Georgiana Dragotoiu, vicecampioană la Balcaniada de Maraton
Georgiana Dragotoiu, vicecampioană la Balcaniada de Maraton
Alte sporturi12 mai 2011

Fondiştii ţin sus stindardul atletismului gorjean, de la Campionatul Balcanic de Maraton desfăşurat recent în Macedonia, la Skopje, atleţii de la CS Pandurii Târgu Jiu întorcându-se cu trei medalii.

Georgiana Dragotoiu a devenit vicecampioană balcanică la Maraton, în vreme ce proba de semimaraton a adus gorjenilor un loc I, prin Elena Moagă, şi un loc trei, prin Alexandra Creţan.
Antrenorul ce a condus delegaţia gorjeană la această Balcaniadă, Ion Bură, a declarat că performanţele reuşite de sportivele sale sunt demne de luat în seamă: „Trebuie să ţineţi cont şi de faptul că Elena Moagă, de exemplu, a participat într-o săptămână la trei concursuri, pe 1 mai a alergat la Târgu Jiu, pe 5 mai a fost la Grand Prix-ul de la Muntele Mic, unde a reuşit să prindă lotul naţional pentru Campionatul European de alergare montană şi Balcaniada de Cros, iar pe 8 mai a terminat prima în semimaratonul de la Skopje”, a declarat Ion Bură, antrenorul celor trei sportive medaliate la Balcaniada de Maraton.
Sportivii de la CS Pandurii Târgu Jiu au onorat cu succes şi concursul atletic de la Blaj, acolo unde a avut loc Cupa „Câmpia Libertăţii” la Cros. Alexandru Staicu a terminat primul la juniori I, Alexandru Dobriţescu a încheiat al doilea în cursa juniorilor II, medalii de aur câştigând şi atletele Laura Popescu, la junioare I, şi Larisa Buşoiu, la junioare II, tinerii atleţi gorjeni fiind pregătiţi la CS Pandurii Târgu Jiu de Viorica Dima, Ionuţ Bură şi Ion Bură.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *