Acesta este intr-adevar un subiect foarte amplu si care ar merita sa fie bine, foarte bine gandit. Per ansamblu, cred ca a face o dezbatere publica pentru fiecare subiect este putin cam pretentios (in tara in care eu locuiesc acum, nu am auzit vorbindu-se deloc de dezbateri publice - si este una dintre marile tari europene). Exista alte mijloace de a discuta cu cei interesanti un anumit subiect. Pe de alta parte, este foarte adevarat ca in marile tari europene un astfel de proiect este gandit dezinteresat, sau mai bine zis, este gandit in interesul orasului respectiv. Iar aici sunt de acord cu faptul ca un astfel de centru nu-si are locul in zona respectiva (cel putin nu asa cum apare in imaginea publicata). Iar denumirea centrului este cel putin ciudata. Ma intreb ce turist va fi atras de un Centru de interpretare a lui Brancusi. Dar sunt ferm convinsa ca un turist poate fi cu adevarat atras de un Muzeu Brancusi...care nu exista! O mai spun odata...daca vrem sa invatam cum se face turismul...atunci cei repsonsabili ar trebui sa faca un stagiu in domeniu in tari precum Franta, Anglia sau Spania. Lucrez in domeniu si afirm linistita ca in aceste tari turismul cultural este o industrie care aduce fonduri! Noi avem un nume si cateva opere pe care nu stim sa le valorificam. Il valorifica francezii pentru ca ei stiu ce inseamna acest turism cultural. Deci, inainte de a demara acest proiect, ar trebui gandit si regandit scopul lui. Multa bafta!

stiam de faptul (consumat) cu restaurarea coloanei, dar de proiectul cu cladirea nu stiam. bun. acum stim. ce-i de facut? eu propun sa ne adunam cativa tineri (necorupti) din gorj si sa protestam in fata primariei. in fiecare zi pana cand ne facem auziti la nivel central. si cineva o sa ia o pozitie. eu una m-am saturat de magariile acestui primar, corupt pana in maduva oaselor. chiar nu ii e rusine sa dea ochii cu noi pe strada? de 3 ani de cand m-am intors de la facultate in targu jiu asist la magariile pe care le face, de la rezolvarea problemei cainilor comunitari prin metode salbatice si barbare (pentru care ar trebui judecat de un tribunal international), pana la vinderea orasului si a tuturor spatiilor publice afaceristilor. sa-i fie rusine!!! si sper sa nu aiba ocazia sa dea ochii cu mine vreodata.. bun. eu vreau sa merg sa protestez si ma ofer sa fac eu doua pancarte. mai vine cineva?

ce pretentii putem avea de la un individ fara scrupule,devenit primar prin inconstienta si prostia omului de rand ,care,ptr o mica pomana,este capabil sa-si vanda tara .mi-am dat seama de-a lungul anilor de dupa revolutie ,ca pe noi romanii,ne ispitesc pomenile de moment.atunci cand votam ,nu ne mai intereseaza ca un individ precum carciumaru,un fost subinginer cu studii la petrosani ,fost director comunist ,ptr ce merite ,nu stiu,a ajuns sunt ferm convins,ca prin ceva relatii,mita ,ma rog ,sa ajunga sa obtina titluri academice de dr ing.,.timpul ptr studii de doctorat este altul decat ptr studii gimnaziale sau liceale.vad insa ca multi au avut timp,desi lucreaza mai mult de 8 ore pe zi.crezindu-se un mare doctor in toate cele,chiar si in cultura,aproba toate propunerile aberante ,ale unor indivizi lipsiti de scrupule ,cad vine vorba de bani.firesc,ptr ca acest proiect ,va fi platit,atat ptr constructie cat si ptr proiectare.deci,acolo unde sunt banii la mijloc,se afla marele ctitor ,penibilul primar ,care nu a reusit in toate mandatele sale sa extinda retelele de canalizari,sa solutioneze situatiile penale care-i vizeaza pe supusii sai din primarie.spiritul civic in romania ,lipseste cu desavarsire.dar spiritul civic il are doar omul cu moralitate si ceva cultura.la tg-jiu ,mafia din institutiile statului are prioritate in acoperirea smecheriilor semnate si parafate de carciumaru.

Si eu m am saturat de potlogariile acestui individ fara scrupule ,ales primar de catre pensionarii onesti , usor de impresionat cu mici si bere, de catre concetatenii nostri dim Meteor cu care a facut un pact de neagresiune privind terenurile cotropite, casele construite fara autorizatie si neplata nici unui impozit . Dupa ce va construi acel,, centru de interpretare,, in mod cert va demara turnarea de beton amprentat in jurul coloanei infinitului in asa fel incat sa nu mai vedem ,, verde ,,in fata ochilor. Poate doar,, rosu psd,, Mai idiotule care esti, vorba omologului tau de la sect 5 , BRANCUS NU ARE NEVOIE DE INTERPRETARE. EL ESTE UNIC , CINE AR PUTEA SA L INTERPRETEZE ?

Oare romanul se trezeste la realitate?

si ce e rau mah in asta? daca Udrea noastra nu ne ajuta cu nimc, macar strainii sa faca ceva pt Bracusi

Ma mir cum de nu face Bilciul de Sf. Florin si Elena la Coloana sau Zilele Sticlelor Sparte din muncipiu Tg Jiu la Masa Tacerii sau Zilele Fetelor Boroase la Poarta Sarutului. Pentru la anul propunem organizarea zileor Carciumarilor din Tg Jiu, iar pt. 2010 Ziele Carciumarilor Concediati din Tg Jiu.

