În perioada în care activam la Impact în Gorj, am tot scris despre isprăvile lui Gheorghe Mitescu, ce depăşeau pe linia continuă limita legii. Dacă doriţi să revedeţi, vă invit aici, aici şi aici. Îmi amintesc că obişnuia să mă sune pe la 7.30, dimineaţa, chirăind şi întrebându-mă ce am cu el, deşi răspunsul era conţinut în articolele respective. La un moment dat mi-a transmis printr-un om de bine că şi aşa are probleme cu inima, şi o să moară din cauza mea. Cam acesta este personajul. Dacă nu a picat în greşeala înscăunării lui Mitescu la Prefectură, Ionel Manţog nu a putut să-i refuze şi postul de inspector general adjunct de la ISJ Gorj. Posibil ca Mitescu să fi uzat tot de textul cu suferinţa şi cu inima, că bani pentru partid nu-l văd capabil să producă, competenţă nici atât. Cum a fost la întoarcerea lui în ISJ Gorj, aflaţi din Impact în Gorj şi Gorj Domino.
De Gorj au început să se ferească precum dracul de tămâie nu numai investitorii, ci şi liderii politici de la centru, care evită din ce în ce mai clar să se asocieze public cu somităţile locale, chiar şi atunci când sunt membrii ai aceluiaşi partid. Ocolit de Crin Antonescu, Dan Ilie Morega a încercat să-i ademenească într-o vizită, la Gorj, care să-l legitimeze, pe Ludovic Orban şi Crin Antonescu. Trebuia să vină mâine, dar s-au răzgândit. Detalii, în Impact în Gorj.
După accederea lui Viorel Salvador Caragea la conducerea IPJ Gorj, s-a instaurat ordinea şi disciplina. Eu, unul, aştept competenţa şi integritatea. Ordine fac şi măturătorii stradali, fără să fi fost şcoliţi de FBI; frică generează şi nebunii, şi despoţii; disciplină – şi gardienii penitenciarelor. Mai multe, în Impact în Gorj.
Şi la Gorj se profilează o anchetă a modului în care unii medici emit certificate medicale pentru VIP-urile locale, când acestea îşi pierd funcţiile. Detalii, în Pandurul. Din acelaşi cotidian aflăm că angajatorii se duc la CJAS Gorj cu portbagaje de concedii medicale, pentru a fi decontate. Aceste stări de fapt incredibile se perpetuează, neperturbate de nimeni, pentru că, aşa cum singur se laudă, Caragea a adus în IPJ Gorj ordine şi disciplină. De unde rezultă că a preluat poliţia gorjeană în plin război civil intern, de la fostul comandant, Nicolescu, care, în mandatul său de nu ştiu câţi ani, nu a generat atâtea scandaluri publice, preluate inclusiv de presa centrală, precum Caragea în câteva luni.
A început acţiunea de concesionare a insuliţiei de pe Jiu la un preţ de nimic. În prima fază, se publică un articol în care specialiştii se plâng că nu e nimeni interesat.