zilele trecute, un succes absolut pe scena teatrului de artă Radnoti din Budapesta. Într-un duet surpriză cu Ion Caramitru, cei doi Cetăţeni de Onoare ai urbei noastre, spun „câte’n lună şi în stele”, însoţindu-se cu versurile memorabile ale unor poeţi de seamă, pe muzica excelentă a violoncelistului Adrian Naidin.
Şi câte şi mai câte nu face… Mălăele e peste tot!
Peste tot? La Târgu-Jiu vine, totuşi, rar. Peste doar o lună şi ceva, la 1 august, Mălăele împlineşte 60 de ani. Să-l invităm în oraşul adolescenţei cu un spectacol, cu o expoziţie şi cu o carte, omagiindu-i astfel hoinăreala de până acum prin viaţă, furându-i şi noi puţin din libertate.
Ar fi, în fond, doar un exerciţiu de admiraţie…