Campania electorală s-a sfârșit, la Gorj, înainte să înceapă. N-a fost dezbătută la modul real, aplicat, nicio temă de interes public, nu s-au prezentat soluții viabile pentru niciuna dintre rănile sângerânde ale Gorjului. Candidații principalelor partide politice s-au menajat unii pe alții. De ochii lumii, PNL a făcut o plângere împotriva PSD, pentru mită electorală, care a ajuns la procurorii de partid ce țin în sertar de 3 ani dosarul spălării cu jet de apă sub presiune a Porții Sărutului, un subiect pe care l-au făcut uitat toți liberalii, de dragul bunelor relații, subterane, pe care le au cu pesediștii. Tudor Barbu deține o funcție de conducere în Comisia pentru Cultură a Senatului, dar n-a mișcat niciun deget pentru Brâncuși. O simplă interpelare, către ministrul Justiției, putea debloca acel dosar. Ar fi fost de bun simț, măcar în acest ”An Brâncuși”. Deci pângerea penală făcută acum de PNL este o prosteală. Chiar și liberalii au garanția că acei procurori sunt foarte ”de treabă” și că liderii PSD nu vor păți nimic.
În această campanie, Ponta, Cârciumaru, Vîlceanu și Dian Popescu au fost paraleli unii cu alții, ca șinele de cale ferată, neatacându-se la modul real. Vîlceanu a avut chiar nesimțirea să turuie într-una, în emisiunile de promovare electorală, că el iese oricum deputat, și că ar putea să nici nu umble prin sate, în campanie electorală, dar totuși umblă, că e băiat bun. Vîlceanu exultă că de luni încolo va avea salariu de peste 180 de milioane lei vechi, atât cât a decis premierul Dacian Cioloș că merită orice parlamentar, dar nu are nicio apăsare dacă oamenilor de rând din Gorj nu li se va întâmpla nimic bun, nici după aceste alegeri.
Actuala campanie electorală a fost continuarea firească a batjocurii la care PSD și PNL au supus gorjenii și în campania pentru alegerile locale. Ca să continue dezintegrarea PNL, în Gorj, Vîlceanu și Barbu au scos împotriva lui Cârciumaru un contra-candidat praf și pulbere, Octavian Lupulescu, șocând toți membrii PNL, toți simpatizanții liberali și pe toți aceia care se amăgeau că PNL poate fi vreodată leacul care să ne vindece de PSD. Lupulescu a fost votat doar de 5 la sută din totalul posibil de alegători! De bucurie, a plecat în patru labe de la cheful organizat de PSD, imediat după alegeri, la restaurantul de partid Rebecca. Drept recompensă, a primit imediat o sinecură în guvernul Cioloș, și a dispărut din peisaj. Dar gustul amar și, în unele cazuri, scârba gorjenilor, față de aceste blaturi evidente între PSD și PNL, au rămas.
Tot la alegerile locale, Florin Cârciumaru a primit al cincelea mandat de primar al Târgu Jiului, deși a fost votat de numai 16 la sută din totalul posibil de alegători. Deci, acum, Târgu Jiul este condus de un primar care nu este dorit de 84 la sută din alegători. Și totuși Cârciumaru este primar. Atât el, cât și Lupulescu au fost votați doar de lipitorii de afișe, de rude, de clientela politică, de inapții angajați pe pile prin instituții publice, de angajații firmelor de casă, șantajați că-s dați afară dacă nu-și fotografiază votul ș.a.m.d.
În iunie, oamenii de rând, normali, obișnuiți n-au prea ieșit la vot. Și marele pericol este să n-o facă nici acum. Așa cum am explicat mai sus, principalele partide politice și-au rezervat locurile de parlamentari, și n-au făcut niciun fel de campanie. Ce se întâmplă, însă, dacă nici acum nu ieșim la vot? Efectul este catastrofal și îl puteți contempla pe afișul de mai sus. Așa va arăta noua echipă de parlamentari gorjeni. Din punctul meu de vedere, nu văd acolo nicio lumină, nicio speranță, niciun motiv să mă amăgesc că pe vreunul dintre ei îl interesează soarta Gorjului și a omului de rând.
Să-i luăm pe rând.
Victor Ponta a irosit pentru gorjeni o șansă care apare o dată la o sută de ani: aceea de a avea un prim-ministru ales de gorjeni, care să-și dea interesul și să depăienjenească județul. Ponta ne face de râs prin majoritatea ieșirilor sale publice, prin faptul că Gorjul zace în subdezvoltare și în afara istoriei, după 12 ani cu el deputat de Târgu Jiu. Ponta e trimis în judecată, pentru banii șparliți cu Șova de la complexele energetice Turceni și Rovinari. Complicele lor, Laurențiu Ciurel, urmează să se întoarcă în cel mai scurt timp la conducerea CEO, pentru că Dacian Cioloș a avut inconștiența de a menține alți doi directori – inculpați în noul directorat ”cinstit și curat și tehnocrat” al companiei. Deci, Ciurel fiind în aceeași situație ca Antonie și Ciobotărică, poate fi adus înapoi. Ponta, de altfel, a scăpat deunăzi acest porumbel, dar ”opoziția” s-a făcut că n-aude.
Mihai Weber n-a mai fost dorit pe lista PSD nici de colegii din organizația județeană, fiind nevoit să-și cumpere locul, cu bani grei, de la centru, împotriva voinței liderilor locali ai PSD. Din primul său mandat rămâne o infatuare exacerbată, care ascunde un mare gol, multe contracte între firmele lui și diverse structuri publice, fiul angajat la Ministerul Transporturilor, soția promovată pe salariu mai mare, la ARR Gorj, apartamentul din București donat fiului ca să aibă motiv să cerșească peste un miliard pentru chirie, din bani publici, de la Parlament. Un tip grețos care crede că orice și oricine poate fi cumpărat cu bani. Și când scriu asta și eu, și el, știm exact la ce mă refer, din amintirile noastre comune. Weber n-are ce căuta în Parlament pentru că în primul mandat, în timp ce Ponta era premier, a făcut nu mai puțin de 5 interpelări copy – paste pentru modernizarea drumului Târgu Jiu – Drăgășani – Pitești, cu efect zero. Extrem de neputincios, de anemic și de lipsit de orizont.
Alin Văcaru este un fost lipitor de afișe, recrutat de Ponta ca prefect dintr-un cazinou din Târgu Jiu. În fața gorjenilor, se poate lăuda cu promovarea soției sale, de la cuibarul pesedist Întreprinderea de Drumuri și Poduri la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, condus de fratele ”viitorului primar” Fuego, care a scos vinovați aproape toți morții care au murit în accidente la muncă, la CEO. Dacă e vreun șef din CEO trimis în judecată pentru acele crime, să mi-l arătați și mie.
Dian Popescu este condamnat penal la închisoare cu suspendare, iar dacă în perioada asta e prins fără bilet pe RATB, chiar se duce la pușcărie. El este liderul politic căruia justiția independentă din România i-a amânat pronunțarea de nu se mai știe câte ori, în campania pentru președinție din 2014, ca să stea ascuns în sediul PNL și să nu-i facă niciun fel de campanie lui Iohannis. Dacă e să-l evaluez acum pe mormanul de la Cotroceni, se pare că Dian a făcut bine. Din păcate pentru el, situația din Gorj e atât de maro încât nu ne mai permitem să trimitem în Parlament șmecherași și vrăjitori ca el. Plus că are de reparat și de finalizat niște stadioane, prin Gorj. Dacă le lasă așa, ar fi bine să poarte numele lui. Arenele Dian Popescu.
Dan Vîlceanu este principalul motiv pentru care PSD-ul rămâne puternic în Gorj. Un actor prost, sub conducerea căruia PNL-ul s-a dezintegrat. Niciun lider normal la cap nu-l impune pe Tudor Barbu pe locul 1 la Senat, dacă vrea să-i rămână partidul întreg și să mai fie recunoscut ca lider. În confruntarea finală de joi seara, de la TV SUD, Andrei Udriștoiu, președintele organizației de tineret a PMP, i-a pus o întrebare firească:
”Domnule Vîlceanu, dacă PSD-ul obține un scor mult mai mare, duminică, în localitățile conduse de primari PNL, veți demisiona din funcția de deputat?”
La această întrebare, Vîlceanu a refuzat să răspundă. El este acomodat doar cu dulcegăriile regizate cu foștii lui colegi, din PSD.
Florin Cârciumaru e magicianul care face Târgu Jiul să stea pe loc, de 16 ani, deși timpul curge. De aceea, pentru oraș, ar fi bine să plece senator. Dar, se pare că nu va pleca. Claudiu Manta, mânzul clasat pe locul 2, pe lista PSD pentru Senat, va merge în Parlament, în locul lui Cârciumaru, dacă votăm PSD. Cinstitul Claudiu Manta, ”fără” contracte cu CEO, este, în acest fel, parte a unei înșelătorii publice. În această campanie m-am lămurit încă o dată că primarul nostru nu se poate schimba. De două săptămâni îi cer să repare sistemul de iluminare a Coloanei Infinite. A propos, bulibașul liberal Puiu Diaconescu, fost pesedist, și el, a spus că-i un subiect neserios, de neluat în seamă, deși pentru liberali Coloana în întuneric trebuia să fie mană cerească în această campanie, coroborată cu ”bradul ecologic”, dar deloc economic. Cârciumaru refuză să repare sistemul de iluminat ca să nu recunoască faptul că a promovat un viceprimar mitoman, pe Adrian Tudor, care continuă să mintă că monumentul se scaldă în lumină. Suntem în plină nebunie instituțională, alimentată de Primăria Târgu Jiu, pentru protejarea mitomanului.
Tudor Barbu, ”Mesia” de la OTV, cel mai belicos jurnalist în raport cu toți politicienii, a ajuns în scurt timp mai scârbos decât toți ceilalți, la un loc. Și, totuși, Vîlceanu l-a pus pe locul 1, pe lista pentru Senat. De ce? De frică. Barbu îl avertizase în fiecare declarație publică: ”eu sunt cinstit, n-am afaceri cu CEO, stau la bloc, nu într-un palat, n-am …, n-am …”. Motivația lui Vîlceanu a fost de Spitalul 9. El a explicat că în alegerile locale liberalii au folosit strategia măscăriciului. Adică l-au lăsat pe Barbu să spună și să facă prostii, în așa fel încât doar Barbu să fie atacat de presă și de adversarii politici. Iar acum, dacă tot e Barbu cebăluit, cum să-l lase pe drumuri? Îl fac senator! Singurul proiect legislativ, ”de suflet”, detaliat cu patos de Barbu în această campanie constă în reducerea uriașă a pedepselor pentru pedofili și violatori. Este, în concepția lui Barbu, principala nevoie a gorjeanului de rând, astăzi.
Dacă nu ieșim la vot duminică, se vor alege între ei, și vom avea o echipă de groază de parlamentari de Gorj, pentru următorii 4 ani. Ei vor putea cel mult să ducă Gorjul, definitiv, la groapă. Prin votul nostru, nu – i vom putea exclude din viitorul Parlament pe toți cei enumerați mai sus. Dar este de datoria noastră să încercăm și alte variante, să votăm și oameni normali, obișnuiți, care cel puțin n-au apucat să-și bată joc de noi, iar dacă o vor face, n-o vor face cu intenție, și satisfacție, ca Ponta, Weber, Văcaru, Dian, Vîlceanu, Cârciumaru și Barbu.