Jaf de sute de miliarde la Crasna, Călinoiu stă de “șase”!
Jaf de sute de miliarde la Crasna, Călinoiu stă de “șase”!
Investigatii15 iunie 2012

Alegeri  inutile în Gorj, hoții rămân la putere

Nicolae Mischie a fost mic copil față de Ion Călinoiu. La ușa lui găseai oricând minim 50 de oameni de rând în audiență, care nu plecau nerezolvați. La Călinoiu, dacă vrei să intri, trebuie să te planifici azi pentru peste cinci ani. El e înconjurat de mafioții cu gulere albe care au nenorocit județul și de care nu poți trece nicicum.
Când strănuta Mischie, miniștrii săreau în poziție de drepți spunând: “Ordonați, Baroane!”. Veneticii care ne conduc acum nu-s în stare – de șase ani – să asfalteze drumul de la Rovinari la Sadu. După ce l-a durut în cot de Gorj timp de două mandate de deputat, neîndeplinindu-și un minim de obligații legale pentru care a fost plătit din bani publici, Victor Ponta ne persiflează acum ca prim-ministru.
Primarul pesedist al comunei Crasna a plătit 115 miliarde lei vechi unei singure firme, pentru “modernizarea” localității. În schimb, S.C. C & I EUROCONSTRUCT S.R.L. a înființat ilegal, sub nasul autorităților, o microcarieră de agregate, de unde a exploatat gratuit materiale de construcție și i le-a vândut apoi primarului! Măcelul s-a produs într-o zonă naturală protejată, dar nu se pune, pentru că firma e protejată de Ion Călinoiu.
Mischie tocmai a primit 4 ani de închisoare, cu executare. Întrebarea e cât ar merita urmașii lui de azi.

Vamvu, un primar – mameluc, pus în scaun de mafioți cu gulere albe

Primarul pesedist Aurel Vamvu, proaspăt reales, conduce din 2004 una dintre cele mai frumoase comune ale Gorjului. A plătit sute de miliarde, bani publici, pentru modernizarea comunei. Astăzi, Crasna ar trebui să fie o comună europeană și un important pol turistic al Olteniei. Nici pomeneală, pentru că Vamvu e doar un primar – mameluc, ușor manipulabil, pus primar de mafioții cu gulere albe doar pentru că e ascultător și semnează fără să comenteze plățile de sute de miliarde pentru lucrări de mântuială sau inexistente.
Am constatat în majoritatea localităților Gorjului că primarii stau în genunchi înaintea patronilor de firme de construcții. În loc să impună executarea de lucrări publice de calitate, își iau dreptul și apoi nu-i mai interesează nimic, recepționează orice li se cere. Vamvu, însă, îi întrece pe toți.

115 miliarde, în buzunarul S.C. C & I EUROCONSTRUCT S.R.L.

În ultimii ani, Aurel Vamvu a vărsat 115 miliarde lei vechi, bani publici, în buzunarul S.C. C & I EUROCONSTUCT S.R.L. Printre altele, pentru modernizarea unor drumuri care sunt deja rupte. Deși lucrările sunt în garanție, Vamvu tace chitic! De ce? Pentru că nu el conduce Crasna.
Cine și cât a furat din cele 32 de miliarde plătiți pentru modernizarea drumului forestier Cărpiniș, de 12 km, deja rupt la un an de la recepționare, vă vom povesti amănunțit  în GORJNEWS, într-una din edițiile viitoare.

Microcarieră de agregate, deschisă ilegal în inima comunei Crasna!


Până atunci vă invităm să vă cruciți citind despre altă nerozie. După ce primarul – mameluc Vamvu le-a dat 115 miliarde, patronii S.C. C & I EUROCONSTRUCT S.R.L. au deschis – în localitatea Radoși, în punctul numit Frunți – ILEGAL, fără nicio aprobare, fără opoziția primarului, a consilierilor locali sau a martalogilor de la postul local de poliție, ditamai microcariera de agregate minerale. Firma cu pricina a făcut asta pentru că avea nevoie de materiale de construcții. Și le-a procurat GRATUIT, din inima comunei Crasna, dar mai mult ca sigur în situațiile de lucrări a mințit că sunt aduse de la sute de km, la prețuri exorbitante!

Unde a fost primarul în tot acest timp? Unde au fost polițiștii? Unde a fost Garda de Mediu? Unde a fost Agenția de Protecția Mediului? Unde a fost Agenția Națională pentru Resurse Minerale? Autoritățile dorm, în timp ce România se duce la vale…

Garda de Mediu aplică amenzi DUPĂ CE o zonă naturală protejată a fost ciopârțită. E clar: comisarul – șef Ilie lucrează „preventiv”!

Abia după ce a fost sesizată de mai mulți cetățeni din Crasna, Garda de Mediu a dat cu ochii de microcarieră și a aplicat, mai mult de ochii lumii, niște amenzi care vor fi contestate și, probabil, anulate de instanțele judecătorești.

Dintr-un document emis de Garda de Mediu aflăm că zona în care s-a înființat ilegal microcariera este Sit Natura 2000 și face parte din Aria Naturală Protejată Nordul Gorjului de Est!

La fel de vinovată e și conducerea Obștii Aninișeni Radoșeni Cărpinișeni

Zona respectivă se află în proprietatea Asociației Obștea de Moșneni Aninișeni Radoșeni Cărpinișeni, a cărei conducere a fost și ea amendată de Garda de Mediu pentru neglijența crasă pe care au arătat-o prin tolerarea ilegalităților săvârșite de S.C. C & I EUROCONSTRUCT S.R.L.
Tot Garda de Mediu a constatat că, în aceeași zonă protejată, conducerea Obștii a înființat, recent, o “platformă de lucru”, prin nivelarea a 3000 mp, fără absolut nicio aprobare legală.

La fel de târziu a reacționat și Agenția Națională pentru Resurse Minerale, sesizând Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj pentru înființarea ilegală a carierei.

Caragea sancționează furtul de pietriș cu roaba. Dacă furi un munte, te iartă…

Dar, cum șeful IPJ Gorj, Viorel Salvador Caragea, arestează doar oameni simpli care fură pietriș cu roaba, vă informăm de pe acum că patronii S.C. C & I EUROCONSTRUCT S.R.L. vor fi găsiți nevinovați și că polițiștii vor stabili că, de fapt, acolo sunt niște alunecări de teren, nicidecum o carieră de agregate. Că tot veni vorba, menținerea lui Caragea în fruntea poliției gorjene este cea mai elocventă dovadă de dispreț a premierului Victor Ponta față de oamenii de rând din Gorj.
Vom reveni.

3 COMENTARII
  • sasa CALATOR PRIN LUME 15.06.2012 la ora 20:51 pm
    CATA DREPTATE AI PUS IN PRIMA FRAZA, DAR SI IN ULTIMA.....AIA SCRISA CU ROSU.... FELICITARI PENTRU ARTICOL...DE FAPT PENTRU TOT CEEA CE FACI PENTRU JUDETUL GORJ.....PACAT, MARE PACAT DE SITUATIA IN CARE SE AFLA GORJUL SI TARISOARA NOASTRA ROMANIA!!!!!! ....
  • purdea 23.06.2012 la ora 20:40 pm
    Pai in Gorj nu s a schimbat NIMIC: acelasi sef al IPJ, acelasi PREFECT PLAGIATOR FUDUL livica Andrei, acelasi pres la CJ... RUSINE, DOMNULE PONTA, pentru COMPLICITATE cu garda veche pe care ziceai ca i schimbi. Lumea este TOT MAI NEMULTUMITĂ, iar adevarata lovitura peste bot o veti primi la toamna. Si asa noua guvernare se pare ca este deja compromisa, minjita, si deja urita de multi votanti care se trezecs din MINCIUNILE PSDiste!!!
  • Marian 27.06.2012 la ora 10:06 am
    ...nu e mult pana ajunge si dansul ( Vamvu Aurel) la DNA......e doar o chestiune de timp...sunt foarte multe nereguli,contracte fara licitatii,bani publici pentru diversi 'amici' , contracte cu firmele supuse lui Puiu Diaconescu..stiu oamenii ca astia doi sunt in cardasie si se acopera unul pe altul pentru magariile facute,autorizatii aiurea...toate vor iesi la iveala.Vezi caz Pestisani...
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *