Vara asta se prelinge peste feţele noastre de parcă-n fiecare dimineaţă am veni de pe altă lume. Cearcăne de nemuncă stau înnegrite de nesomnul nopţilor sub streaşina vederii cu care bântuim hotarele din ce în ce mai din scurt. Lumea ni s-a strâmtorat rău. Poate şi de-atâta politică slabă… Suntem deja în vacanţă şi uităm să mai punem ţara la cale.
Într-o seară stoarsă  fără milă de căldurile anunţate pe prima pagină a buletinele meteorologice girate de la centru, pe o sticlă de televizor, l-am văzut din întâmplare pe deputatul nostru de la Gorj – Mugurel Surupăceanu – sfâşiat în văzul lumii, fără pic de milă, cu buzele-i subţiate cât  foaia de învelit tutun, de cine credeţi?, de invitata permanentă Andreea Pora.  Îl molfoia între gingii cu profesionalismul jurnalistic dovedit, de parcă părea interesată  să-i cedeze, în interesul  cititorilor, rubrica de cronică plastică  din Revista 22. Jenat de situaţie şi de doamna, don’ Mugurel părea a fi întru-totul de acord. Omul nostru, subţiat de căldura de peste zi, s-a dovedit încă o dată, dacă mai era cazul, slab de…
Nu altfel s-a dovedit a fi, cu asentimentul partidului, şeful comisiei juridice din senat, nimeni altul decît senatorul Toni Greblă, alesul nostru cu acte-n regulă. Gâtuit de emoţia  momentului pe care a fost mandatat să-l gestioneze cu intonaţie şi performanţă la vederea întregii naţiuni, dar cu frică nedisimulată de… Băsescu, senatorul  nostru, al tuturor, a citit opintit rău de tot cele 20 de pagini cu care era targhetat să ni-l ascundă vederii pe preşedintele ales. A fost greu în unanimitate. Nu i-ar strica pe perioada vacanţei de vară, susţinut financiar chiar de partid, nişte cursuri private despre arta vorbirii şi despre felul cum trebuie gestionate emoţiile pe sticlă, cursuri organizate chiar la Târgu-Jiu, “în spatele pizzeriei, lângă Piaţa Centrală”.
Apropo de gestionarea… unităţilor de alimentaţie publică. Senatorul Greblă s-a dovedit a fi la înălţimea evenimentului  ocazionat (tot la Parlament, cum altfel?) de “uimitoarea expoziţie de pictură şi sticlă, unde doi mari artişti ai genului, talentaţii Ţopescu & Lalic” (am citat cu zgârcenie din textul uşor abracadabrant al invitaţiei ), ne-au lămurit cu ce se ocupă  în “câteva notiţe de pe suprafaţa pământului”. Pentru lămuriri suplimentare am fost  trimişi spre studiu în paginile revistei “de mare suprafaţă culturală” – Casa şi Grădina -, unul din partenerii de bază ai evenimentului.  Senatorul a fost la mare înălţime pentru că pe cont propiu, la sfârşitul evenimentului cu iz cultural de la Parlament, a dat de mâncare la toată lumea. Pe săturate…
La sfârşit, după ce totul a fost ras, au fost văzuţi oficiali încercând să se înfrupte şi din merele de protocol ale lui Ţopescu –  mere roşii de sticlă -, purtînd însă cu demnitate la subţioară “cărţi despre viaţa şi gândirea filozofică a marelui sculptor gorjean, Constantin Brâncuşi”, oferite de organizatori cu titlu gratuit (am citat din textul aceleiaşi invitaţii).

Despre pictura lui Ratko Lalic ne-am exprimat cu ocazia expoziţiei de la Târgu-Jiu. Toate aprecierile noastre la superlativ rămân valabile  şi după ce i-am vazut şi ultimele lucrări din atelier pe care le-a adus pe simezele Sălilor de la Parlament.  Ca să nu-l mai supărăm, despre lucrările lui Ţopescu nu ne vom pronunţa în niciun fel. Vom cita doar dintr-o cronică a evenimentului (poate chiar singura…): „Completând demonstraţia de virtuozitate a lui Ratko Lalic, lu­crările în sticlă semnate de Mihai Ţopescu pendulează periculos între obiectul de artă autentic şi kitsch-ul cel mai flagrant. (…) Prostul gust care defineşte seria de arbori, pe cât de mari, pe atât de sclipicioşi (ai iubirii, ai rodului iubirii, ai rodului pământului etc), aminteşte de o grotescă ridicare la scară a mărţişoarelor ieftine, de tarabă (…)  La fel, alături de vazele strident colorate, în care valenţele expresive ale sticlei se anulează în totalitate, des­coperim câteva reu­şite persiflări la adresa peştilor din sticlă, expuşi pe televizor, care făceau fala apar­tamentelor proletare de altă dată (…).  Dacă fa­cem abstracţie de tentaţiile uşor megalomane către copaci din sticlă excesiv colorată, Mihai Ţo­pescu poate fi considerat un artist (…)”. (Gabriela Hurezean – Mihai Ţopescu, între kitsch şi artă, Cronica română, 4 iulie 2012)
Deci, fără comentarii, ca să nu mai greşim…
Caragiale e cu noi!

(București, 18 iulie 2012)