Focşane, fă-te că lucrezi!!!
Focşane, fă-te că lucrezi!!!
Investigatii18 martie 2011

De aproape doi ani, o serie de procurori gorjeni tăinuiesc, muşamalizează şi refuză să documenteze infracţiunile evidente săvârşite în realizarea investiţiei de alimentare cu apă a comunei Turcineşti, de către primarul localităţii, Vasile Gogălniceanu, de către dirigintele de şantier Alexandru Simescu, de către constructorii implicaţi (Constantin Lungu, S.C PRES SANITAS S.R.L.; Tamara Sgripcea, S.C. COSTNUC 2002 S.R.L; Gabriel Bunăiaşu, S.C. SEMLUNA S.R.L. şi alţii).

Procurori tăinuitori, avocaţi ai infractorilor

După cum am mai scris, dosarul Turcineşti se plimbă de ani de zile pe ruta DNA – Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi retur, fără a se iniţia, măcar, cercetarea specifică. Două argumente: Ilie Merfu, şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii Gorj – singurul organ al statului abilitat să evalueze calitatea construcţiilor, mi-a recunoscut, deunăzi, că instituţia sa nu a fost “deranjată” în niciun fel de domnii procurori, că nu i s-a solicitat niciun punct de vedere în privinţa alimentării cu apă. Al doilea: persoanele abilitate prin hotărâre de consiliu local să monitorizeze toate investiţiile realizate în comună nu au fost niciodată citate de procurorii din subordinea prim-procurorului  Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Gheorghe Focşan, cel care ţine pitulat şi în nelucrare, în momentul de faţă, dosarul Turcineşti.
Până astăzi, procurorii care au gestionat dosarul respectiv şi-au exercitat cu foarte mare succes rolul de avocaţi ai celor care au delapidat multe miliarde de lei, bani publici, privând locuitorii Turcineştiului de dreptul lor elementar de acces la o investiţie viabilă.
Cu asemenea procurori tăinuitori, e firesc ca Gogălniceanu, Lungu & co. să continue lanţul ilegalităţilor. Ce a făcut primarul Gogălniceanu săptămâna trecută demonstrează clar faptul că hoţii, după ce că sunt hoţi, mai sunt şi foarte proşti.

Multe miliarde furate, investiţie putredă

Întrucât la edificarea alimentării cu apă s-au furat foarte mulţi bani, investiţia este putredă. De exemplu, puţul proiectat şi plătit la 305 metri adâncime depăşeşte cu puţin jumătate din dimensiunea legală. Comisia de recepţionare a lucrării a deliberat de la 15 noiembrie 2010 până la 08 februarie 2011 (!!!), în cele din urmă membri acesteia rămânând consecvenţi deciziei de respingere a recepţionării investiţiei. De-a dreptul incredibil, nici după respingerea recepţionării lucrării, prim-procurorul Focşan n-a făcut nici un pas în dosarul penal aferent.

Viceprimarul şi secretarul comunei, fugiţi în concediu de odihnă

Pe fondul acestui non-combat total al „oamenilor legii”, primarul Gogălniceanu a pus în scenă săptămâna trecută o nouă serie de ilegalităţi.
Pe scurt, îi trebuia o nouă comisie de recepţie, care să n-aibă nimic împotrivă şi care să parafeze ca viabilă cârpeala de 40 de miliarde de lei vechi. Cum constituirea peste noapte a unei noi comisii de recepţie este profund ilegală, secretarul comunei, Simona Ciobescu, a refuzat să avizeze legalitatea unei astfel de „Dispoziţii” a primarului. La presiunile venite de sus, Ciobescu a răspuns cu o cerere depusă în data de 9 martie a.c., prin care solicita intrarea în concediu de odihnă!
Uns cu toate alifiile, preşedintele primei comisii de recepţie, viceprimarul Dumitru Modrea, a făcut la fel: a intrat în concediu de odihnă!

Şi hoţi, şi proşti. Curelea e pentru, dar împotrivă!

Imediat, în aceeaşi zi, primarul emite o „Dispoziţie” prin care deleagă ilegal atribuţiile secretarului de comună, către agentul agricol cu studii medii Nicolae Curelea, încălcând Legea 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici. Mai mult, în textul Dispoziţiei primarul arată în fals că secretarul titular este în concediu medical. Fireşte, Nicolae Curelea nu are absolut nimic împotriva constituirii unei noi comisii de recepţie şi avizează „Dispoziţia” emisă, în acest sens, a doua zi, 10 martie a.c., de Gogălniceanu, lucru neacceptat anterior de secretarul titular, Simona Ciobescu.
Preşedinte al noii comisii de recepţie este numit chiar Curelea! Două menţiuni: Curelea nu avea competenţă legală să avizeze acea Dispoziţie; Curelea a fost membru al primei comisii de recepţie şi a semnat cu mânuţa lui pentru respingerea recepţionării lucrării. Acum, veţi vedea, la o lună distanţă, fără să se fi remediat niciuna din deficienţele constatate, Curelea semnează invers, pentru recepţionarea lucrării!!!

O altă ilegalitate săvârşită de Gogălniceanu: la 10 martie a.c., când a emis Dispoziţia de constituire a unei noi comisii de recepţie,  deja exista o astfel de structură, în baza unui act administrativ ce nu fusese revocat, anulat ori modificat de emitent ori de o instanţă de judecată. Deci, Gogălniceanu a creat a doua comisie fără a o desfiinţa pe prima! În plus, primarul nici măcar nu a respectat structura cantitativă minimă, de cel puţin şapte membrii, impusă de H.G. nr. 273/1994, privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii si instalaţii aferente acestora. Menţionăm că a doua comisie a fost alcătuită din cinci membri.

Constructor inclus în comisia de recepţie!

Cea mai elocventă dovadă că membrii “lotului Turcineşti” urinează pe cadrul legislativ în vigoare: în 10 martie a.c. primarul emite “Dispoziţia” de constituire a noii comisii de recepţie, în care include şi două persoane din Craiova – Dumitru Lungu, de la S.C. Compania Apă Oltenia şi Lucian Pogorski, de la SINCO Craiova. Cum vă explicaţi, domnilor procurori tăinuitori, faptul că în aceeaşi zi, de 10 martie a.c., se şi reuneşte comisia de recepţie, în frunte cu cei doi specialişti din Craiova? Cum au avut timp să ajungă din Craiova la Turcineşti în aceeaşi zi, imediat după emiterea “Dispoziţiei”? Apoi, cum evaluaţi, domnilor procurori tăinuitori, faptul că Lucian Pogorski activează în cadrul firmei SINCO Craiova, care a realizat o parte din lucrările aferente investiţiei, respectiv subtraversarea râului Jiu? Cum poate fi inclus constructorul în comisia de recepţionare a construcţiei, domnilor procurori?
Tot în noua comisie de recepţie, Gogălniceanu îl include pe Victor Leodor Popescu, ca reprezentant al Consiliului Local, dar fără a dispune de acordul prealabil al acestei autorităţi publice locale, ce ar fi trebuit să se concretizeze într-o hotărâre de Consiliu Local.
Cum era de aşteptat, comisia de recepţie reunită în chiar ziua emiterii Dispoziţiei prin care era constituită, a semnat imediat procesul verbal de recepţionare a lucrării.

Liviu Andrei îl somează pe Gogălniceanu

Toate ilegalităţile enumerate mai sus au fost evidenţiate şi argumentate în adresa nr. 4351, din 15 martie a.c., semnată de prefectul Liviu Andrei şi remisă primarului Vasile Gogălniceanu, prin care Prefectura Gorj îl somează să revoce cele două Dispoziţii emise la 9 şi, respectiv, 10 martie a.c., în caz contrar urmând a se solicita anularea lor în instanţa de contencios administrativ competentă.

Ion Călinoiu, veriga puternică dintre infractori şi procurori

În replică, primarul Gogălniceanu a declarat, pentru GORJNEWS, că se va consulta cu nişte “specialişti din Consiliul Judeţean Gorj”. O nouă tâmpenie, având în vedere că, în România, verificarea legalităţii Dispoziţiilor primarilor revine în sarcina exclusivă a prefecţilor. De fapt, pe Gogălniceanu l-a luat gura pe dinainte, “specialistul” din Consiliul Judeţean fiind nimeni altul decât preşedintele Ion Călinoiu, veriga puternică dintre infractori şi procurori.

3 COMENTARII
  • w 21.03.2011 la ora 18:58 pm
    procuror de litera ''trei'' .Functioneaza bine caloriferele ?
  • w 21.03.2011 la ora 19:01 pm
    cel mai a******t procuror din GORJ.
  • dany 08.02.2012 la ora 20:20 pm
    acest procuror este un om de not 11 nu il mai criticati voi ca nu e asa cum il faceti voi sa para este un om cu frica de dumnezeu
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *