Să i se aprobe câte o sută de milioane, Luminiței Popescu, drept recompensă pentru ”rezultatele deosebite obținute în urma activităților de cercetare științifică”, care sunt multe dar nu le-a văzut nimeni, a fost cât se poate de simplu, având în vedere că în acești ani Adrian Gorun nu i-a refuzat niun hatâr. Din păcate, gorun n-a contabilizat aceste favoruri financiare și a dus UCB-ul în situația semi-falimentară în care majoritatea cadrelor didactice sunt plătite cu salarii de mizerie.
Alăturat, inserăm un extras dintr-o hotărâre a Consiliului de Administrație, prin care cercetăroarea nepereche Luminița Popescu era premiată cu 109 milioane lei vechi, dintr-un foc, pentru eforturile deosebit de transpirante depuse pe altarul cercetării, și nu numai.