“Sunt de la un ziar, avem un prefect nou, a fost luni la București, să-l angajeze pe fostul prefect, era și el mai sărac, așa, și l-a ajutat. Am venit aici să-l găsesc pe cel mai sărac dintre voi, să-l rog pe domnu’ prefect, poate–l angajează și pe el.”
“Păi io sunt cel mai sărac…”
“Așa e, nu vă minte, e cel mai sărac. N-avem nici lumină, stăm în beznă! Ne-ajută și pe noi cineva cu ceva?! Suntem vai de capu’ nostru’! N-avem serviciuri, n-avem pensii, n-avem ajutoare, n-avem nimic! Barem să ne bage și nouă lumina! Casa asta la iarnă cade!

A venit primaru’ de multe ori, ne-a mințit că ne face casă și-a făcut numai niște gropi pe-aici prin curte, atât. Nu ne dă nimica, absolut nimic. Am fost să ne bage și pe noi la serviciuri și a zis ca el nu e cu serviciurile. N-a vrut să ne dea nimica. Avem copii, nici mâncare, dacă mă credeți, n-avem ce să le dăm. Fusărăm acolo la doamnele alea, la cantină, la piața mare,  și-au spus că nu ne dă pentru că avem copiii trecuți la tații lor. Iar tații lor suntem despărțiți de ei de când am făcut copiii. Și le-am spus că e pe numele lor și a zis că nu putem să-I băgăm din cauză că-I pe numele lor și n-a vrut să ne bage deloc. Păi dacă oamenii ăștia-s plecați, nu mai știm de ei că ne-a lăsat cu copiii mici, asta ce-nseamnă că trebuie să lăsăm copiii să nu le mai dăm să mănânce, să-I lăsăm morți de foame, nu?”
“Cu toții stăm patru în casa asta și mai e frate-meu care e la pușcărie.”
“E și șobolani, vine dupe luncă. Nu poa’ să țâie nimic acolo, că mănâncă și mâncarea care-o lasă în casă. Intră peste ei numai șobolani de-ăia de-ai mari. E vai de capu’ lor, intrați dumneavoastră să vedeți cum are camera aia căzută, vai de capu’ lor. Când plouă, plouă peste ei  în pat, se scoală uzi, trebuie să se scoale că se scoală uzi dimineața din pat când plouă. Le-a promis primaru’ că le face și lor măcar o cameră, să stea și ei în ea, și minte la ei de doi ani și nimic nu le face.”
“Dacă vine prefectu’ și-ți găsește loc de muncă, te ții de treabă?”
“Oriunde mă pune, acolo muncesc.”

Domnule prefect,

La dumneavoastră în fișa postului nu scrie că trebuie să bateți țara până la București, să-I găsiți de lucru fostului prefect, că e amărât și trebuie să mănânce și gura lui. Și, totuși, v-ați zbătut, l-ați scos din necaz. Pentru nenorocitu’ ăsta, din Luncilor, vă mai puteți abate o dată de la fișa postului? Vă mai puteți da o derogare de la treburile dumneavoastră importante, stringente și de neamânat?
Dacă vă dă Dumnezeu gându’ al bun, îl găsiți pe strada Luncilor, la nr. 32. Într-o gospodărie fără gard și fără casă, fără ziua de azi și fără ziua de mâine.
Cel mai facil și neghiob răspuns e că acești adulți nu vor să muncească, că sunt niște paraziți, niște foști și viitori pușcăriași ș.a.m.d. O fi așa, nu zic nu. Până acum, însă, nimeni nu le-a întins o mână, nimeni nu le-a oferit un loc de muncă. Cei mai norocoși dintre ei lucrează la POLARIS și nu cred că este cineva nemulțumit, din pricina lor.
Întreb, însă, și aștept răspuns într-un termen decent: cine, când și ce a scris în ultimele anchete sociale pe care instituțiile statului sunt obligate să le facă în astfel de mahalale de romi, și cu câtă inconștiență au lăsat acești copii, pe mai departe, pradă bolilor, mizeriei și înfometării?
Note:
1.Radu Teodorescu este unul dintre foarte puținii mei amici din mediul politico-instituțional. De aceea nu pot să-i fac rău lăudându-l la modul cretin – aveți destul exemple – și scriind altfel decât gândesc.
2.L-am urmărit pe noul prefect în niște emisiuni  lungi, cu idei puține. Cel mai mult mă bucur că la Prefectură a fost concediat șoferul și a fost angajat un “consilier pe probleme auto”. Deci, o să fie bine.