Neavând vechimea minimă necesară pentru ocuparea unei funcții publice la nivel guvernamental, Alin Văcaru a fost angajat ilegal, în urma unui concurs trucat, într-un post de consilier în ANRP, din care va fi detașat ca prefect de Gorj. După ce fusese respins pentru lipsă de vechime, în urma presiunilor la care a fost supusă comisia de evaluare, în mai puțin de 48 de ore aceasta și-a revizuit verdictul și l-a admis pe Văcaru.
Odată aranjată promovarea lui Teodorescu în Ministerul Justiției și odată ales succesorul în scaunul de prefect, mai rămăsese o singură problemă: să fie plasat Văcaru, pentru câteva zile, într-o funcție publică din aparatul guvernamental, din care să fie detașat apoi ca prefect.
Din clipa în care am aflat că l-au ales pe Văcaru ca viitor prefect, am intuit că acesta nu va putea fi coafat pe măsura acestei funcții fără săvârșirea câtorva infracțiuni. Argumentul e simplu: niciun minister, fie el și din România, nu te poate angaja LEGAL într-o funcție publică dacă nu ai experiență profesională de minim cinci ani în domeniu. Vechimea adunată de Văcaru ca șef de sală la cazinoul “MILLION”, patronat de niște ruși, firește că nu se ia în calcul. Și-atunci, cum să încherbi cinci ani?!
Întrucât Ministerul Justiției nu putea amâna la infinit cooptarea unui jurist ca Teodorescu – școlit la UCB doar din cauză că la Herculane se spărsese gașca de mult – lui Văcaru i s-au scos “cu dedicație” nu unul, ci două posturi în Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților, în speranța că din două concursuri aranjate prefectul – păcănele va fi capabil să câștige măcar unul.
Însă, ceea ce a urmat îi anulează lui Văcaru orice legitimitate și autoritate ca prefect, și îi lipește pe frunte eticheta de IMPOSTOR.
Ca și condiții de participare la concurs, pe lângǎ diploma de licență se mai cerea o vechime de minim 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.
Deși însuși premierul României, Victor Ponta, a ținut pumnii comisiilor de evaluare să înțeleagă că interesul national impune să calculeze că Văcaru, cu toate că nu are 5 ani vechime, în realitate are 5 ani vechime, s-a întâmplat un ghinion de neșansă și prefectul – păcănele a fost picat încă din faza de selecție a dosarelor la ambele concursuri, pentru ambele posturi! În documentele oficiale alăturate, în dreptul numelui lui Văcaru Alin Vasile apare verdictul “RESPINS” și explicația: “conform documentelor depuse, nu îndeplinește condiția de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice”.
Neputând digera o așa rușine, ca din două concursuri aranjate să nu câștige niciunul, Partidul Social Democrat și, posibil, însuși premierul României s-au încordat și, instantaneu, fie i-au fãcut rost lui Văcaru de vechime (!!!), fie au convins, în cele din urmă, examinatorii să adune „corect”, în funcție de interesul national…
Așa se face că, la două zile distanță, în data de 8 ianuarie 2014, aceeași comisie care în 6 ianuarie 2014 îl descalificase pe Văcaru pentru lipsă de vechime a revenit asupra deciziei inițiale și i-a admis contestația!
A urmat o probă scrisă – cel mai probabil un test grilă, pentru a nu-l surmena intelectual pe prefect – la care Văcaru a greșit intenționat câteva răspunsuri, ca să nu bată la ochi.
La proba finală, care a constat într-un interviu, singura contracandidată rămasă în cursă a fost convinsă prin “mijloace specifice” să nu se prezinte.
De aici concluzia că un inapt ca Văcaru poate câștiga doar concursurile în care nu are contracandidat. La fel s-a întâmplat și acum câțiva ani, când și-a adjudecat postul de director al Agenției de Prestații Sociale Gorj abia dintr-a treia încercare, când a ajuns să concureze singur.
ZIARUL DE INVESTIGAȚII GORJNEWS solicită ANRP să prezinte public documentele care au determinat comisia de evaluare ca în data de 6 ianuarie 2014 să-l descalifice pe Văcaru pentru că nu avea vechimea minimă și, respectiv, documentele care au determinat aceeași comisie să emită un verdict invers, în data de 8 ianuarie 2014, în legătură cu aceeași persoană.