De curând, GorjNEWS.ro a demonstrat aici că Primăria Târgu Jiu a înfiinţat, cu ani în urmă, în buza Jiului, paralel cu strada Termocentralei, un depozit ilegal de gunoaie , încă activ. Asta într-un moment critic, Comisia Europeană pregătindu-se să activeze împotriva României procedura de infringement, generată de nerespectarea angajamentelor privind închiderea gropilor de gunoi neecologice.
Aproape toată presa locală şi regională a preluat cazul, cu excepţia unui post de televiziune niciunul dintre colegii specialişti în „copy paste” neprecizând sursa.
Apoi, vineri, 04 septembrie a.c., la două zile după ce am publicat cazul, Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu, şi-a dat întâlnire în zona străzii Termocentralei cu reprezentanţii televiziunilor locale. Între timp fuseseră strânse gunoaiele existente la suprafaţă şi transportate la depozitul ecologic amenajat de SC UEG MEDIU SRL, fapt demn de toată lauda. Din păcate, asta nu rezolvă mai nimic. Dacă priveşti în secţiune structura umpluturii cu care a fost astupată parţial vechea albie a Jiului, te apucă groaza: moloz şi gunoaie, în proporţii sensibil egale. Din păcate, nici în zeci de ani acea structură nu se va omogeniza, peturile nefiind biodegradabile. Deci, deşi s-a vopsit urgent gardul şi au fost chemate televiziunile să se minuneze la vederea lui, în profunzime se văd efectele nesăbuinţei edililor locali de a înfiinţa în buza cursului actual al Jiului un depozit ilegal de gunoaie. Dacă tot a „ecologizat” zona, îl invit public pe primarul Florin Cârciumaru să îşi ridice (încă) o vilă acolo, pe solul cu acea structură incredibilă, să îşi foreze o fântână şi să bea: dimineaţa, la prânz şi seara. Asta pentru că eu, unul, nu mai pot trece cu vorbe frumoase peste faptul că nu îşi asumă niciodată public vreun eşec şi, mai mult, îşi scoate mereu la înaintare subordonaţii să dreagă busuiocul cu câte o declaraţie de râsul lumii.
De cele mai multe ori când face o declaraţie publică, Marius Ionescu pleacă de la premisa că poate spune orice întrucât se adresează unor imbecili. Iată ce a declarat, vineri, 04 septembrie a.c., la depozitul ilegal de gunoaie: „(…) prin depozitarea acestor materiale în zonă s-a refăcut şi s-a ecologizat zona respectivă (…)”.
[youtube]q_m0Ragl7u4[/youtube]
Aici ar trebui să las câteva paragrafe goale, preţ de câteva minute, până îmi revin. Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine declaraţia asta mă lasă interzis. Pasămite, Târgu Jiul este singurul loc din univers unde ecologizarea fostelor albii de râuri se face umplându-le cu gunoaie. E limpede, eu sunt într-o mare eroare. De fapt, edilii tocmai ecologizau zona, şi m-am găsit eu să le stric jucăria. Dacă scriu câteva articole elogioase (cu copy – paste), am vreo şansă să vă mai gândiţi şi să nu mă daţi în judecată?
În aceeaşi zi, vineri, 04 septembrie a.c., şeful Gărzii de Mediu, Gheorghe Sanda, a adunat şi dânsul nişte ziarişti într-o conferinţă de presă. Am crezut că va anunţa măsurile legale adoptate faţă de Primăria Târgu Jiu, care înfiinţase pe domeniul public un depozit ilegal de gunoaie. Nici vorbă. La Târgu Jiu îndeplinirea atribuţiunilor funcţionale de către mulţi şefi de instituţii este facultativă. De aplicarea legii nici nu poate fi vorba. Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 prevede clar: constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 60.000 lei încălcarea de către autorităţile publice locale a obligaţiei de a preveni depozitarea necontrolată a deşeurilor. A luat Gheorghe Sanda vreo măsură împotriva şefului său de partid, Florin Cârciumaru? Nu. Mai mult, a tamponat ca pe la ţară o ziaristă care l-a întrebat de ce nu aplică legea în cazul Primăriei Târgu Jiu.
[youtube]CnyB_pHPtqA[/youtube]
Pe site-ul GĂRZII NAŢIONALE DE MEDIU aflăm că printre atribuţiile principale ale instituţiei se numără controlarea activităţilor cu impact asupra mediului înconjurător şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de legislaţia din domeniul protecţiei mediului. Gheorghe Sanda habar n-a avut, ca şef al Gărzii de Mediu, că în Târgu Jiu există un depozit ilegal de gunoaie activ, până să public eu, şi nici sancţiuni contravenţionale nu aplică. Pentru ce îşi ia salariul, atunci, din bani publici? Pentru partizanatul politic. Comisarii de mediu speră să apuce, în mandatul lui Gheorghe Sanda de şef al Gărzii de Mediu, ziua când li se va permite nu să amendeze, ci să meargă în control la o instituţie sau un agent economic controlate de PSD.
şi, spre ştiinţa lui Gheorghe Sanda, la art. 301 se vorbeşte despre conflictul de interese. Uite ce frumos scrie: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine (…) sau pentru o altă persoană (…) din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Că tot veni vorba, Gheorghe Sanda nu este singurul şef de instituţie publică locală ce ar fi pasibil de puşcărie dacă justiţia ar fi mai mult decât o glumă şi un instrument în mâna celor puternici. A început campania electorală şi şefuţii unşi politic sunt convocaţi de trei ori pe zi în şedinţe de partid în care sunt chestionaţi câţi bani şi câte voturi au strâns. Şi cum să produci bani pe frigul ăsta? Respectând noul Cod Penal?