Condescu a decontat 350.000 euro pentru gazonul refăcut gratis de firme – căpuşă din minerit
Condescu a decontat 350.000 euro pentru gazonul refăcut gratis de firme – căpuşă din minerit
Investigatii16 iunie 2011

În ediţia precedentă a Ziarului de Investigaţii GORJNEWS am demonstrat că, deşi publicul gorjean a fost privat de fotbal aproape un an pentru refacerea gazonului de pe Stadionul Municipal, preşedintele clubului, Marin Condescu, nu s-a abţinut să „mulgă” şi din această lucrare. Astfel, a ordonat să nu se mai monteze instalaţia de încălzire a gazonului, deşi era prevăzută în contractul de 350.000 de euro încheiat cu firma executantă, GAMA VERDE SRL. Condescu nu a revenit asupra ordinului dat nici după ce Federaţia Română de Fotbal a anunţat oficial că din sezonul 2012 – 2013 toate echipele care nu posedă instalaţie de încălzire a gazonului vor fi … retrogradate! Deşi nu s-a montat instalaţia respectivă, cu siguranţă că a fost plătită.
GORJNEWS revine cu noi dezvăluiri, arătând că lucrările atribuite contractual firmei din Vrancea au fost executate, majoritatea, gratuit de firme-căpuşe abonate la butoiul cu miere al SNLO. Atunci, unde sunt banii?!
De Marin Condescu se vorbeşte de mult timp că ar fi cel care dictează cum se mişcă lucrurile în sistemul minier şi energetic din Gorj. De el depind multe, inclusiv cine şi cum îşi înfige colţii în conducta de bani din aceste două sectoare. Una din firmele care a devenit, peste noapte, o căpuşă de renume pe gâtul SNLO sau al Complexurilor Energetice Turceni şi Rovinari se numeşte Transport Prestări Servicii cu Utilaje Terasiere SA Mehedinţi. Societatea este bună la toate: aduce minerii la serviciu, repară utilaje, cară cărbune şi, mai nou, plantează pomi pe haldele de steril, cu oameni fără carte de muncă. Şi pentru că a supt mai mult decât îşi imagina vreodată din banii unităţilor producătoare de energie sau de cărbune, societatea s-a gândit că n-ar strica să mai dea ceva şi înapoi. Având în vedere că agricultura era una din ramurile nou apărute în obiectul de activitate, societatea s-a apucat de grădinărit prin ograda Pandurilor. Sau, în fine, a lui Condescu. Adică a prestat gratis, banii alocaţi ajungând în alte buzunare.

O firmă cu lipici la banii complexurilor şi ai SNLO

Prima surpriză vine tocmai de la Mehedinţi, adică de la o societate pe care lumea o cunoaşte destul de bine şi care se numeşte TPSUT SA. Societatea aparţine familiei Bălan şi a intrat puternic pe piaţa afacerilor cu statul, în special pe cea a afacerilor derulate la complexurile energetice Turceni şi Rovinari, precum şi la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Firma încasează, anual, câteva milioane bune de euro din aceste afaceri, contractele curgând pe bandă rulantă, indiferent de ce categorie de servicii sau lucrări este vorba. Societatea a fost adusă pe meleagurile gorjene de către fostul lider PD-L Gorj, Ionel Manţog şi, prin anii 2005 – 2006 a avut o ascensiune fulminantă. Firma pare, însă, a se fi orientat spre alt „stăpân”: Marin Condescu. Ar fi de remarcat şi că societatea a ajuns prin Gorj taman când Marin Condescu îl cocoţa pe Manţog în funcţia de secretar de stat, astfel că este posibil să fi avut încă de pe atunci nişte legături cu societatea.

Căpuşa de pe haldele de steril, în gazonul de pe stadion

Ultima referire destul de interesantă legată de această societate a apărut în mass media în urmă cu vreo lună de zile. Firma câştigase, în ultimii doi ani, vreo 1,5 milioane de euro din nişte contracte pentru plantarea de salcâmi pe haldele de steril aparţinând SNLO. Suma colosală a generat un profit uriaş pentru societate, mai ales că aceasta nu folosea salariaţi cu carte de muncă, fiind prinsă, la doar câteva zile de la intrarea în vigoare a noului cod al muncii, cu vreo 40 de salariaţi muncind la negru. Se vorbeşte şi de nişte dosare penale făcute de ITM Gorj, însă finalitatea va fi una favorabilă societăţii, că doar a mai fost cercetată şi cu alte ocazii… În fine, nu asta e important, ci faptul că firma a lucrat de zor la gazonul de pe stadionul municipal.
Se ştie că lucrările au costat vreo 350.000 de euro, însă o mare parte dintre ele au fost făcute cam… din sponsorizări sau în regie proprie. „Regie proprie” înseamnă fie cu utilajele şi oamenii unei subunităţi a SNLO, fie cu utilajele societăţii mehedinţene, pe care, în mod absolut surprinzător, a lovit-o rău de tot în cap filantropia. TPSUT Mehedinţi SA a fost firma ale cărei utilaje au lucrat de zor la decopertare şi la lucrările de amenajare a terenului, după cum se poate vedea chiar din imaginile postate pe site-ul Clubului Pandurii Târgu Jiu.

