De ce Ion Tudor și cei trei fii ai săi merită câte un însoțitor pentru persoane cu handicap
De ce Ion Tudor și cei trei fii ai săi merită câte un însoțitor pentru persoane cu handicap
InvestigatiiUltra - Scurte2 februarie 2014

PSD Gorj, în frunte cu președintele Florin Cârciumaru, s-au îngrijit atât de delicat de soarta lui Ion Tudor și a celor trei fii ai săi – Adrian, Cristi și Gabriel – toți patru angajați la stat, doar doi dintre ei – deocamdată! – propulsați în funcții de directori, încât ne determină să cerem public, în completarea măsurilor de protecție și asistență socială acordate acestora de statul român, să i se aloce, fiecăruia, câte un însoțitor pentru persoane cu handicap.

 Într-un județ cu peste 12.000 de șomeri, Cârciumaru s-a concentrat să angajeze toată familia Tudor la stat!

Într-un județ cu peste 12.000 de șomeri, în care autoritățile nu fac absolut nimic pentru înființarea de locuri de muncă, PSD-ul sfidează și umilește oamenii de rând angajând în structuri publice și promovând în funcții de conducere doar proprii activiști.
Nesimțirea liderilor PSD este atât de mare încât, nu de puține ori, au ajuns să angajeze și să promoveze familii întregi, singurul criteriu avut în vedere fiind culoarea politică “corectă”.
Cel mai edificator exemplu, în acest sens, este dat de Ion Tudor și cei trei fii ai acestuia, “aranjați” toți, fie la conducerea unor structuri publice, fie în funcții de execuție.
Fără a demonstra că se pricep cu adevărat la ceva, Ion Tudor și cel mai mare dintre fiii săi, Adrian Tudor, au fost plimbați de PSD Gorj prin mai multe funcții de conducere și prin mai multe instituții, care n-au nici cea mai vagă legătură unele cu altele. Singurul liant real în cv-urile celor doi este dat de susținerea politică de care au beneficiat, în special din partea președintelui PSD Gorj, Florin Cârciumaru, nașul de cununie al lui Adrian Tudor.

Ce legătură este între OPC, Poliția Locală, Garda de Mediu și Secția de Drumuri Naționale???!!!

Într-un timp scurt, Ion Tudor a condus OPC Gorj, Poliția Locală Tg Jiu și Garda de Mediu Gorj, ajungând, acum, la șefia Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu. Acest periplu dement pe la șefia a patru instituții care n-au nicio legătură unele cu altele demonstrează cinismul și iresponsabilitatea cu care liderii politici ai Gorjului înțeleg să conducă politic structurile de stat din județ. Practic, Cârciumaru și Călinoiu au alcătuit un corp de politruci care, de regulă, n-au nicio competență reală în vreun domeniu anume, pe care îi rotesc la comanda diverselor instituții publice. Pe deasupra, peste politrucii agreați de cei doi dinozauri dau năvală, în această perioadă, habarniștii din generația tânără, în frunte cu Teodorescu, Vână și Văcaru. Structurile de stat din Gorj au ajuns teatru de operațiuni pentru cele două tabere din PSD. Pe fondul acestei încleștări, pentru orice om de rând apolitic, indiferent cât de competent și cât de calificat este într-un domeniu anume, a devenit imposibilă nu doar promovarea într-o funcție, ci chiar și angajarea într-o structură publică.
Desigur, la fel se întâmplă la nivelul întregii țări, dar cred că în nicio altă zonă nesimțirea șefilor PSD-ului nu merge până la a angaja la stat familii întregi de pesediști, ca în Gorj.

Adrian Tudor a parvenit politic pe traseul Prefectură – ADIA – Baza de Tratament Săcelu – MINPREST

Cel mai mare dintre “pruncii” lui Ion Tudor tocmai a fost promovat de Cârciumaru ca director adjunct la MINPREST, deși în toată “cariera” lui n-a dovedit că ar avea vreo legătură cu domeniul de activitate al acestei structuri. Înainte condusese Baza de Tratament Săcelu, pe care a preluat-o în paragină și pe care, dacă s-ar fi priceput și ar fi stăruit la conducerea ei, ar fi putut să o scoată la lumină. Acestor politruci nu le lipsește, însă, doar o minimă competență asupra domeniilor în care sunt plasați de PSD, ci și orice formă de atașament față de structurile pe care ajung să le conducă. În mod normal, “marele” manager Adrian Tudor trebuia să aibă un plan managerial și o dorință firească de a și-l pune în practică la Săcelu, până la capăt. În realitate, astfel de oameni lipsiți de orice consistență personală sunt copleșiți și mânați doar de dorința de a parveni, care, în absența unor date native și dobândite, îi consacră ca impostori și îi cufundă în penibil.
Tot PSD-ul îi pusese, înainte, sub fund, lui Adrian Tudor și scaunul de director executiv la Agenția de Dezvoltare Intercomunitară ADIA, o sinecură de pe urma căreia a câștigat sute de milioane de lei vechi. Un timp, a fost șef de cabinet la cel mai somnoros dintre prefecții de Gorj, Ion Florescu, pentru care n-a fost în stare să facă nici cel mai elementar lucru: să-i ascundă somniferele.

