HANDBAL/Energia înfruntă CSM Bucureşti pentru locul 8
HANDBAL/Energia înfruntă CSM Bucureşti pentru locul 8
Alte sporturi21 martie 2013

energia panduriiEchipa gorjeană se va duela sâmbătă cu CSM Bucureşti, pentru un loc în primele opt echipe ale Ligii Naţionale. Handbaliştii târgujieni vin după meciul de la Constanţa, cu HCM, când au prestat un joc foarte bun, însă ghinionul şi deciziile eronate ale arbitrilor i-au împiedicat să producă o mare surpriză şi să învingă echipa campioană chiar la ea acasă.

În urma acelei partide, oficialii clubului gorjean au acuzat arbitrajul, dar şi intrarea violentă a lui Alexander Adzic de la HCM, asupra lui Ciprian Şandru, intrare în urma căreia acesta din urmă s-a ales cu o fractură de piramidă nazală, a fost operat şi se pare că va mai avea nevoie de cel puţin încă o intervenţie chirurgicală, ceea ce înseamnă că va fi indisponibil pentru o perioadă foarte îndelungată. Între timp, Comisia de Disciplină a FRH a decis să îi retrogradeze pe arbitrii partidei de la Constanţa, iar în ceea ce-l priveşte pe Adzic, acesta a fost suspendat 6 luni, şi amendat cu suma de 2 mii de lei.
Partida de sâmbătă, dintre Energia Pandurii şi CSM Bucureşti, va avea loc în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, de la ora 18:00.

Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *