Disponibilizările la cerere nu par să fie deloc atractive pentru angajații CE Oltenia, astfel că, în utimele două luni doar 60 de persoane și-au depus cerere să plece acasă, din totalul de 300 de persoane cuprinse în hotărârea directoratului.
Compania a întocmit, în septembrie, o listă cu 300 de angajați ce se află în pragul pensionării, numai că lumea nu se prea înghesuie să plece de bunăvoie, mai ales că în acest fel ar primi doar 6 salarii compesatorii, iar în cazul unor disponibilizări colective, salariaţii CEO pot primi până la 16 salarii compensatorii, dacă au 25 de ani de muncă.
„Au fost înregistrate peste 60 de solicitări până în prezent. Acţiunea va continua până la sfârşitul anului. Prevederile hotărârii de Directorat sunt aplicabile până la 31 decembrie 2013“, a declarat Elena Zamfir, purtător de cuvânt al CE Oltenia.
Detalii, aici.