De zece ani, Adrian Tudor e consilier local degeaba

Postul din care Adrian Tudor și-a dat, însă, măsura întregii sale incompetențe este cel de consilier local. În curând se împlinesc 10 ani de când Târgu Jiul beneficiază de deserviciile sale, probate și de rapoartele de activitate de pe site-ul Primăriei. Primele cinci rapoarte de activitate, pe perioada 2004 – 2008 sunt identice. Mai exact spus: sunt xerox-ate la modul foarte nesimțit. Deși legea obligă consilierii locali să își facă publice rapoartele de activitate, ultimul astfel de document existent pe site-ul Primăriei privește anul 2009, semn că din 2010 Adrian Tudor, neavând, ca și până atunci, niciun fel de activitate, l-a rugat pe nașul Cârciumaru să nu-i mai facă publice aberațiile. Poftiți de vă râdeți de limba de lemn a vajnicului lipitor de afișe Adrian Tudor…

 Desigur că cariera lui Adrian Tudor e abia la început. Dacă Teodorescu a ajuns ministru, mă gândesc că Adrian Tudor merită să fie propulsat de PSD măcar șef peste Europa sau ceva asemănător…

Alți doi băieței, angajați chiar de dom’ director Tudor, chiar în subordinea lui!

Ceilalți doi fii ai lui Ion Tudor n-au ajuns, încă, șefi de instituții publice, dar se antrenează intens, făcând și ei poze cu premierul…

Cristi Tudor a fost cules de tăticul lui de pe coclaurile înnămolite ale vieții, și angajat chiar în subordinea sa, la Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu.
Lăsând să se înțeleagă ori că a fost traumatizat în copilărie, ori că fotografia cu Ponta e singurul lucru notabil din viața sa, Cristi Tudor a explicat, destul de elevat, pe FACEBOOK, că dușmanii îi poartă pică, că n-au valoarea lui…

Celălalt fiu, Gabriel Tudor, a fost angajat de același Ion Tudor, tot în subordinea lui, cu aceeași nesimțire maximă, la Poliția Locală, pe când tăticul era șef acolo și săvârșea abuzuri în serviciu pe bandă rulantă, pentru mușamalizarea cărora mai mulți magistrați din Gorj și-au periclitat propriile cariere.
Deși în tabloul acesta deosebit de scârbos chiar nu mai contează, o parte dintre colegii lui susțin că, la momentul angajării, n-avea nici liceul terminat, dar a recuperat, apoi, la seral, la Bârsești…
Recomand oamenilor de rând, care n-au recomandare de la PSD Gorj pentru a fi angajați în structuri publice, să ceară, în prealabil, să fie adoptați de Ion Tudor, sau măcar să și-l ia ca naș pe Florin Cârciumaru. Apoi, angajarea și promovarea lor la conducerea unor instituții de stat se va produce instantaneu.
Pe de altă parte, din moment ce Florin Cârciumaru tratează, pe bani publici, pe cei patru bărbați din familia Tudor ca pe niște handicapați, îi sugerăm să analizeze oportunitatea de a le repartiza, fiecăruia, și câte un însoțitor. Conform legii…
Cer iertare celor peste 12 mii de șomeri existenți astăzi, oficial, în Gorj, pentru tonul extrem de blând și de tolerant în care am scris articolul de față.

18 COMENTARII
  • ionica 03.02.2014 la ora 1:27 am
    Vorba lui Matei .......
  • gogu 03.02.2014 la ora 7:15 am
    articolul este un adevar 100%-felicitari si asteptam continuarea!
  • mihai 03.02.2014 la ora 9:21 am
    Ba, da' naroji copii are nea' Tudor asta . Nu poti pune astfel de comentarii la o poza cu premierul , indiferent cine ar fi acesta . Ne mai miram de ce Ponta vine prin Gorj 10 minute la cateva luni dupa care fuge mancand pamantul (sau zburand cu elicopterul ).Fuge saracul de incultii , prostovanii si milogii din Gorj .Cand vine la Gorj sar toti ca si corbii pe el cu pretentii care mai de care mai lacome si fanteziste . ******* astea nu pot concepe ca Ponta este premierul tuturor cetatenilor Romaniei si nu numai al milogilor din Gorj . Auzi cum gandeste prostalaul asta ,,,,,sa crape fierea unora ,,,,,,,Doamne,,,,, in ce judet traim ?
  • ionica 03.02.2014 la ora 9:23 am
    Baroni , baronei si ,,,,ponei .
  • tudorut. 03.02.2014 la ora 9:56 am
    A se vedea examenul de la finante a sotiei lui ,TUDOR - DRAGHICI.La proba scrisa s-a clasat a doua , iar la interviu a fost declarata................. admisa. Fara cuvinte-a amutit comisia de examinare cu ,,,,,,,cunostiintele"" sale in domeniul administatiei fiscale.
  • costel 03.02.2014 la ora 13:24 pm
    Acest caz deosebit de grav sa il publicati zi de zi pina va ajunge la DNA este o rusine si hotie pe fata ce poata sa faca CIRCIUMARU SI CALINOIU
  • Marinoiu Marcela 03.02.2014 la ora 15:39 pm
    Domnule Daju ce parere aveti ca Florin Carciumaru il vrea pe Sorin Calugarita ofiter de presa la Pandurii?
  • matei georgeta vali 03.02.2014 la ora 17:54 pm
    din motive obiective sau subiective ,ar trebui sa rad dar nu sunt singurii si nici ultimii...nu trebuie sa confundam "regulile celor 7 ani de acasa "cu incompetenta...atata timp cat procentajul alegerilor si-a spus cuvantul gorjenii isi merita soarta,in toate domeniile de activitate promoveaza politicul ,nu de cele mai multe ori intelectul.nu suntem de acord cu echipa aleasa dar o votam in continuare si ii dam si mare importanta.,apoi nu ne convine.nu mijloacele mass-media au dat atata fala personajului?atata slavire ca mai si uiti sa ramai integru.
  • gorjanul 04.02.2014 la ora 17:13 pm
    Cata dreptate avea Parintele sculpturii moderne cand a constatat la una din vizitele sale in Gorj ca ,,,,v -am lasat saraci si prosti , va gasesc si mai saraci si mai prosti .
  • cetatean 05.02.2014 la ora 11:10 am
    Dl Narcis Daju a-ti atins un subiect foarte vechi si controversat, si anume Tudor Ion- Politia Locala Tg-Jiu! Ar trebuii sa investigati din nou acest subiect pt ca respectivul a lasat aceasta institutie intr-un rahat iar acum pe timpul lui Florin Urdea este intr-un rahat si mai mare! unul cu mot! Acolo se comit infractiuni care mai de care mai deosebite! Se zvoneste ca mascatiii au fost pe acolo doar asa de amorul artei si ca in momentul in care au vz domnii investigatori cat de sus sa ajuns au lasat totul balta! Deci acolo gasiti tot tacamul! De la infractiuni de coruptie,evaziune fiscala,deturnare de fonduri,abuz in serviciu la ,camatarie si multe altele...! Concursuri trucate,bani publici cheltuiti nejustificat si multe foarte multe magarii pe care mi-e scarba sa le mai scriu... Si totate astea pt ca pe dl primar Florin Carciumaru nu-l intereseaza sub nici-o forma soarta acestei institutii punand la conducerea acesteia numai incompetenti,handicapati si betivani! Incepand de la director la sef de servicii si birouri! Poate reusiti dvs sa scoateti la iveala tot rahatul de acolo pe care Urdea prin icompetenta sa tot incearca sa-l ascunda sub pres!!!!
  • gorjanul 05.02.2014 la ora 15:41 pm
    Cum poti sa crezi dle cetatean ca Carciumaru (sic ) va intra vreodata peste Urdea la Politia Locala ?Acest urda este fiul secretarei lui Carciumaru incepand cu secolul trecut . La cate stie ,, saraca ,, femeie nici sa se uite urat la ea nu are curaj Carciumaru .
  • justitiarul 09.02.2014 la ora 10:24 am
    Dle Daju poate ca ar trebuii sa investigati mai mult modul in care Tudor a scapat de dosarul penal pentru a putea fi numit de persoane interesate pe functia de director la drumuri nationale! studiati acest dosar si o sa ramaneti uimit de porcariile pe care le-au facut procurorii si judecatorii pentru al curata pe Tudor de infractiunile comise!
  • milica 16.02.2014 la ora 11:01 am
    Carciumaru e primar de Municipiu sau de comuna ?
  • bebe turcu 28.02.2014 la ora 16:14 pm
    E de loc din Ursoaia de la rumanii ai vechi ! De aia e pretin cu gorun adrian !
  • bastonaru 28.02.2014 la ora 23:53 pm
    Buna seara, Nu am ce comenta la acest articol pentru ca se cunoaste faptul ca Tudor a fost si va ramane un oportunist. Dar nu este singurul. De curand s-a vacantat postul de sef al jandarmeriei gorjene. Candidatul obisnuit colonelul Popescu care spera ca in al 12-lea ceas sa ajunga in fruntea institutiei. Problema este ca domnul Popescu comite abuzuri unul dupa altul. Aflat in concediu de odihna nu se poate abtine sa nu vina zilnic in interiorul institutiei pentru a urla la subordonati, pentru a folosi masinile institutiei pentru a se deplasa in diferite locuri si pentru a folosi personalul unitatii in timpul programului de lucru la diferite activitati de interes personal inclusiv la spalatoria fiului sau situata vis-a-vis de unitate. Paranoia acestui personaj merge pana acolo ca inchirierea spalatoriei auto de catre fiul sau a fost strategica. Astfel se poate urmari intreaga activitate din unitate 24 din 24. Daca acum cand este doar inlocuitor al sefului jandarmeriei are acest comportament, oare cum va fi atunci cand va fi titular? Domnul Popescu ar trebui sa fie constient ca vremea soldatilor a trecut, iar comportamentul deprins in scoala de ofiteri ceausista nu mai este de actualitate. Una peste alta, dl Popescu ar face bine sa nu mai insiste fiind constient ca a mai picat acest examen de 2 ori.
  • gabi 18.03.2014 la ora 18:37 pm
    Tudor Ion a avut 3dosare penale care au fost toate la mana procurorului Cirstea Cristian in care a fost scos basma curata(nup)banuiesc ca datorita acestor factori Rovana Plumb l-a trimis inapoi pe malul jiului de vest.Unul din dosare a fost chiar in legatura cu politistul local Ionescu Dumitru Alexandru batut in miez de noapte de catre bunul lui prieten Rugeanu Claudiu(ginerele avocatului Stanica)ca director trebuia sa il suspende pe acest batausi din clipa in care era cercetat penal tot de acest procurorcum se face ca toate dosarele au cazut la acelasi procuror v-as ruga daca s-ar mai putea face investigatii pentru a afla opinia publica despre magariile de la nivel inalt
  • justitiarul 22.03.2014 la ora 23:18 pm
    Gabi,ai dreptate!Asa este! Toate dosarele cu Tudor au fost cercetate de procurorul Carstea Cristian care in prima faza pana a nu ajunge US L-ul la putere confirmasei ÎUP in dosarul sefului de serviciu Draica Constantin care cu un pistol ce nu avea voie sa-l ridice din camera de armament,era cat pe aici sa impuste cativa cursanti ce se aflau intr-o sala din institutie in acest moment. Dupa un an si cateva luni cand puterea a fost preluata de USL dosarul respectiv a ajuns dinou la dl procuror Carstea care desigur a dat scoatre de sub urmarire lui si lui Draica si amenda administrativa desi li sa mai retinut pe langa infractiunile comise si infractiunea de fals intelectual! Cu toate ca Tudor mai avusese 3 ds penale solutionate cu scoatre de sub urmarire penala iar conform codului de procedura penala dl procuror eta obligat sa-i trimita in judecata! Normal ca Tudor pt a putea detine functia de director la drumuri Nationale trebuia sa scape de dosarul penal... Dl Narcis suntem siguri toti cititorii dvs ca prin stilul caracteristic de investigatii pe care il aveti puteti demasca toate aceste magarii. Asteptam articolul dumneavoastra.
  • MAIMUTA 25.08.2014 la ora 23:16 pm
    DACA SUNT TOTI FAMIIA DE MONACO TATA ALBERT DE MONACO, FII PRINTII DE MONACO, ROVANA PLUMB CAROLINA , ELENA UDREA -CAROLINA , ELENA UDRISTE CAROLINA DAR IN FINAL SUNT O MAFIE O ADUNATURA DE CRIMINALI PALTITI IN FRUNTE CU VICTOR PONTA CARE ESTE FIUL CEL MARE A LUI ION TUDOR , ADRAIN SI CRISTI , IAR CEL MIK ESTE FIUL CRESCUT DE DANIELA TUDOR SOTIA , CARE A STAT SINGURA LA CRAIOVA CAT TIMP ION TUDOR UN CRIMINAL IN SERIE AL SERVICIULUI DE SECURITATE AL ROMNIEI STATEA IN PENETENCIARUL CRAIOVA CU CEI DOI FII PONTA SI ADRAIN TUDOR
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *