Este oficial: Nikolici pleacă de la Energia
Este oficial: Nikolici pleacă de la Energia
Alte sporturi26 martie 2013

slobodan nikolicDupă 3 ani petrecuţi ca antrenor al Energiei Rovinari, Slobodan Nikolic a fost demis de conducerea clubului gorjean, ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate în acest sezon şi a ratării obiectivului de a prinde un loc de play-off. Nikolici a fost adus la Energia în vara lui 2010, iar în cele 3 sezoane petrecute aici, el a reuşit să califice echipa în play-off o singură dată, bilanţul său pe banca echipei gorjene, în 101 partide, fiind de 50 de victorii şi 51 de înfrângeri. În urma acestei măsuri, echipa va fi preluată de către secundul Radu Stroescu, care va fi ajutat de Flavius Lăpuşte. Cei doi îi vor pregăti pe baschetbaliştii Energiei în ultimele două etape din actualul sezon regulat, dar şi în faza de play-out.

Iată ce a declarat Nikolic la finalul meciului pierdut la Târgu Jiu cu CSM Oradea, 63 la 78: „Pentru mine sezonul s-a încheiat, am deja două oferte serioase de la  echipe din străinătate. Acesta este baschetul, asta e viaţa, fiecare merge pe drumul lui. Au fost trei ani frumoşi aici, dar nu cred că o să mai revin în România, este foarte greu să îţi faci treaba, mai ales că arbitrajul nu poate fi înţeles, de prea multe ori s-a întâmplat asta…Una se arbitrează în Europa, alta se arbitrează aici”.
Detalii, în Pandurul.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *