Vremurile pe care le trăim sunt mult mai nenorocite decât par la prima vedere pentru că cei care ne conduc și ne decid viețile sunt, la rândul lor, mult mai nenorociți decât în cele mai mortuare scenarii.
Vă invit să mergeți să vedeți în ce hal au sufocat imbecilii din fruntea acestui oraș și a acestui județ Casa Memorială a Ecaterinei Teodoroiu, care abia mai respiră, acum, și abia se mai zărește dintre vilele și boutique-urile cu plastice sub care au îngropat-o Cârciumaru și compania.
Dacă vii dinspre Petroșani, casa memorială nu se mai zărește deloc, fiind flancată de munți de plastice. Prin urmare, turiștii trec prin zonă ca trenurile internaționale prin cea mai dărăpănată haltă din Gorj, nimeni alta decât Halta Ecaterina Teodoroiu.
Privită frontal, casa Cătălinei pare o ciupercă strivită de înălțimea unor copaci uriași. Rog să observați că întreprinzătorii particulari din zonă au purces a tapeta și gardul Casei Memoriale cu marfa lor expusă spre vânzare.
Spre comparație, puteți vedea alăturat cum arăta, pe vremuri, zona, și cât de impunător și de firesc respira arhitectural casa Ecaterinei Teodoroiu.
Astăzi, altele sunt eroinele de la Jii. Nicio nevoie nu mai au Cârciumaru, Călinoiu și ceilalți de Ecaterina Teodoroiu. Lor le ajung acum Elvira Șarapatin, Iulia Vână, Mădălina Ciolocoi, Luminița Popescu și alte starlete la modă.
Singurul lucru cu adevărat decent și oportun pe care l-ar putea face acum Ermina Pasăre, buldozerista – șefă care conduce, în baza unor calități extrem de personale, Serviciul de Urbanism al Primăriei Târgu Jiu, este să demoleze de tot bojdeuca Cătălinei. În felul în care este amplasată acum, e un afront adus legii, bunului simț, eroilor și istoriei neamului, identității naționale și o înjurătură continuă dinspre edili, înspre oamenii de rând ai Târgu Jiului.