Laurențiu Ciurel, managerul CEO, este hotărât să ceară mutarea dosarului în care Marin Condescu și Viorel Temelescu sunt anchetați pentru spălare de bani, evaziune fiscală, înşelăciune, fals şi uz de fals sau complicitate la aceste infracţiuni., dacă procurorul de caz ar dispune ar dispune trimiterea acestora în judecată. Ciurel consideră că strămutarea cauzei este necesară pentru că instanţele competente, Tribunalul Gorj şi Curtea de Apel din Craiova sunt subiective.
„Plângerea de la care s-a format acest dosar aparţine companiei. Noi vom fi parte în acest dosar, iar eu îmi doresc să se judece la alte instanţe din România din simplu motiv că îmi doresc obiectivitate. Am văzut că la Hotelul Mina, administratorii se laudă că au avut clienţi de seamă, printre ei şi de la instanţele de judecată care urmează să judece procesul. Cred că strămutarea e cea mai bună variantă”, a declarat Ciurel.
Lucru foarte adevărat, dacă este să luam în considerare că la capitolul „clienţi”, pe site-ul Hotelului Mina, care este administrat de firma Mădălinei Berbecel, partenera lui Condescu, apar mai multe instituţii care au organizat delegaţii sau diverse evenimente, printre care Tribunalului Gorj şi Curtea de Apel Craiova.
Detalii, aici.