În cazul profesoarei de istorie, Iustin Paralescu şi Elvira Şarapatin au încălcat Legea 128/1997
În cazul profesoarei de istorie, Iustin Paralescu şi Elvira Şarapatin au încălcat Legea 128/1997
Investigatii20 octombrie 2009

Iustin Paralescu1
Cazul profesoarei de istorie, care a uluit toată ţara, este ca şi îngropat.
După ce GorjNEWS.ro a demonstrat că la Colegiul Tehnic nr. 2 activează o profesoară de istorie, Liliana Păun, al cărei loc este oriunde, numai la catedră nu, proaspăt instalatul inspector general de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Iustin Paralescu, a delegat o comisie de inspectori din subordinea sa pentru efectuarea unor verificări la colegiul amintit.
Ca urmare, a fost emis “Punctul de vedere al I.S.J. Gorj”, din care cităm în continuare:

“(…) activitatea extracurriculară nu a fost pregătită cu profesionalismul şi responsabilitatea cerute de evenimentul în sine. Doamna profesoară motivează că atitudinea pe care a avut-o în faţa elevilor a fost determinată de emotivitatea accentuată de prezenţa presei. Totodată, remarcăm şi faptul că nu s-au cunoscut suficient calităţile resursei umane de către conducerea colegiului, doamna profesoară fiind detaşată în această unitate şcolară începând cu data de 1 septembrie a.c. Discuţiile purtate cu elevi ai claselor a XII-a, organizatoare ale manifestării, au relevat şi aspecte pozitive ale iniţiativei profesoarei de istorie. Aceştia au primit bibliografia necesară, au realizat referate pe tema amintită, pe care le-au prezentat în faţa colegilor şi a profesorilor participanţi la acţiune. În urma analizării aspectelor negative ale acestei activităţi, I.S.J. Gorj a hotărât monitorizarea doamnei profesoare de către conducerea Colegiului Tehnic nr. 2 Tg – Jiu, responsabilul catedrei şi inspectorul de specialitate.”

isjDeşi sunt convins că Iustin Paralescu este de bună credinţă şi că încearcă să atenueze haosul din învăţământul gorjean, nu pot să nu subliniez lejeritatea condamnabilă cu care inspectorul general a expediat cazul profesoarei Liliana Păun, despre a cărui evidentă gravitate nu are rost să mai comentez. Pe cei care încă mai gândesc cu capetele lor, îi întreb: CE MAI ESTE DE MONITORIZAT ÎN CAZUL CATASTROFEI DE LA COLEGIUL TEHNIC nr. 2? Îi dă cu virgulă matematicianului Iustin Paralescu? Vreun doctor de pe lumea asta se apucă să-i mai măsoare pulsul vreunui muribund măcinat de metastaze?
Eu nu cer măsuri discreţionare, adoptate peste noapte, fac doar apel la exercitarea obligaţiilor legale de demarare a procedurii – standard prevăzute de Legea 128 / 1997 privind Statutul personalului didactic. Conform  art. 115, „personalul didactic de predare (…) răspunde disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului instituţiei.”.  Condiţiile fiind îndeplinite de departe, trebuia făcută imediat „propunerea de sancţionare” şi iniţiată o cercetare de către o comisie.
Potrivit art. 117, „în unităţile învăţământului preuniversitar, propunerea de sancţionare se face de către director sau de cel puţin 1/3 din numărul total al membrilor consiliului de administraţie ori ai consiliului profesoral. Acelaşi drept îl au şi organele ierarhic superioare.” Deci, dacă Elvira Şarapatin nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală de a emite „propunerea de sancţionare”, în baza Legii 128 / 1997 erau îndrituiţi şi datori să o facă fie inspectorul de istorie, fie conducerea ISJ Gorj.
În loc de aplicarea legii, primim comunicate care ne insultă inteligenţa, şi care îngroapă şi mai mult învăţământul în promiscuitate.
Repet, nici haosul ce guvernează, la propriu, învăţământul gorjean, nici volumul foarte mare de sarcini profesionale nu exonerează conducerea ISJ Gorj de îndeplinirea obligaţiilor sale legale.

14 COMENTARII
  • 1234 17.10.2009 la ora 23:50 pm
    un inceput foarte prost pt paralescu. p.s. in titlu i-ati dat o palma la fund, iar in articol l-ati pupat, sa-i treaca. de ce?
  • Narcis DAJU 17.10.2009 la ora 23:58 pm
    Discursul meu este coerent si nuantat. Atat.
  • silviu sh 18.10.2009 la ora 12:52 pm
    Este foarte bun articolul din perspectiva documentatiei prezentate. Ce poate fi mai evident decat niste vorbe scrise negru pe alb: "Nu se face asa, ci asa...!" Inteleg partial atitudinea lui Paralescu, dar noi nu avem nevoie de oameni extrem de blanzi, uneori ne trebuiesc revolutionari, cu toate ca cuvantul este fortat (a se intelege oameni care aplica legea corect, pt ca pana la urma la noi asta inseamna revolutie).
  • comenius 18.10.2009 la ora 19:33 pm
    paralescu este incompetent si acest eveniment a fost tratat de catre el in maniera in care obisnuieste sa trateze toate cazurile care au ghinionul sa cada pe mana lui.Din proprie experienta va pot confirma ca atitudinea acestuia de a ascunde gunoiul sub pres in loc sa il mature este un obicei capatat in anii cand a facut figuratie ca inspector.Are obiceiul sa rezolve problemele in birou,facand comisii care cerceteaza evenimentul in birou fara sa intrebe toti factorii implicati.Emite hartii care sa acopere incompetenta si oportunismul in care se complace si care il fac greu de observat.La o analiza a deciziilor luate veti vedea usor ca individul de fapt ignora toate regulile care impun o tratare serioasa si...competenta a fiecarui caz.Prefera o poza a la Trahanache si,pe un ton superior sau impaciuitor(functie de client),sa expedieze cazul intr-o misiva care se potriveste la toate cazurile.
  • Narcis DAJU 19.10.2009 la ora 9:47 am
    @)comenius "Generalii" din ultimii ani de la ISJ Gorj, cu excepţia lui Doru Taşcău, au avut ca obiectiv fie să facă avere încredinţând reabilitări de şcoli unor firme de familie, fie să-şi pună apropiaţii în funcţii, fie să "echipeze" în roşu sau portocaliu învăţământul gorjean. Repet, Iustin Paralescu nu imi pare a fi un continuator al acestui ciclu. Il banuiesc ca vrea sa faca treaba. Posibil să nu ştie cum, posibil să nu poată. Nu toţi profesorii foarte buni de matematică sunt şi manageri foarte buni. Din câte ştiu, au demarat, deja, câteva anchete pe nişte speţe foarte grave, muşamalizate de Nicolaie Mergea. Sper să se replieze şi în cazul profesoarei de istorie, mai e timp. Oricum, veţi vedea, lucrurile nu vor rămâne aşa la Colegiul Tehnic nr. 2. Dacă Şarapatin şi Paralescu nu aplică Legea 128/1997, mă voi adresa ministrului Educaţiei, cu toată tărăşenia. În final, nu pot să nu remarc "solidaritatea" presei gorjene, care a tăcut mâlc despre acest subiect de maxim interes public.
  • ~ 19.10.2009 la ora 15:41 pm
    dar cazul lucrarilor de la bac? paralescu e penibil cu recorectarea la nivelul isj. omul e un mascarici, iar dumneavoastra il aparati. de ce? va stiti de pe la casuta din padure? realizati ca va autodistrugeti orice credibilitate cu link-urile pe care le puneti pe site?
  • comenius 19.10.2009 la ora 17:05 pm
    Laudabila, chiar daca nefondata increderea dvs in privinta dlui Paralescu.Dar avem de a face cu un personaj care vine din interiorul inspectoratului si,prin urmare,va proceda asa cum a invatat sa faca pentru a supravietui cat mai mult posibil in functie.Nu uitati ca tocmai expirase mandatul de inspector si a fost nevoit sa se intoarca (sa coboare)la catedra.Dar cum prietenul la nevoie se cunoaste, fostul inspector general i-a oferit postul pe care chiar dlui il detinuse;asta ca totul sa ramana intre ai lor.Reciclarea e la moda,nu?Ceea ce se uita e ca doar rebuturile si deseurile se recicleaza.
  • Paul 19.10.2009 la ora 17:56 pm
    Nu este chiar asa, Paralescu e un profesor valoros. Veriga slaba la el ar putea fi ...Camelia Bibere, necunoscuta marelui public dar abila la aranjamente si nu numai. Ar fi interesant de ce a impus/o in functie pentru ca nu e nici valoroasa si cu atat mai putin cinstita.
  • ~ 19.10.2009 la ora 18:28 pm
    paul, eu nu zic ca e un profesor slab. e un "general" execrabil. un executant docil. la verigi slabe baga-l si pe mitescu...
  • Narcis DAJU 19.10.2009 la ora 19:31 pm
    comenius) Nicolaie Mergea l-a exclus din ISJ Gorj. Cum i-ar fi putut oferi, apoi, scaunul de „general”? În plus, cum se face că, la câteva zile de la instalare, o comisie a ISJ Gorj a dezgropat, la GSIE Turceni, cazul Pasăre, la muşamalizarea căruia lucrase asiduu Mergea? Aveţi în vedere că principalul susţinător al lui Pasăre este un portocaliu, numit recent într-o înaltă demnitate publică! Paul) Referitor la Camelia Bibere, te întreb: tu, în locul lui Paralescu, acceptai să evoluezi cu două pietre de moară la gât? Nu-i era de ajuns una, servită de partid, ca sângeretele lângă salam, pe timpuri? ~) 1.Apreciez ca oportună decizia lui Iustin Paralescu de recorectare a lucrărilor, în cadrul ISJ Gorj. 2.Am scris şi am demonstrat în acest articol că a încălcat legea. Ce altă dovadă de obiectivitate vă este necesară? 3. Observ că aveţi o fixaţie în ceea ce-l priveşte şi vă recomand să vi-o rezolvaţi pe cont propriu. 4. Casa din Pădure este un loc minunat. GorjNEWS.ro este un demers în interes public, care încearcă să se autofinanţeze prin publicitate online. Aştept un e-mail în care să îmi scrieţi ce bannere am voie să postez. 5. Dacă aţi vedea statisticile Google Analytics relative la accesarile GorjNEWS.ro, aţi înţelege câtă credibilitate are acest ziar online. 6. Deşi respect toţi cititorii GorjNEWS.ro, sunt prea ocupat pentru a mai răspunde unor comentarii inepte. MAJORITATEA, PRACTICAŢI ATACUL LA PERSOANĂ ÎNTR-UN MOD GREGAR, DEVIIND DE LA FONDUL PROBLEMEI ÎN DISCUŢIE . ESTE O FORMĂ DE SOFISM CARE FACE IMPOSIBILĂ POLEMICA REALĂ, CONSTRUCTIVĂ. O imensă hazna în care aruncaţi cu bulgări, nu de zăpadă, unii în alţii.
  • ~ 20.10.2009 la ora 0:37 am
    apreciati ca oportuna si antepronuntarea lui mitescu? "nici nu se pune problema desfacerii contractelor de munca." pai sa-i promoveze atunci...
  • numai_eu 19.01.2010 la ora 20:04 pm
    tot respectul pentru gorjnews dar demonstratia a fost facuta de altcineva. nu crezi?
  • Narcis DAJU 19.01.2010 la ora 20:04 pm
    @)numai_eu Este adevărat, aţi intuit corect. Demonstraţia din acest articol este copiată dintr-o carte cu demonstraţii de inserat în articole.
  • angie 19.01.2010 la ora 20:05 pm
    Cum Dumnezeu se poate intampla asa ceva?Cum o asemenea femeie cu o cultura extrem de vaga in domeniul istoriei (nu-mi permit sa ma bag si in alte domenii) poate sa fie atat de habarnista insa sa cheme televiziunea ...intrebarea mea ar fi sa vada ce? Rezultatul a fost evident , elevii au spus totul.E grav...asa ceva nu se poate , iar domnisoara sa fie "in clasa a IX-a si eu acum am aflat".Incoerenta profesoarei era extrem de vizibila iar exprimarea dansei rezultau mai multe lacune ale sale...Tot ce pot sa sper e ca acesta este un caz izolat si sa intre la categoria "ASA NU!!!:q" :|
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *