Deci, ne conduc nişte proşti fuduli
Deci, ne conduc nişte proşti fuduli
Altele2 decembrie 2010

Între liderii politici şi popor nu mai e demult nicio legătură. S-a lămurit toată lumea că s-au cocoţat în fruntea bucatelor strict din interese personale şi de grup. Cel puţin în Gorj, în ultima vreme fură pe faţă, cu mare parte din presa locală martor tacit şi, deci, tăinuitor.

Două televiziuni locale ne-au amintit de Ziua Naţională şi cât sunt de inculţi aceşti oameni politici. Li s-a cântat imnul naţional de zeci de ori. Inutil. Sunt incapabili, majoritatea, să reproducă două versuri. Dacă-i întrebi cine e autorul textului, întâi se arată ofensaţi, după care se repliază cu replici ieftine.
Cine se riscă să treacă zilnic în revistă toată presa locală descoperă lucruri de toată greaţa, prin simple corelaţii, asocieri, comparaţii la îndemâna oricui.
Dacă s-ar acorda premiul de „Prostul Fudul al anului 2010„, Marius Vlaicu, preşedintele UNPR Gorj, s-ar detaşa cu zece coşuri de trei puncte înaintea celorlalţi confraţi, aproape la fel de inteligenţi ca el. Ieri, RTV l-a întrebat cine a scris textul Imnului de Stat. A răspuns că „Alec Russo”, inexact, pocind numele autorului „Cântării României”.

[youtube]FDd4NbpsoXM[/youtube]

De ce mi-a căşunat pe Marius Vlaicu? Pentru că, după ce a fost prins cu lecţia neînvăţată s-a tot învârtit prin Piaţa Prefecturii, până s-a intersectat cu o reporteră de la altă televiziune, GORJ TV, căreia i-a şi demonstrat, imediat, cât e de cult în cap şi cât de exact ştie autorul adevărat al Imnului de Stat. Onest ar fi fost să o ia agale, spre casă, copleşit de ridicol. Dar nu, proştii care ne conduc sunt şi fuduli, nevoie mare.

[youtube]o4GbNjsCUNE[/youtube]

Andrei Mureşan e autorul. Aţi văzut că a ştiut? Nene Vlaicule, cine ne-a făcut rost de tine?

Deci, avem şi proşti – grămadă

Deci, Vasile Râbu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, e unul dintre ei.

[youtube]0Wo6_tqqVFU[/youtube]

Deci, din somnul cel de groază, scris de un poet, nu de un sportiv. Inflexiunile domnului Râbu trimit direct la cocalarii din talciocurile de după ’89, ăia cu lanţuri de 5 kile de aur la gât şi foarte mult vid între urechi.

Prostul – amnezic

Radu Angheloiu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, are ochelari de firmă şi uitătură de ‘telectual, dar se exprimă greu.

[youtube]QsIbpy-v4gk[/youtube]

Prostul – şmecher

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean, nu ştie nici măcar primul vers şi trimite ziariştii să cerceteze cine e autorul textului. De unde se vede că când şi-a luat titlul de doctor în agricultură, comisia nu l-a întrebat nimic din literatură.

[youtube]Yrq-JHxdTYE[/youtube]

În final, o întrebare: dacă va veni vreodată în Gorj o delegaţie de oameni ca lumea, care au citit şi altceva decât Cancan, Click şi Libertatea, care dintre oficialităţile de mai sus îi primeşte şi cam ce poate discuta cu ei?

Notă: Marius Vlaicu este un reprezentant de frunte al noului val din politica românească, de la care se aşteaptă să scape România de comunism şi comunişti.

22 COMENTARII
  • Condica de Prezenta de la Priefectura, C 02.12.2010 la ora 11:50 am
    Pardon, sa se ia Vlaicu, Calinoiu, Angheloiu si Carciumaru de mana si cu Andrei, care habar'n-are sa acorde corect gramatical si nici sa exprime fraze coerente, trecand la schimbarea subiectului fara legatura cu precedentul. Dupa ce se iau de mana tus'cinci, sa mearga in centru' orasului si sa joace o "Hora a Unirii" pe versuri de Andrei Muresianu si sa cante natiunii "Desteapta-te Romane" pe versuri de Alec Russso, iar apoi sa mearga fiecare pe la amante (Vlaiu pe la Flori, Calinoiu pe la Daniela, Carciumaru pe la Hermina si ANdrei pe la Daria) sa se stearga de transpiratie, sa-si dea cu Dihor pe la su'brat si sa-si umfle penele de cocosi, tus'cinici - ca asa e bine sa triesti pe banii nostri. Daca te uiti la ei, toti sunt doctori ingineri, agricultori sau de sport . 'Tu-le muma-n ciur de 'uoti! Prostii ne e prosti destul, pana nu e si fuduli !
  • VETA 02.12.2010 la ora 12:08 pm
    NU TREBUIE SA FIM SURPRINSI! NU ATI REALIZAT CA, CONFORM POLITICII DIN ZILELE NOASTRE, SUNT PROMOVATI TOTI PROSTII, TOTI HOTII, TOTI CURVALAII, TOATE CURVULITELE, ............. . IN POLITIICA ZILELOR NOASTRE NU CONTEAZA DESTEPTACIUNEA. OMUL NU SE PROMOVEAZA DUPA CAPACITATEA INTELECTUALA SI PROFESIONALA CI, SUNT PROMOVATI NUMAI CEI HOTOMANI, LINGUSITORI, DETINATORI DE "MUNITIE".
  • si eu 02.12.2010 la ora 15:27 pm
    Intrebat intr-un interviu in ziarul Gorj-Domino , daca are "regrete" Marius Vlaicu raspunde : "Sigur, regret că uneori nu sunt cu foarte mult tupeu, şi în România de astăzi ai nevoie de foarte mult tupeu pentru a putea reuşi în viaţă." Asta e modelul ce l-au impus politicienii ... http://www.gorj-domino.com/biba-de-la-unpr-mi-am-testat-sotia-timp-de-7-ani-apoi-ne-am-casatorit/
  • Colac peste Pupaza 02.12.2010 la ora 23:50 pm
    Cred ca intrebarea pusa de ziarsiti nu a fost pusa corect nici lui Vlaicu, nici lui Ribu, nici lui Calinoiu, nici lui Andrei, nici lui Carciumaru si nici lui Angheloiu. Ea ar fi trebuit sa sune cam asa: - Cine a scrsi poezia ”Desteapta-te, Romane!” - Imnul Național al Romaniei, a carei prima strofa este: ”Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă, La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!” pe versuri de Andrei Muresean si muzica de Anton PAnn? Credeti ca cei mai sus nominalizati ar fi raspuns corect?
  • samariteanul 03.12.2010 la ora 14:14 pm
    Nu disperati fratilor: maine va fi mai rau !!! Daca prostia ar durea, ar fi tot o vale plangerii pe malurile Jiului si nu s-ar mai intelege om cu persoana. Asta e: Gorjul este sublim, pacat ca-i locuit. Halal sa le fie!
  • GABI 05.12.2010 la ora 0:17 am
    Trebuie sa luptam neaparat sa dam jos pe acesti inculti care sunt penibili si lucreaza doar pentru interesele familiilor lor.Noi ii platim din impozite si taxe iar ei isi bat joc de toata lumea.Ajunsi in functii publice isi aranjeaza tot felul de licitatii,retrocedari, afaceri pentru copii si neveste devalizand bugetul constituit din taxe si impozite platite de oameni corecti si cinstiti.Nu mai trebuie tolerati absolut deloc.Felicitari Narcis Daju ,continua si fii sigur ca ai de partea ta oamenii corecti care lucreaza cinstit ,care cred in Dumnezeu si care se gandesc la comunitatea in care traiesc!Mischie,Mantog,Morega,Calinoiu,Rabu,Vlaicu, Angheloiu,Andrei,militienii si toti lacheii lor au condus sau conduc un judet in care nu se intampla nimic,in care saracia e lucie si in care totusi spiritul civic este aproape inexistent.Iti sugerez sa incerci sa cristalizezi un grup de personalitati nepatate si cu prestanta ( medici,profesori,avocati,afaceristi corecti,oameni de cultura) intr-o grupare gen Alianta Civica,la nivel local pentru a constitui o contrapondere la impostura,incultura si hotia conducatorilor......
  • Victor Banta 05.12.2010 la ora 11:46 am
    Societatea civila, in genereal in Romania si mai mult, in particular, in Gorj, aproape ca nu exista. De aceea consider ca este necesar sa ”cristalizam” intr-un germene de societate civila, un ONG sau cum s-o fi numind, care sa creasca pe zi ce trece, ca o contrapondere la dominarea prostiei, prejudecatilor, superficialitatii, incompetentei si hotiei. Societatea civila nu poate sa se exprime pentru ca nu e organizata. Gorjul este un judet cu atat de multe contraste incat, atunci cand le observi, parca nimic nu e real. - Aici exista bogatie si 3/4 din oameni sunt saraci; - Aici exista atatia studenti, dar avem atat de putini specialisti; - Aici exista Operele lui Brancusi, dar nu exista turism; - Aici avem munti superbi, dar nu exista statiuni montane; - Aici avem primele doua termocentrale din Romania, dar foarte multe firme gorjene sunt aproape in faliment; - Tot aici, avem atat de multa deschidere si totusi, nu exista initiativa; - Si tot aici avem atat de multa inteligenta, dar prostia unora nu o lasa sa iasa la suprafata.
  • ”P”+”S”+”D” - pepiniera pros 05.12.2010 la ora 19:33 pm
    Dupa parerea mea, iata un clasament al politicienilor prosti din Gorj: 1. Carciumaru ? - prostul ascuns in spatele diplomelor si al celorlalti prosti! 2. Calinoiu? - prostul ascuns, ce pozeaza in inteligent. 3. Angheloiu? - prostul fudul care pozeaza in intelectual de rasa! 4. Ribu? - prostul care s-a ajuns! 5. Vlaicu? - prostul jmeker! Ce au toti prostii astia in comun? Va spun eu : 3 litere ”P” +”S” + ”D”, pepiniera de prosti!
  • Copaci Alin 07.12.2010 la ora 2:11 am
    Bai, las-o-ncolo de treaba. Unde ai vazut tu ca ne conduc prostii? Pai Vlaicu ce conduce in afara de masina? sau nici pe aia! cat despre Florin Calinoi si Ion Carciumaru asta e...
  • 1,2,3,4,5 07.12.2010 la ora 15:20 pm
    Ati uitat locul 6 pe lista de mai sus: 6. Andrei Vasile Liviu - prostul prostilor .
  • andrei 07.12.2010 la ora 16:29 pm
    ba , io nu vreau pe locul 6!io sunt mereu pe primul loc!ce ma aruncati printre altii!eu fac cat astia toti , la un loc! vreau sa ocup un loc aparte in panoplia oamenilor de seama ai gorjului! neam de neamul vostru nu va mai avea asemenea personalitate!
  • 1,2,3,4,5 07.12.2010 la ora 19:40 pm
    Ma andrei, io facui clasamentu ala, in ordinea crscatoare a prostiei. nu o lua asa, ca tot tu est al mai prost chiar daca esti pe locul sase. trebuie sa recunost ca calinoiu si carciumaru sunt mai destepti ca tine. ei se folosesc de tine ca sa-l dai jos pe mantog. apoi ti-o trag si tie si cine castiga???ia da o clipa muntele de prostie ce-ti invalui mintea si ghiceste! P.S. promit ca, daca ghicesti, o sa te repun in drepturi si-ti voi da si o diploma de excelennta, c-ai depasit prostia maxima a prostilor prostilor.
  • Tudor 07.12.2010 la ora 20:19 pm
    Eternul slogan al lui Ion Carciumaru: TG-JI U, NU UITA, EU AM FOST PIEIREA TA ! IAR ACUM EU SPUN DREPT, TOT MEREU V-AM TRAS IN PEPT. DACA VOI MA VETI VOTA, EU MEREU OI MAI FURA, DE LA VOI, DIN BUGET TOT LA RODNA SA PETREC.
  • Anton Pann 08.12.2010 la ora 0:37 am
    Mari realizari ale epocii Carciumaru: 1. peste 10 nuante de culori in centrul orasului ca in obreja pe sforile de uscat rufe, 2. beton cat cuprinde in centrul orasului si vegetatie nesemnificativa, astfel incat vara, pe caldura torida, nici nu poti sa respiri, 3. stratul de vopsea de pe beton deja miroase a urina, 4. porumbeii au stricat un monument istoric - catedrala din centru, prin fecalele depuse peste picturile murale unicat de pe peretii exteriori, 5. betonul amprentat are 10 cm grosime in loc de 18 cm cat scrie in proiect, ceea ce inseamna ca jumatate a fost furat, 6. bordurism cronic, 7. lipseste canalizarea din jumatate de oras in timp ce in jumatate din comunele gorjene exista canalizare, 8. parcarea de la Rodna data moca clientelei de partid. au mers pana acolo incat au sacrificat si trotuarul din zona parcarii, 9. ridicari de masini in timp ce jumatate din autoturismele targujienilor nu au loc de parcare, 10. poate amenajeaza dl.primar niste parcari aeriene pentru cele 40.000 masini inmatriculate in Tg-Jiu etc.
  • gorjanul 08.12.2010 la ora 10:04 am
    pai nene Anton , de unde vrei mai mult la Carciumaru, el si la Grimex nu stia decat sa varuiasca bordurile , de management nici vorba. Dovada ca la scurt timp de la plecarea sa din functia de ,,manager,, la Grimex ,fabrica a intrat in lichidare si ulterior in patrimoniul lui ,,, Sarcina .Probabil asta va fi si soarta primariei Tg Jiu , dupa plecarea lui Carciumaru va intra in faliment si ,,,,,
  • GABI 08.12.2010 la ora 11:01 am
    Stimati "comentatori" ,haideti sa renuntam la atitudine pasiva si sa incercam sa determinam ameliorarea nivelului de viata al comunitatii noastre.Trebuie stopate intr-un fel abuzurile celor care sunt in functii publice, trebuie demascati cei care isi folosesc functiile pentru obtinerea avantajelor personale, trebuie opriti cei care fac aranjamente financiare din banii pe care toti ii viram ca taxe si impzite si platesc sume enorme pentru licitatii trucate.Un inceput ar fi ca cei care detin functii publice(in CJ,Primarii,Politie,SRI,Tribunal,etc) si sunt oameni corecti sa nu mai tolereze magariile sefilor si colegilor ,sa-si faca datoria asa cum trebuie,cu demnitate si profesionalism si sa inteleaga ca orice bani cheltuiti cu dedicatie inseamna furt si hotie di buzunarul celor corecti.Un alt pas ar putea fi sprijinirea jurnalistilor adevarati care nu fac presa ca sa intre in hora hotilor ci ca sa informeze corect .Societatea civila (prin aceasta inteleg profesori , medici,artisti,jurnalisti,muncitori,studenti,juristi,afaceristi,etc. si nu oameni politici care nu sunt la putere in momentul actual) trebuie sa-si faca auzita vocea pentru ca altfel cei din administratie vor face in continuare ce vor dori si vor extinde increngaturile hotiei din ce in ce mai tare.Ce ziceti?
  • Narcis DAJU 08.12.2010 la ora 11:20 am
    @) GABI De un an şi jumătate duc singur acest proiect prin care am demonstrat că un singur om poate deranja această meşteşugire în rele statornicită în Gorjul contemporan. În jurul meu, câteva mii de oameni care citesc zilnic GORJNEWS mă aplaudă cu cagulele foarte bine îndesate pe faţă. Ce propui tu este foarte corect, dar nu ai cu cine să faci absolut nimic corect, onest şi în interes public în Gorj. O umilă dovadă, dacă vrei, este chiar cagula ta, foarte bine îndesată pe faţă. Gorjenii trăiesc ceea ce merită şi au exact conducătorii pe care-i merită.
  • GABI 08.12.2010 la ora 17:04 pm
    Gabi este chiar numele meu real.Felicitari pentru ceea ce faci.Da-mi te rog adresa ta de email ca sa-mi iau cagula.Sunt un om obisnuit si nu am nimic de ascuns.
  • Narcis DAJU 08.12.2010 la ora 18:49 pm
    @) GABI http://www.gorjnews.ro/contact
  • George 11.12.2010 la ora 0:49 am
    Domnule Narcis Daju, cu parere de rau si cu amar in suflet am auzit zilele astea din mai multe directii si nici una din partea unui oarecare, ca vei vinde ziarul tau Gorj News, tocmai prostilor care ne conduc si despre o parte dintre ei faci tu vorbire pe buna dreptate in acest material si despre toti fara deosebire in ziarul tau, si care coalizati fiind au gasit se pare solutia salvatoare in a cumpara acest cotidian, (in a te cumpara practic pe tine cu bani grei se pare) care le-a adus doar necazuri si deservicii prin scrierile tale foarte pertinente si foarte adevarate dealtfel. Deci parese ca vor sa-l cumpere nu pentru ca vor cumva sa continue ceea ce tu ai inceput si bine ai facut cu foarte mult profesionalism, ci pentru a aduce acest cotidian cam pe unde sunt celelalte cotidiene locale, mai exact in instrumentul si executantul perfect al celor prosti si fuduli cum prea bine i-ai numit mai sus. Mai exact prin intermediul domnului Urdea Florin, Director adjuct la Politia Comunitara Targu Jiu, acesti interlopi ce conduc destinele acestui oras si judet vor sa-l cumpere si sa-l reduca la tacere. Daca asa este s-a pierdut practic si ultima farama de speranta care o mai aveau cei multi si necajiti si care acestia o nutresc pentru tine in momentul de fata. Daca este asa oricum se va afla exact, orasul e mic si totul transpira mai devreme sau mai tarziu, cum preabine cunosti si tu aspectul asta. Asteptam o dezmintire publica din partea ta Narcis, sau dupa caz o confirmare a acestui fapt. Perceptia tuturor despre tine domnule Daju este ca esti un om deosebit, vertical, elevat, cult si un foarte acid justitiar si ar fi o grea lovitura celor ce au crezut si cred in tine, daca cele mai sus enuntate chiar asa sunt. Vream sa publici acest comentariu si asteptam si un raspuns din partea ta, tot aici evident. Multumim si speram
  • GABI 11.12.2010 la ora 12:00 pm
    Sunt 100% de acord cu George!Ar fi pacat sa se intample asa!
  • justitiarul 12.12.2010 la ora 22:32 pm
    sper,ca nu este reala,vinderea acestui ziar.
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *