În Gorj Domino, o zi, o oră, un minut, o clipă din viaţa unui primar, a primarului nostru, Florin Cârciumaru. I s-au făcut propuneri, se fac presiuni de neimaginat pentru a spune, în final, „da”, sunt acţiuni de racolare ce durează de ani de zile, în ultima vreme simplele oferte s-au transformat în ameninţări voalate şi se vor răsfrânge împotriva comunităţii, prin discuţii deloc cordiale Florin Cârciumaru a fost ameninţat de PDL Gorj cu retragerea fondurilor pentru centură , Marin Condescu i-a dat întâlnire la poartă, la Cotroceni, a încercat să-l atragă în acest joc murdar, raţiunea sau întâmplarea l-au făcut să nu meargă, ceea ce se întâmplă este de neimaginat.
Despre foamete şi sărăcie lucie, în Pandurul: aproape 42.000 de familii din judeţul Gorj trăiesc cu banii proveniţi din ajutorul social, adică circa 100 lei pentru fiecare persoană.
Vertical anunţă noi proteste ale dascălilor, începând din 05 octombrie a.c., generate de anularea majorităţii sporurilor salariale şi, implicit, de diminuarea retribuţiilor cu 40-50%.
Impact în Gorj explică de ce trebuie să ne gândim de două ori înainte să poftim în vagoanele CFR-ului.
Conform Gorj Domino, astăzi, la Tribunalul Sibiu, un nou termen de judecată în procesul privind vilele din Primăverii. Inculpaţi: Ionel Manţog, directorul economic al Complexului Energetic Turceni, şi Ion Vulpe, consilierul personal al directorului general al SNLO. În timp, am observat că lungimea unui proces este direct proporţională cu contul din bancă. Deci, răbdare şi tutun.
Secretarii primăriilor din Gorj au fost convocaţi, ieri,de prefectul Ion Florescu pentru a li se explica felul în care ar trebui procedat în eliberarea titlurilor de proprietate, în aşa fel încât să nu se mai ajungă în instanţă. Gorj Domino relatează că secretarii au plecat total nelămuriţi. Posibil ca prefectul să fi adormit în timpul şedinţei.