Dinucă, şeful ITRSV Vâlcea, face ilegal zeci de miliarde din împăduriri (II)
Dinucă, şeful ITRSV Vâlcea, face ilegal zeci de miliarde din împăduriri (II)
Investigatii2 decembrie 2011

Demiterea baronului din Ţicleni a devenit iminentă, în urma investigaţiei – serial publicate de GORJNEWS

Aşa cum am promis, revenim cu noi dezvăluiri despre faptele de vitejie ale lui Gheorghe Dinucă, un baron din Ţicleni care, din 2005, ocupă funcţia de director adjunct la Inspectoratul Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Râmnicu Vâlcea. Conform dovezilor publicate în prima parte a acestei investigaţii, cu complicitatea şefilor de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Complexul Energetic Rovinari şi Complexul Energetic Turceni, Dinucă a ajuns să controleze fluxul de atribuire – executare – recepţionare a lucrărilor silvice acordate de cei trei coloşi energetici.
Dinucă este proprietarul de facto al S.C. TATAION S.R.L., firmă care, doar în ultimul an şi jumătate, a obţinut de la Turceni şi Rovinari contracte de 12,4 miliarde lei vechi, pentru amenajări şi refertilizări de halde exterioare ale unor cariere, înfiinţări şi întreţineri de plantaţii silvice. Scriptic, societatea e administrată de fiul sorei soţiei lui Dinucă, un puşti abia trecut de 20 de ani. Este vorba de Vlăsceanu Adrian Costel (vezi foto, alături de fiica baronului). De altfel, Dinucă locuieşte de ani buni alături de nepotul său, sub acelaşi acoperiş, în vila sa din Ţicleni (vezi foto).

Dinucă împădureşte sute de hectare cu trei angajaţi!!!

Deşi derulează afaceri de zeci de miliarde de lei vechi prin S.C. TATAION S.R.L., Dinucă nu are angajaţi! De altfel, în urma unor verificări efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, în data de 19 ianuarie a.c., au fost depistate 46 de persoane muncind la negru pentru S.C. TATAION S.R.L., în halda exterioară a E.C. Roşia. Toate cele 46 persoane au declarat în scris că muncesc în cadrul firmei amintite şi că nu au semnat contracte individuale de muncă. La acel moment, în evidenţele ITM Gorj, firma lui Dinucă figura cu doar trei angajaţi, deşi avea, ca şi acum, în derulare contracte comerciale pe mai mulţi ani, constând în împăduriri pe suprafeţe de sute de hectare. În baza celor constatate, ITM Gorj a aplicat o amendă de 1 miliard lei vechi, anulată, însă, de Judecătoria Tg Jiu, pentru că Dinucă a “motivat” îndeajuns trei dintre persoanele găsite muncind la negru, încât au depus mărturie în instanţă că declaraţiile personale pe care le dăduseră reprezentanţilor ITM Gorj nu le aparţin.

Prin fişa postului, baronul din Ţicleni controlează tot!

În fişa postului lui Dinucă Gheorghe, pusă la dispoziţia noastră de ITRSV Vâlcea, rezultă clar că baronul din Ţicleni are atribuţii exprese de control a activităţilor silvice derulate de firma sa, S.C. TATAION S.R.L. Astfel, Dinucă asigură “controlul amenajamentelor silvice”, „controlul proiectării şi executării lucrărilor de împădurire şi regenerare a pădurilor”, “evaluarea masei lemnoase”, “controlul modului de transmitere a terenurilor în şi din fondul forestier naţional”. Sunt atribuţii profesionale care fac ca aprobările de scoatere din fondul forestier a terenurilor afectate de exploatările miniere şi de reintroduce în vederea reîmpăduririi să stea în pixul lui Dinucă. Tot el evaluează calitatea împăduririlor şi masa lemnoasă defrişată. Din păcate, Dinucă nu e preocupat să-şi exercite cu profesionalism atribuţiile de control. Singura lui grijă e să-şi ia contracte pentru firma sa şi pentru alte societăţi agreate.

Ciudăţenii în declaraţia de avere

Lucruri deloc de neglijat descoperim şi în ultima declaraţie de avere depusă, în 2011, de Dinucă Gheorghe. Deşi are un salariu mediu de 26 milioane lei vechi, Dinucă deţine un depozit bancar de 100.000 euro (vezi facsimil). Încercând, probabil, să justifice provenienţa banilor, Dinucă declară că în decembrie 2010 şi-a vândut lui însuşi (!) fundaţia unei cabane din Rânca şi o împrejmuire în schimbul a 900 milioane lei vechi. De fapt, tranzacţia este încheiată între Dinucă şi firma sa, S.C. TATAION S.R.L. Deci, între Dinucă şi … Dinucă.
E destul de greu, aproape imposibil, ca dovezile prezentate de noi în această investigaţie – serial să fie trecute cu vederea de responsabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate şi de la nivelul Ministerului Mediului şi Pădurilor.
Vom reveni.

9 COMENTARII
  • gica 04.12.2011 la ora 16:11 pm
    Poate verificati si activitatea fiului lui Dinuca , Catalin , seful de fond forestier de la Ocolul Silvic Eparhial , respectiv Ocolul Silvic al Mitropoliei Olteniei .Si legaturile cu firmele de exploatare forestiera care defriseaza padurile Mitropoliei .
  • inspectorul 05.12.2011 la ora 20:51 pm
    Novac Gheorghe de la Directia silvica a angajat pe finul lui Dinuca la Ocolul silvic Pesteana ca primitor distribuitor ca doar sunt prieteni, colegi si Dinuca ii aproba toate scoaterile din fond forestier lui Novac care a incasat de la E.M.C Motru miliarde in fata excavatorului pentru buzunarul propriu pe padurea pusa in posesie fraudulos pe numele lui taica-su
  • Narcis DAJU 05.12.2011 la ora 20:54 pm
    @) inspectorul Vom verifica cele semnalate de dumneavoastra. Daca aveti date suplimentare, va asteptam la [email protected]
  • draghescu 14.12.2011 la ora 21:31 pm
    Domnule Daju va rog frumos sa verificati cum a fost pus in posesie in fata excavatorului la Bujorascu ( pe raza comunei ciuperceni) tatal lui Novac Gheorghe de la Directia silvica pe amplasamentele altor persoane, acesta nu a avut niciodata padure in acel punct.Novac Gheorghe ajutat de fostul sef de la Motru Peptan a fost pus ilegal in posesie si a incasat miliarde de la minerit.Prietenul sau Dinuca de la ITRSV Rm Vilcea la ajutat de asemenea ptr scoateri din fond forestier ilegale.Novac la recompensat prin angajarea apropiatului lui Dinuca de la O:S:Pesteana, Cocoranu care a fost ales din 4 candidati.Dinuca si Novac au facut loby in comisia judeteana pentru punerea in posesie a lui Patrascu si Epure cu sute de ha (cele mai frumoase paduri ale Gorjului)
  • omullegiidrepte 26.12.2011 la ora 18:22 pm
    Va rog sa cercetati si legalitatea intocmirii de documentatii prin care DINUCA , solicita sume exorbitatnte cu titlu de despagubire pentru ,, seceta excesiva” unde acesta pretinde ca I s-ar fi uscat puietii de salcam pe haldele unitatilor miniere din Gorj, in conditiile in care in perioadele pretinse de acesta au cazut precipitatii aproape de optim, fapt ce a condus la obtinerea de recolte de cereale in zona, iar puietii cu radacini la peste 0,4 m adancime s-au uscat dupa parerea acestui domn BARON. Cele semnalate de catre antecomentatorii mei sunt adevarate. Trebuie urgent sesizat DNA-ul si toate celelalte institutii abilitate pentru a extirpa acest ganglion pana nu devine malign si care faciliteaza intrarea in metastaza a bugetelor de investitii ale unitatilor din minerit.
  • asderti 27.12.2011 la ora 23:32 pm
    Este bine ca se mai descopera faptele vitejilor in......... coruptie
  • valentin 16.01.2012 la ora 21:23 pm
    ar fi interesant sa faceti o investigatie mai amanutita si asubra bunurilor imobile pe care acest "baron" le detine in targu jiu, el si apropiatii lui. o sa fiti uimiti cati bani poate rula prin sc.tataion.srl.
  • sefu 25.01.2012 la ora 16:46 pm
    Trebuie sa se termine cu acest om(puscaria).Va pot spune ca numai dupa caderea PDL-ului se vor lua masuri impotriva acestui smecher.Va rog sa investigati cum a fost angajat fiul lui Catalin in functia de inginer cu scoaterea din fondul forestier imediat dupa ce a terminat facultatea(fara stagiatura).Asta nu este lege!Cum isi fac datoria autoritatiile cand sunt martore la aceste nereguli,furturi si nepotisme.Numai cu ajutorul dvs si presei din tara vom putea resturna acest hot si nenorocit.Multumesc
  • tanar 25.01.2012 la ora 22:39 pm
    asteptam noutati in acest caz. speram ca justitia sa isi spuna cuvantul. contam pe toata puterea presei in ceea ce priveste solutionarea acestor cazuri de coruptie, furt si nesimtire. meritam o Romanie mai curata. nu putem sa fim la nesfarsit slugi la noi in tara si sa permitem unor hoti sa faca legea. cred ca a venit timpul ca romanii sa invete sa faca bani prin munca si nu prin furtisaguri asemeni acestor entitati care nu se pot numi nici oameni, nici cetateni. rusine lor si celor ca ei !!! multumesc
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *