S-a ajuns la nemaintâlnita situație, în nicio universitate din România, ca profesorii să primească în regim de plata cu ora suma de 1 leu, pentru că Adrian Gorun i-a făcut în acești ani toate poftele Luminiței Popescu. Practic, cei doi au trăit, pe banii statului, un continuu sejur de miere.
Luminița Popescu a fost plătită cu sume colosale, care o situează în topul celor mai bine remunerate persoane din învățământul universitar românesc.
Astfel, în 2011, a primit de la UCB peste 601 milioane lei vechi, salariu, și peste 742 milioane lei vechi, pentru așa-zisa ”cercetare”.
În 2012, a primit peste 625 milioane lei vechi, salariu, și peste 691 milioane lei vechi, pentru așa-zisa ”cercetare”.
Așa se face că în 2011 – 2012, Luminița Popescu a încasat de la UCB un total de peste 2 miliarde 600 milioane lei vechi!!!
Mai mult, se pare că veniturile din 2013 sunt și mai mari, și mai nesimțite, acesta fiind motivul pentru care Luminița Popescu a preferat să încalce legea și nu și-a depus declarația de avere, pe anul în curs, până în momentul de față.