Leprele din Primăria Târgu-Jiu nu se deranjează să respecte o mare campioană!
Leprele din Primăria Târgu-Jiu nu se deranjează să respecte o mare campioană!
InvestigatiiUltra - Scurte7 septembrie 2014

 
Municipiul Târgu-Jiu se poate mândri cu o campioană olimpică, dar nu o face. Avem și copii minunați, dar nu sunt, probabil, ai cui trebuie… Anumiți funcționari politruci de prin primărie ne tot vorbesc despre promovarea acestui oraș, ne mint într-una cum se chinuie să scoată în evidență personalitățile urbei, dar, de fapt, în perversitatea lor, aruncă doar vorbe în vânt, în ochii naivilor ce le plătesc salariile și spiritul nesimțit pe care îl emană de atâtea și de atâtea ori.
vasile lascarEste de ajuns să vă spun că primul primar care a pus la punct un plan de sistematizare a municipiului Târgu-Jiu nu există la el acasă. Primarul de Târgu-Jiu și marele om politic național Vasile Lascăr parcă nici nu ar fi existat pe aici. Probabil, multe dintre leprele din primărie ce se ocupă de imaginea acestui oraș nu știu nimic despre Vasile Lascăr, dar știu să întrebe dacă banii au intrat pe card, știu să hărțuiască omul simplu care nu mai are, efectiv, din ce să își plătească nici măcar taxa de veci din Cimitirul Municipal.
Marele Vasile Lascăr, primarul de Târgu-Jiu școlit la Sorbona, este cinstit de succesorul său de azi, Florin Cârciumaru, doar printr-o tăbliță atârnată pe un gard al unei alei mărginașe. Așa știu leprele să promoveze Târgu-Jiul, în vreme ce Școala de Subofițeri de Poliție de la Câmpina poartă numele marelui gorjean. Aceleași lepre își continuă activitatea asiduă de a toca banii contribuabililor fără să le pese de (o spun fără a greși) O MARE FIICĂ A ORAȘULUI TÂRGU-JIU.
Denisa Tîlvescu este campioană olimpică la canotaj, în urma rezultatelor extraordinare de la recenta Olimpiadă pentru Tineret din China. Aceasta, de ani de zile, aduce medalii europene și mondiale pentru România, implicit și pentru Târgu-Jiu, orașul pe care îl poartă în suflet, dar, până de curând, nici măcar ziarele nu o băgau în seamă. În iarnă am cunoscut-o și am vorbit cu ea… Modul său de a fi era atât de modest încât am rămas șocat că mai pot exista astfel de tineri. Avea deja atâtea performanțe cât nu are tot Gorjul la un loc, indiferent de domeniu de activitate și, totuși, bunul simț era acolo, la locul lui, și, cu siguranță, nu a plecat. Am relatat realizările nemaipomenite ale tinerei noastre, dar nimeni nu a găsit de cuviință să o cheme la o festivitate, să-i acorde o diplomă simbolică, pentru a le spune celorlalți tineri: „Vedeți, se poate, și prin muncă poți ajunge sus!“
Denisa mi-a povestit câte ceva despre DENISA TILVESCUactivitatea și rezultatele ei, dar totul părea de o normalitate enervantă, până când a vorbit de casă, de Târgu-Jiu, de orașul ei. Ochii au devenit oglinzi ale sufletului și cu greu și-a stăpânit o lacrimă ce dădea să scape de atâta dor… Această tânără de excepție, omul ăsta minunat, a stat doar prin cantonamente pentru România și pentru Târgu-Jiu. Copilăria, cu amintirile ei frumoase, înseamnă… Târgu-Jiu, oraș ce reprezintă acasă, părinți, rude și școala, mult iubita școală a începutului de viață.
Multă ambiție am găsit în omul Denisa Tîlvescu. Dorința de a-și face treaba a presupus sacrificii. Acum este și campioană olimpică. Toate ziarele au felicitat-o… Presa centrală a menționat originea campioanei noastre, toată lumea pare să o respecte, DAR NOI NU! Campioana din Târgu-Jiu face echipă bună cu Cristina Popescu, tot gorjeancă, din Rovinari.

Doru Filip, un primar cu cinci clase peste Cârciumaru

Spre deosebire de leprele din Târgu-Jiu, administrația publică din Rovinari a știut să o premieze pe Cristina Popescu, lucru poate mai puțin important, DAR A CONȘTIENTIZAT CĂ PRIN INTERMEDIUL UNEI ASEMENEA CAMPIOANE SE POATE PROPAGA PUTEREA EXEMPLULUI, SE POATE DEMONSTRA CĂ ORAȘUL ROVINARI ARE COPII DE EXCEPȚIE!
Leprele din Târgu-Jiu nu au priceput acest lucru și, până în prezent, CAMPIOANA OLIMPICĂ, EUROPEANĂ ȘI MONDIALĂ LA CANOTAJ, DENISA TÎLVESCU, NU A FOST BĂGATĂ ÎN SEAMĂ DE AUTORITĂȚILE DIN TÂRGU-JIU.
Nu-i problemă, campioana este hotărâtă să ajungă la marea Olimpiadă de la Rio și îmi cer scuze că nu am discutat cu ea despre acest subiect sensibil înainte de a scrie aceste rânduri, însă leprele din Primăria Târgu-Jiu ar trebui să conștientizeze într-o zi pentru ce își primesc salariile. Cele două sportive au devenit campioane olimpice în data de 20 august și, de atunci, autoritățile nu au găsit de cuviință să prezinte orașului O MARE CAMPIOANĂ!

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *