Călinoiu și Ciurel cerșesc o perfuzie pentru CEO, Ponta le dă din gură
Călinoiu și Ciurel cerșesc o perfuzie pentru CEO, Ponta le dă din gură
InvestigatiiUltra - Scurte1 septembrie 2014


Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, pare „intrat în priză“ în ultima vreme. Șeful județului aleargă cât e ziua și noaptea dar, din nefericire, a cam ajuns să facă anticameră pe la miniștrii veneticului. Ponta, premierul pentru care Florin Cârciumaru și Ion Călinoiu s-au zbătut atât, nu dă semne reale că se implică în revigorarea economică a Gorjului, deși, una-două, ba Călinoiu, ba Cârciumaru, ba Ciurel sunt la ușa premierului „gorjean“.

„Premierul este foarte preocupat de soarta CEO”

Problemele de la CEO sunt fantastice și, mare parte dintre ele, sunt ascunse de presă, pentru a nu duce la prăbușirea entității economice care mai face, oarecum, o respirație gură la gură economiei acestui județ. De curând, chiar și urmăritul penal Laurențiu Ciurel a mers la Ponta pentru a rezolva din problemele unității pe care o conduce spre dezastru, și toată lumea spunea atunci că lucrurile o să fie puse la punct. Atât de tare l-a durut pe Ponta de mineri și energeticieni, de soarta lor, încât Călinoiu, disperat, a mers iarăși la București, cu jalba în proțap, la venetic. Cum s-a întors, președintele Consiliului Județean a făcut o declarație menită să liniștească pe toată lumea, dar de-a dreptul penibilă, pentru că afirmațiile nu îi sunt acoperite cu niciun argument, fapt ce îl vom demonstra mai jos. Acesta, „pe sticla“ unei televiziuni locale, a declarat pentru muritorii de foame că totul o să fie bine… „PREMIERUL ESTE FOARTE PREOCUPAT DE SOARTA CEO… O parte a datoriilor companiilor de stat către CEO VOR FI ACHITATE ÎN VIITORUL APROPIAT! Berbeștiu s-a rezolvat, certificatele verzi nu vor mai fi plătite, Brăila va fi sprijinită de la stat. CU DATORIILE DE LA RAAN, DACĂ NU SE REZOLVĂ LA ACEASTĂ RECTIFICARE, SE VA REZOLVA ÎN URMĂTOAREA, dar s-a stabilit să se facă plățile la zi”(????????????), spunea Ion Călinoiu.

Discursul electoral al lui Călinoiu nu bate cu realitatea

Din câte se observă, în discursul președintelui Consiliului Județen regăsim numai promisiuni. Declarația domniei sale este făcută la TV Sud, în data de 27.08.2014, dar CEO nu a emis niciun comunicat de presă prin care să anunțe angajații de rezolvarea unor necazuri așa de mari. Ultimul comunicat emis de CEO era datat 22 august și viza susținerea lui Laurențiu Ciurel în funcția de manager privat al Complexului.
Dincolo de toate astea, vorbele frumoase spuse de Călinoiu nu produc decât dezgust în rândul minerilor și energeticienilor, care așteaptă de amar de vreme să-și primească ultima primă de vacanță, de care vor beneficia „mulțumită“ aceluiași „Mesia de Gorj“, premierul Victor Ponta.
Nimeni, doar unul – doi ziariști, nu politicienii care au făcut zid în jurul lui Ciurel, nici administrația companiei nu pomenește necazul oamenilor de la Seciuri. Instanța a hotărât ca 31 de gospodării afectate sau distruse de alunecările de teren din 2006 să fie refăcute de CEO, considerând că unitatea minieră din zonă este vinovată de tot dezastrul. De un an de zile, oamenii așteaptă ca gospodăriile să le fie refăcute, dar se pare că CEO nu are milionul de euro necesar punerii în aplicare a hotărârii judecătorești.

Ciurel minte cum respiră

Arogant, Ciurel, în urmă cu un an, liniștea pe cei afectați de alunecările de teren și asigura ziariștii că refacerea gospodăriilor nu constituie și nu va fi o situație dificilă pentru CEO: „Dacă o să ajungem vreodată să fie o problemă pentru CEO o vatră de 31 de gospodării, probabil suntem în pragul închiderii“, afirma, plin de el, urmăritul penal Dan Laurențiu Ciurel, în iulie 2013.

1 COMENTARII
  • gorjanul 01.09.2014 la ora 15:09 pm
    Le da din gura sau le da ,,,,in gura . Ca e mare ,,specialist,,.
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *