Băieții lui Liviu Andrieș au reluat campionatul cu o victorie importantă în fața unei echipe care a surprins în prima parte a sezonului, Energia învingând la Călărași cu scorul de 35-29 (15-14).
Absența lui Mihai Păiuș, care nu va putea evolua nici în meciul cu Bucovina Suceava, a fost foarte bine suplinită de Ciprian Șandru, antrenorul Liviu Andrieș lăudându-i evoluția după meciul de la Călărași. Tehnicianul Energiei crede că meciul de vineri cu echipa suceveană va fi mult mai greu: „Suntem în grafic. Am început campionatul cum l-am dorit cu victorie la Dinamo. A fost un meci greu dar ne aşteaptă un joc şi mai greu cu Suceava. Întâlnim o echipă care din punct de vedere valoric şi al lotului este echipă de top în campionatul nostru, care are în componenţă jucători care joacă împreună de cinci ani de zile cu automatisme bine puse la punct şi care aleargă foarte mult. Ei au în rezervor cherosen, noi avem motorină sau benzină, ne dăm drumul mai greu. Sper să facem un meci bun şi vom câştiga”, a explicat Andrieș.
Cântărind situația înaintea acestui meci, antrenorul echipei gorjene spune că doar o echipă a Energiei super-motivată, 100% conectată și dispusă la o mare risipă de effort poate aduce victoria în confruntarea cu echipa din nordul Moldovei: „Apărare agresivă şi mobilizare totală. Dacă ne apărăm agresiv şi le tăiem din faşă toate combinaţiile lor care le au, au foarte multe, şi reuşim să le oprim din faşă vom reuşi să câştigăm. Dacă îi lăsăm să joace va fi greu să câştigăm. Nu putem spune că suntem favoriţi, suntem două echipe care suntem aproape în clasament şi care joacă tare şi bine. Cred că vineri seara singurul atuu al nostru e că jucăm acasă. Sper să fie sala plină şi să fie alături de noi”, a mai declarat Liviu Andrieș.