UEF Motru, subunitate a SNLO, a „sponsorizat” două puţuri

Gazonul de pe Municipal are şi o instalaţie de irigare, iar aceasta presupune nişte echipamente şi nişte puţuri, vreo două la număr. În Gorj, pe la Motru, există o subunitate a SNLO, numită Unitatea de Execuţie Foraje sau UEF Motru, cum o ştie lumea. Aici, şef e un fost senator, Ilie Petrescu, care se plângea, mai acum vreo două luni, că n-are bani, că este posibil să dea oameni afară, că salariaţii vor fi trimişi în şomaj tehnic etc.. Ei bine, cu toate acestea, societatea UEF a fost lovită la fel de rău în cap de filantropie, ca şi TPSUT-ul, şi a forat fără bani cele două puţuri necesare instalaţiei de irigare a terenului. Să mai amintim cititorilor un alt aspect important: UEF Motru este subunitate a SNLO şi, din câte se ştie, societatea minieră este sponsor principal al echipei de fotbal. Aşa că, indirect, SNLO a mai sprijinit cu câteva sute de milioane de lei vechi, poate chiar miliarde, clubul lui Condescu, în plus faţă de miliardele pe care le dă anual.

Pentru ce i-au mai dat lui Oprişan 350.000 de euro!?

Având în vedere că unele dintre cele mai importante lucrări la acest stadion au fost făcute de firmele subordonate, prin directorul SNLO, Daniel Burlan, lui Marin Condescu sau de firmele care, după ce s-au îndestulat din banii mineritului gorjean, au aruncat ceva mărunţiş şi spre cei care le-au facilitat calea spre contractele cu societăţile de stat, intervine o întrebare firească: pentru ce a plătit clubul firmei Gama Verde SRL suma de 350.000 de euro? Probabil la Vrancea, de unde este patronul firmei, iarba e mai scumpă. A, şi, ca fapt divers, de ce i-au dat lui Oprişan 350.000 de euro în condiţiile în care au renunţat şi la instalaţia de încălzire a gazonului, esenţială în dosarul de licenţiere în sezonul 2012-2013? Sunt doar câteva întrebări la care aşteptăm cu mare interes răspunsuri din partea oficialilor de la Pandurii. Dacă vor veni, evident…

Soluţia împotriva retrogradării: încălzirea se face pe conductele de irigare

Că tot am vorbit despre licenţierea în sezonul viitor şi de instalaţia de încălzire, circulă un zvon pe la club că, în nemărginita lor inteligenţă, oficialii au găsit şi soluţia salvatoare, în cazul în care FRF cere încălzirea gazonului pentru obţinerea licenţei. Soluţia e atât de simplă încât îţi vine să-ţi dai cu capul de pereţi: vor băga rezistenţele prin conductele folosite, în prezent, la irigare. Că va funcţiona această modalitate sau nu, asta contează mai puţin. Şi aşa a avertizat Condescu că aceste instalaţii sunt ineficiente… Ar avea şi dovada şi, evident, nemuritorii Panduri încă un sezon de Liga I. Noroc cu ingeniozitatea minerească, slugile de la SNLO şi sponsorizările căpuşelor din minerit.

Am fi vrut şi o părere a celor doi mari şi tari ai Clubului, Marin Condescu şi Viorel Temelescu, numai că se pare că ambii au telefoane doar ca să le folosească pe post de ceas sau, în cel mai bun caz, să sune pentru a dicta vreun articol cohortei de jurnalişti sportivi, curat independenţi. Aşteptăm cu mare interes o listă OFICIALĂ a cheltuielilor pentru refacerea gazonului de pe Municipal şi, cu foarte mare interes, defalcat pe fiecare din firmele care le-au executat. Nu în ultimul rând, dacă noi am greşit ceva, este doar rodul proastei colaborări a oficialilor de la club cu mass media care nu-i pupă-n fund.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *