Dacă nu te duci la Parchet, ești tăinuitor, porcule
Dacă nu te duci la Parchet, ești tăinuitor, porcule
OpiniiUltra - Scurte27 noiembrie 2014


Ieri dimineață m-a sunat cineva și m-a rugat să notez un nume de firmă, de care nu mai auzisem: S.C. KATAL CONSTRUCT. Apoi am dat multe alte telefoane, am făcut tot felul de verificări și a rezultat investigația alăturată. Intuind daunele majore pe care această anchetă de presă i le va provoca, Ciurel a replicat în Gorj Domino, spunând că este șantajat de o lună de zile (!!!) de un ziarist, printr-un intermediar care l-a anunțat că se lucrează la o anchetă despre el. Ciurel afirmă că a refuzat să cedeze șantajului la care a fost supus.  De ani de zile, Ciurel mă acuză atât în presă cât și în declarații date în fața procurorilor, că eu îl șantajez. E un bun prilej pentru toată floarea cea vestită a PSD-ului, care mă iubește nespus, să înțeleagă că Ciurel e atât de retard încât nici un flagrant ca lumea n-a fost în stare să-mi facă, deși eu îl șantajez de ani de zile. Ciurel își amintește cu certitudine că nu eu sunt cel care lucra acum o lună de zile la o anchetă despre el. Dar se exprimă confuz, intenționat, urmărind să mă decredibilizeze.
Ciurel nu e doar un infractor dovedit, un nefericit în drum spre pușcărie.  El este, pe fond, un om mic. Un gunoi care își trage seva din rahatul pe care-l mănâncă,  în ziarul torționarului securist Făget Ion, care a mestecat și el  milioane de euro de la Complexul Energetic Oltenia, în schimbul unor servicii mai degrabă fictive, de protecție și pază.
În Gorj au rămas câțiva ziariști care încearcă să reziste cu inteligență și umor la ceea ce se întâmplă. Este destul de greu să reacționezi firesc la atât de multe lucruri nefirești, cu care ne împușcă pe foc automat anormalii care ne conduc.
Ieri după – amiaza i-am povestit unei colege de la ”Pandurul” ce aflasem despre Ciurel. Lucruri incredibile, cu care mă intersectasem întâmplător, ieri dimineață. N-am făcut o fixație pentru CEO și Ciurel, din nenumărate motive. După ce am avut confirmări, inclusiv de la nivel guvernamental, că faptele lui Ciurel vor pune punct, în scurt timp, carierei lui de manager ”privat” și ”apolitic”, m-am gândit că ancheta asta merită anunțată cu câteva ore înainte, pe ”Ultima oră” a celui mai accesat organ de presă din Gorj. Probabil și dacă n-ar posta, nimic, o lună, ”Pandurul”  tot  ”Numărul 1” ar rămâne. Explicația e simplă. Ori câte sute de milioane ar băga, de pildă, Ciurel în Gorj Domino, nimeni nu va putea forța vreodată 10.000 de oameni să citească ce-a înțeles Mihaela Horvath de la Făget că trebuie să scrie despre Daju.
Am anunțat de ieri ancheta despre Ciurel dintr-un motiv care poate șoca, la prima vedere. Ciurel e unul dintre anormalii care merită să sufere. Nu-mi amintesc să-l fi sunat vreodată, dar duminică seara am fost pe punctul să o fac. Atunci, nu se întrevedea nicio brumă de investigație despre Ciurel. Habar n-aveam c-a fost atât de ratat încât s-a angajat la firma lu’ fiu-său. Am vrut să-l sun și să-i zic atât: ”Bă, Ciurele, dați bă și voi un semn că sunteți oameni normali!” Se întâmpla asta după înfrângerea de acasă cu Botoșaniul, după încă o bombă detonată la temelia Pandurilor. Prunariu abera că … arbitrii, deși nicio echipă nu poate lua bătaie un an de zile din cauza arbitrilor… Cred că Ciurel ține mai mult să aibă lângă WC hârtie igienică ultimul răgnet, cu tub dizolvabil, decât la Pandurii. Pentru Ciurel, Pandurii nici nu există. Pentru Cârciumaru și Călinoiu, la fel.  Ăștia doi au coșmaruri cu DNA-ul și ziua, și noaptea. Dacă le-ar păsa, ar aduce în staff-ul managerial măcar un om de fotbal, că bufoni  avem destui…
Acum două zile Irina Stoian, de la Tele 3, a publicat documente prin care conducerea CEO jignea suburban ziariștii care nu acceptă să fie cumpărați și vopsiți în roșu. Cum să reacționezi față de un asemenea porc? Cu inteligență și umor. Este relaxant să-l faci pe Ciurel să-nțeleagă că banii lui nu rezolvă chiar totul. Că mai degrabă intră la Ponta decât la un ziarist care nu vrea să poarte șea. E foarte sănătos să le amintim, din când în când, acestor porci, că sunt muritori.
La porc s-a dus un alt porc, cu o lună în urmă, și i-a spus că un ziarist lucrează la o anchetă despre el. Porcul, știindu-se nemuritor, nu l-a luat în seamă pe intermediar. Sau poate că ziaristul ăla nu poartă nici el șea, și l-a pus pe Ciurel pe ”ignore”. După ce ”Pandurul” a anunțat ieri ancheta mea de azi, Făget i-a preparat lui Ciurel un atac în Gorj Domino, în care porcul lasă să se înțeleagă, porcește, că i s-a spus despre mine acum o lună că lucrez la ceva despre el, deci că l-am șantajat printr-un intermediar. Ciurel își amintește perfect, deși porcii n-au memorie, că nu despre mine i s-a spus acum o lună că așa și că pe dincolo. Pentru simplul motiv că eu m-am intersectat cu subiectul anchetei de azi abia ieri dimineață. L-am și pus în lucru, și uite investigația!
Pe de altă parte, fiind educați la alte niveluri și având alte valori, eu n-am pe nimeni în jurul meu care să aibă dialog cu Ciurel. Deci, porcule, nu te mai alinta: niciunul dintre amicii mei nu va veni vreodată la tine să-ți spună la ce lucrez eu. Mai ales că la pușcărie nici n-o să te intereseze asta.
Subliniezi, în Gorj Domino, că tu nu te temi de nimic. E normal. Un putregai penal, peste care cad avalanșe de dosare penale, ajunge să nu-i mai fie frică, să nu mai simtă. Spre deosebire de tine, porcule, eu pot să-mi planific ce voi face săptămâna viitoare. Pe tine, porcule, te poate ridica ”garda” oricând. În dosarul Șova sau în oricare dintre nenumăratele tale dosare.  Tu n-ai ce să-ți planifici. Și ce e mai rău e că o să rămâi cu milioanele tale de euro necheltuite. O să stai la pușcărie și o să te gândești ce ți-ai fi luat, dac-ai fi fost liber. Din fericire pentru mine, o să te uit, și nu voi mai scrie nimic de tine, atunci, pe ”Ultima oră”.
Dar, până una – alta, eu te rog să te duci la oamenii legii și să spui cine a venit la tine să-ți zică de ancheta la care lucra un ziarist, și cine e ziaristul ăla de care scrie Horvath – din ce a înțeles ea de la Făget că trebuie să scrie – că a ținut tema pe piață o lună de zile. Dacă nu te duci la Parchet, ești tăinuitor, porcule.

2 COMENTARII
  • Horia 27.11.2014 la ora 8:23 am
    Felicitari ! Imi scot palaria in fata dumneavoastra.
  • gorjanul 27.11.2014 la ora 11:23 am
    Corect Horia , si Ciurel . Si ' o scoate .
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *