Despre Judecătoria Târgu Jiu am demonstrat cu documente, în mai multe investigaţii de presă, că este cuibarul unor judecători corupţi, cu balanţă defectă. Peisajul e întregit de zeci de avocaţi care apără aceşti judecători de justiţiabili. Ei sunt colegi nu numai în Palatul de Justiţie, ci şi în tot felul de structuri de crimă organizată care beneficiază de înalta protecţie a procurorilor şi a serviciilor secrete.
Ceea ce dezvăluim în articolul de faţă depăşeşte, însă, cele mai sumbre aşteptări: cetăţeanul american de origine română Văduva Aristică, un om cu un cazier imaculat, a fost citat în data de 12 august a.c. de Judecătoria Târgu Jiu să se prezinte în faţa completului de judecată “C03 penal” pentru a fi judecată cererea sa de liberare condiţionată, depusă în calitate de condamnat la detenţiune pe viaţă. Deci, un cetăţean american care nu a avut nicio zi de condamnare la detenţie şi nicio amendă penală e citat de Judecătoria Târgu Jiu să i se judece cererea lui de liberare condiţionată din penitenciar, unde se află condamnat la detenţiune pe viaţă
Această citaţie a ajuns la una din reşedinţele sale, a fost văzută de vecini care, cu acest prilej, au aflat că Văduva Aristică e la puşcărie, condamnat pe viaţă. Faptul că la Judecătoria Târgu Jiu se judecă cererea cetăţeanului american, de eliberare condiţionată, a fost publicat şi pe portalul instanţelor de judecată din România şi a putut fi citit de orice om de pe planetă, cu acces la internet.
Aceeaşi eroare incredibilă a fost publicată şi în ziua judecăţii, la 21 septembrie a.c., la avizierul din Palatul Justiţiei.
Până în momentul de faţă, niciunul dintre angajaţii Judecătoriei Târgu Jiu nu a adresat scuzele de rigoare lui Văduva Aristică. În orice alt stat democratic, această ofensă adusă unui cetăţean ar fi fost cercetată şi pedepsită exemplar, mergându-se până la demiterea preşedintelui Judecătoriei. La Târgu Jiu, însă, se pare că nimic nu poate perturba şerpăria de pile şi rubedenii din Palatul de Justiţie.
Pentru gravele ofense şi prejudicii de imagine aduse de Judecătoria Târgu Jiu, care l-a nominalizat public drept condamnat la închisoare pe viaţă şi autor al unei solicitări de eliberare condiţionată, cetăţeanul american Văduva Aristică va solicita daune materiale de câteva milioane de euro statului român. Din păcate, aceşti bani vor fi plătiţi de contribuabilii români, nu de incompetenţii din subordinea preşedintelui Judecătoriei Târgu Jiu, Bucică Anişoara.