Autistul, nu-l mai goniÎi pe Brâncuşi! „Cînd am plecat de aici, v-am lăsat săraci şi proşti, iar cînd am venit v-am găsit şi mai săraci, şi mai proşti !“ ...(Constantin Brâncuşi) PrefaÎă de Marius Marian Şolea România este întruchiparea dezinteresului total ca sumă cinică a intereselor individuale, egoiste, dominante oricăror reguli şi norme de convieÎuire. Pe cât de precipitată şi isterică era societatea românească la începutul anilor ’90, pe atât de resemnată şi dezinteresată este aceasta astăzi. Ş în goana fără direcÎie de atunci, şi în încremenirea de acum libertatea s-a constituit a fi una dintre surse, uneori a fost teoretizată ca argument al cazuisticii româneşti. În fond, este libertatea de a ne distruge Îara şi de a comenta cu mijloace moderne demersul. Adică definitiva dovadă că nu avem vocaÎia libertăÎii... Fugind de percepÎia dramei şi, totodată, de presiunea psihologică a responsabilităÎii, vom dispărea râzând tocmai de realităÎile noastre, create şi întreÎinute de unii şi neluate în seamă de ceilalÎi. În România, interesul public nu există. Constantin Brâncuşi este argumentul deplin al iresponsabilităÎii noastre faÎă de noi înşine. Pentru români nu este atât de grav că nu înÎeleg mare lucru din estetica proiectului său, posibilitatea ca o capodoperă să fie valorizată universal fiind de ajuns, pe cât de gravă este această imunitate continuă, intelectuală şi afectivă, la însăşi gestul de iubire al sculptorului, făcut faÎă de o comunitate care îi era şi îi este la fel de potrivnică. HobiÎeanul şi-a înÎeles rostul de român desăvârşit, acea fatalitatea de a dărui cui nu înÎelege că are nevoie... Din punct de vedere biografic, eroismul lui este acela că, indiferent de atitudinea semenilor faÎă de el, s-a considerat a fi mereu dator celor dintre care a venit. Fireşte, o datorie mai mult genetică decât spirituală. Cel puÎin aşa cred. Transfigurarea noastră nu are însă loc niciodată, în schimb aceşti oameni, stăpâni ai unor înÎelesuri depline şi definitive, se obligă pe ei înşişi să spere... În fond, proiecÎia binelui poporului tău, împotriva oricăror evidenÎe, reprezintă forÎa unui spirit responsabil faÎă de cei pe care îi reprezinÎi, chiar şi când ei nu doresc acest lucru. Iubirea trebuie să rămână dominantă oricăror dezamăgiri atunci când raportarea existenÎei şi sensului acesteia sunt corecte, iubire exercitată întru lucrurile cu adevărat esenÎiale. Pentru noi, Brâncuşi nu mai este de mult o mândrie, ci numai o jenă, întreaga dovadă a meschinăriei noastre – alungarea sa atunci când era tânăr, când nimeni nu-i găsea rostul prin insalubrul social românesc, când a trebuit să caute prin lume un loc pentru a putea exista conform criteriilor sale de viaÎă şi devenire, respingerea lui când deja devenise „titanul“, „părintele sculpturii moderne“. GreutăÎilor şi scandalurilor, pe care le avea mereu la Târgu-Jiu în legătură cu implementarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor (dedicat cui altcuiva decât eroilor gorjeni, căzuÎi pentru Îară în Primul Război Mondial), nu le-a răspuns decât cu o distinsă absenÎă atunci când, la 27 octombrie 1938, după trei ani de scandaluri, s-a sărbătorit, cu mare şi ipocrit fast, inaugurarea... El, identitatea devenită de-a pururi prezentă în cei pe care i-a iubit fără posibilitatea altei opÎiuni, a ales să lipsească de la sărbătoarea impură. Dacă acest Constantin nu ar fi fost un bun receptor al eternului feminin, în general vorbind dar şi contemporan lui, nu am fi avut astăzi nici măcar capodopera de la Târgu-Jiu, costurile fiind asigurate salvator, după un lung şir de eşecuri, de Liga NaÎională a Femeilor Gorjene, condusă aprig de Aretia Tătărăscu. La 1 august 1951, Academia Română a refuzat dispoziÎia testamentară prin care Brâncuşi ne dăruia lucrările din atelierul său parizian. Repararea unei potenÎiale „regretabile erori“ n-a mai venit. După un an, frânt în ceea ce are natural mai trainic un om, identitatea, a renunÎat la cetăÎenia română, primind-o, un an mai târziu, pe cea a statului francez. Apoi, sentimentalul bătrân şi-a modificat testamentul, donând FranÎei adoptive atelierul şi tot ceea ce conÎinea acesta, lucruri mărunte, cu precădere din lemn, piatră şi bronz, pe care românii le consideră deşertăciuni în goana lor prin veşnicie după esenÎial. Înainte să moară, Constantin a mai mărturisit o dată, previzibil şi totodată zadarnic pentru România, amărăciunea de a nu putea să fie îngropat în pământul neamului său, lângă fiinÎa cea mai dragă lui, mama. La 7 martie 1951, Sfatul Popular al Oraşului Târgu-Jiu trimisese o adresă Departamentului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale (Ministerului Afacerilor Interne la acea vreme) prin care se cerea aprobare pentru demolarea Coloanei. În acest document, opera lui Brâncuşi este numită „o coloană metalică introdusă în fundament de beton fără nici o estetică“. „}inând seama că această Coloană, prin materialele rezultate din demolarea ei, ar putea folosi la alte lucrări edilitare de primă necesitate ale oraşului, vă rugăm a ne da cuvenita aprobare pentru dărâmarea ei“, se preciza în adresa trimisă de Sfatul Popular Târgu-Jiu... După numai doi ani, consecvenÎa, care l-a impus ireversibil pe Brâncuşi ca argument al mediocrităÎii şi dobitociei noastre, loveşte din nou – încercarea, impardonabilă şi deloc justificabilă în context istoric, dar absolut reprezentativă, de a doborî Columna la pământ, motivele Îinånd numai de străfundurile noastre teluric-psihotice: primul secretar, Constantin Babalâc, a chemat un imbecil local, Tănasie Lolescu, în viaÎă încă, dându-i dispoziÎie să demoleze Coloana. Au folosit un proaspăt model de tractor românesc, mândrie a industriei din epocă. „Am tras, dar lanÎurile s-au rupt“, povesteşte fostul secretar tractoristo-comunist. LanÎurile au fost refăcute şi au purces la o nouă încercare. „Am zis să le legăm mai sus, la o înălÎime de doi metri. Ne-am urcat pe cabina tractorului şi le-am legat mai sus. Tractorul a început din nou să tragă, dar s-a ridicat cu partea din spate. Nu s-a putut face nimic pentru că era bine înfiptă în pământ“, declara tovarăşul Tănasie Lolescu la peste o jumătate de secol de la experienÎa sa politic-intelectuală. La începutul anilor ’70 a urmat falsificarea casei memoriale, casă construită la presiunea turismului cultural dinspre Occident, atunci când, deşi am început să ne tremurăm guşile în discursuri autohtoniste despre el, ne era ruşine să arătam străinilor modestia sa materială, preferând mai degrabă să amplasăm la HobiÎa o casă arătoasă, de muzeu, cumpărată dintr-o comună învecinată de la proprietarul Calistrat Blendea. Am preferat şi atunci minciuna la nivel de stat, în loc să o conservăm şi să o punem în valoare pe aceea care mai rămăsese, în urma unei strămutări, din casa bătrânească, originală. În 2001, an declarat de UNESCO şi receptat ca atare de autorităÎile contemporane a fi „Anul Constantin Brâncuşi“, această casă autentică, foarte puÎin modificată în urma împărÎirii averii între fraÎii lui Constantin, adăpostea orătăniile unuia dintre strănepoÎii de soră ai sculptorului. Totodată, în interiorul ruinei fiinÎa o afumătoare şi o magazie de lemne, cu deplina complicitate a autorităÎilor centrale şi locale. Nici măcar în mileniul al treilea nu dorea nimeni să oficializeze adevărul! Un adevăr cunoscut, de altfel, atât de vremelnicii diriguitori (scuză românească, depozitară a unei consistente duioşii), cât şi de sătenii neaoşi. A trebuit, după ce în prealabil epuizasem toate variantele statului român, să inventez un scandal pentru a obliga statul român, liber şi democrat, să recunoască oficial că respectiva casă este cea originală, fiind clasată astfel, ca obiect de patrimoniu naÎional. De atunci şi până acum a trecut aproape un deceniu, această construcÎie, dezmembrată de cel care a trebuit să o cumpere şi confiscată abuziv de autorităÎile comunale, putrezeşte fără nici un fel de protecÎie, intrând, an de an, în pământ. Sutele de mizerii, care de peste 10 ani asaltează „piaÎa“ de artă din România (fără ca PoliÎia, Parchetul sau alte caricaturi de instituÎii să intervină) pentru a fi impuse ca piese Brâncuşi, numite la grămadă „tezaur“, ai căror proprietari reuşesc să iniÎieze aşa-zise dezbateri culturale în chiar revistele Academiei Române de astăzi, academicieni, scriitori şi sculptori vânduÎi, care scriu atestate şi expertizări în grup, deja nu mai sunt o latură exotică a brâncuşiologiei româneşti, sunt însăşi parte a cercetării ştiinÎifice, firesc polemice... NesimÎirea, infantilismul şi dizabilităÎile psihice ale celor care au de administrat Complexul sculptural de la Târgu-Jiu, arborii seculari din Parcul Municipal al oraşului căzând şi sfărâmând clepsidrele de pe Aleea Scaunelor cu ocazia concursului „Cel mai bun drujbist din Gorj“, piese ale Mesei Tăcerii aruncate în Jiu, noroi adus din SUA, gândit a fi paviment ecologic, modificările structurale ale Ansamblului, schimbarea desenului aleilor, adăugarea unor trepte pe Calea Eroilor, pe porÎiunile înclinate, pentru a nu o lua nămolul de pătlagină la vale, fungii şi ciupercile crescute pe acele pietre, favorizate de noroiul venetic în contact cu ploaia indigenă, propunerile unei directoare de a face la Centrul de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi“ din Târgu-Jiu produse de patiserie în forma celor trei capodopere pentru atragerea turiştilor, cârciuma actuală, „Doina Gorjului“, amplasată la nici 20 de metri de Calea Eroilor, cărora li se adaugă afacerile comice şi nebuneşti ale ministerului culturii atunci când acesta mai inventează nişte proiecte de milioane de euro pentru punerea în valoare a respectivului Ansamblu, au devenit previzibile fapte culturale, gândite şi executate din bani publici pentru binele public. Nu mai interesează pe nimeni nimic, se poate întâmpla orice! De mult am înÎeles dezintegrarea noastră, atât cauzele cât şi urmarea. Practic, împotriva vreunui merit obiectiv, identitatea acelui spaÎiu de la Târgu-Jiu a devenit identitatea lui Brâncuşi. În rest, oraşul nu se deosebeşte cu nimic de oricare alt târg medieval, ridicat ulterior, dintre mugete şi aldămaşuri, pe straturile de cărbune din apropiere. Deşi oraşul Târgu-Jiu este acum o citadelă stelară, noi mergem prin ea tot târându-ne. La noi, Brâncuşi este pretextul hoÎiilor de tot felul şi prilejul de a le permite nebunilor să fie utili societăÎii. Eu nu cred că românii, acest popor de descurcăreÎi, vor putea să stea vreodată la masa lui Brâncuşi... Marius Marian Şolea

Cu stima Marius Marian Solea....

Noi comentam degeaba pe web pentru ca primaru doar intra, citeste si rade de noi. Ar trebuii stabilita o intalnire cu el in centru, chiar in acel "magnific" amfiteatru din centru, sau in alt loc si discutat asa cum trebuie. Cel putin asta e parerea mea. Trebuie doar sa preia cineva initiativa si fac pariu ca se gasesc voluntari ;)

Iar stam si ne uitam ca boii la revolutia care a fost facuta de 400 de oameni....stam si vedem cum se intampla apoi iar avem subiect nou pentru a ne plange....sau pleca din tara...hai sa STAM!