La cât şi cum se fură de la Complexul Energetic Turceni, periclitându-se până şi securitatea energetică naţională, Viorel Caragea ar fi trebuit să înfiinţeze acolo un Serviciu de Investigare a Fraudelor cel puţin de două ori mai mare decât cel existent în Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj. Doar dacă ar fi trecut în revistă cazurile evidente de fraudare a bugetului de stat, dovedite de presa locală, Caragea ar fi trebuit să trimită procurorilor, de la instalarea sa în postul de comandant, în 2009, şi până în prezent, cel puţin câteva zeci de dosare penale foarte bine documentate, pe numele unor foşti şi actuali manageri de la Complexul Energetic Turceni. Dar nu, nici gând. Caragea, calamitatea care a făcut totul pentru deprofesionalizarea poliţiei gorjene, n-a căutat decât să-şi adjudece şi el câteva ţâţe de supt de la colosul energetic, pentru el şi firmele agreate, şi să aibă o relaţie specială cu manageri de tipul lui Octavian Graure. Crezându-se, în mintea lui, inteligent şi abil, Caragea şi-a spus că, apropiindu-se de Graure, susţinătorii acestuia de la nivel guvernamental şi local vor deveni şi protectorii lui.
Documentele de constatare a fraudelor imense, unele în curs de producere la Complexul Energetic Turceni, de care nu e deloc străin Octavian Graure, emise, recent, de ANAF, demonstrează indubitabil că poliţiştii lui Caragea ar trebui să investigheze zi-lumină ceea ce se întâmplă în colosul energetic. Din păcate, nu au “verde” de la calamitatea abătută asupra lor. În condiţiile în care Graure urmează a fi citat de DNA ca învinuit, în baza rapoartelor ANAF, între Caragea şi “Numărul 1” de la Turceni se consumă o adevărată idilă.
Conştient că trăieşte în secolul vitezei, Caragea a trecut peste capitolul cu dulcegării şi tandreţuri, şi l-a invitat pe Graure direct în Centrul SPA pe care îl deţine, pe persoană fizică, la Preajba. În afară de alţi 4 – 5 poliţişti, ceilalţi, nefiind chibzuiţi şi gospodari ca Caragea, nu au câte 4 – 5 case şi nici măcar vreo piscină interioară. Bine, ca să nu mai amintesc că sunt atât de nenorociţi încât nici nu le ajunge salariul de la lună la lună. Nişte lepre care nu le-a plăcut munca. Ajuns la piscina lui Caragea, Graure şi-a amintit, brusc, că nu e … pregătit, pentru că nu avea şlipii săi, de luceafăr pâlpâit al curentului, asupra sa. Un foarte bun prilej pentru Caragea să-i demonstreze amicului său că-i dă şi haina dupe el. Acum, din cauza aburului de la saună ce acoperise obiectivul microcamerelor din incintă, n-am văzut dacă Salvador l-a … salvat pe Graure dându-i chiar şlipii de pe el, dar, la cât de “chibzuit” s-a dovedit a fi, e puţin probabil să aibă două perechi, întrucât nu se regăsesc în declaraţia de avere.
Ce s-a întâmplat dupe schimbul de şlipi n-am văzut, din cauza aburului – v-am spus – dar am auzit. A fost toată lumea mulţumită. Atât de mulţumită încât a doua zi, luând prânzul la cantina Complexului Energetic Turceni, mai cochet şi mai strălucitor decât de obicei, Octavian Graure nu s-a abţinut de la a le împărtăşi colegilor – subordonaţi câteva crâmpeie din experienţa sa de vis, tocmai consumată. Unul dintre comeseni tocmai propusese, iritat că de la Târgu Jiu la Turceni sunt prea multe radare care gripează motoarele la bolizii şefimii din Complexul Energetic, să se vorbească cu Caragea să le mute pe alte trasee. “Lasă, buei, că vorbesc io, că Caragea e prietenu’ meu, m-a invitat şi la piscină la el acasă şi am făcut şi saună în chiloţii lui!” Ei bine, vorba românului, altfel te vede omul după astfel de confesiuni. Privirile tâmpe ale subordonaţilor de faţă la asemenea dezvăluire l-au mângâiat pe Graure admirativ, şi de atunci nimic n-a mai fost ca înainte.
Au urmat multe dupe-amieze toride, stinse de Graure în adierea blândă a aerului condiţionat din biroul de inspector şef la IPJ Gorj al lui Caragea. Între două guri sorbite delicat din ceaşca cu espresso “îmbunătăţit” (posibil să fi fost chiar două ceşti), cei doi s-au sfătuit cum să facă ca ce e al unuia să fie şi al celuilalt, pentru totdeauna. Ăia care-l ţin în braţe pe Caragea să-l ţină şi pe Graure, să nu fie loc de gelozii, şi invers. De unde mănâncă Graure, să mănânce şi Caragea. Şi, dacă le-o merge bine, să cumpere şi a doua pereche de şlipi.
În vremea asta, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, băieţi orientaţi, au priceput că nu trebuie să precupeţească niciun efort pentru a trece definitiv cu vederea fraudele de sute de miliarde de lei, produse şi în curs de producere la Complexul Energetic Turceni. Ba, cu asemenea comandant, strâns uniţi sub înduioşătorul îndemn “MAKE LOVE, NOT WAR” (adică, în traducere, special pentru Caragea, care s-a luptat cu corupţii de mic, corp la corp, şi n-a avut timp să înveţe nici măcar engleza de baltă a omologului său Şoric de la Piatra Neamţ, “FACEŢI DRAGOSTE, NU RĂZBOI”). Deci, cum vă spuneam, înţelegând că în asemenea vremuri nenorocite, în care de-alde Graure în loc să intre cu citaţie, ca învinuit, în IPJ Gorj, vine ca la birt, în biroul comandantului suprem, vai steaua lui de comandant, lor nu le mai rămâne decât să-şi predea revolverele şi să ceară, la schimb, pistoale cu apă. Doar aşa vor afla toţi porcii că s-a dat “verde” la furat şi la scăldat. Cu sau fără … şlipi.
P.S. Am uitat să vă spun. În tot acest timp, în loc să documenteze această legătură neprincipială şi să informeze ministrul Administraţiei şi Internelor şi şefii din IGPR, din Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă şi din Direcţia Generală Anticorupţie, Sorin Trotea şi Constantin Copaci o lălăie pe salarii ce bat spre suta de milioane. Dacă Trotea a mai înaintat câteva rapoarte la Bucureşti, doar pentru a fi acoperit, fix apă de ploaie pe lângă ce face şi drege Caragea, Copaci udă zilnic cu stropitoarea şi pune şi îngrăşământ, să crească şi mai mare corupţia în rândurile angajaţilor MAI din Gorj.
În ceea ce-l priveşte, Cristi Popescu, şeful Biroului de Operaţiuni Speciale din IPJ Gorj, finul de cununie al lui Caragea, este foarte agitat. Cu ce se ocupă acea structură, cum a ajuns el şef acolo, de ce îi paşte puşcăria pe el, pe naşul lui, pe încă un fin şi pe încă un naş, toţi din aceeaşi clădire, de lângă stadion, vă voi povesti cu probele de rigoare în curând.