Un refren al unui cântec la modă în anii trecuţi spunea că „dacă viaţa te ia la mişto, tre’ să-ţi faci rezervare din timp la ve ve ve cimitir punct ro”. În Târgu Jiu, lucrurile stau puţin diferit. Săracii fără noroc, dar cu îndeajuns de multe păcate încât să nu se califice direct la cimitir, fac o escală de câţiva ani în Blocul 4, de locuinţe sociale, de lângă Artego.
Privită din exterior, clădirea – renovată şi termoizolată – arată mai bine decât unele blocuri din centrul oraşului. Antenele de TV – satelit nu lipsesc de la nicio fereastră, întreţinând şi ele iluzia de prosperitate. Jos, la intrare, chiriaşi adunaţi în jurul cutiilor de bere, asezonate cu cafele şi nori de fum de ţigară, ziua în amiaza mare, când cei în putere ar trebui să fie care încotro, la muncă, să-şi câştige o pâine. Printre ei, copilaşi de câţiva ani aleargă în picioruşele goale, ca şi cum ar fugi de foame. Nu-şi amintesc când au adormit sătui ultima dată. La intrare, un tabel fără capăt cu datoriile la chirie şi întreţinere. Greu de înţeles cum s-au acumulat restanţe de sute de milioane de lei vechi, fără ca edilii locali să nu ia nicio măsură.
Blocul aparţine domeniului public al statului și este administrat de Direcția de Servicii Comunale (DSC), devenită recent SC Edilitara Public SA, cu acționari Consiliul Local, în proporție de 95%, și Sindicatul Independent al DSC, cu 5 %. Potrivit datelor oficiale oferite de Alexandru Zaharia, blocul dispune de 55 de camere, repartizate integral, și este locuit de 105 persoane. În realitate, în unele camere locuiesc până la opt persoane! Teoretic, aceşti oameni ajung aici în baza unor anchete sociale. De la mai rău, la mai bine. E greu de imaginat unde ar putea fi mai rău decât în această clădire.
În interior, blocul e un adevărat coşmar în care îşi duc viaţa de zi cu zi zeci de oameni şi copii. Miros izbitor de igrasie, pe holuri, dar mai ales în camere. Pereți negri de mucegai, tencuială căzută, uși îngăurite sau sparte prin care poți privi în camere. Gresia din băi joacă sub picioare. Pe ea se odihnesc câţiva șobolani morţi, unii mai de mult, alţii mai de curând. Dacă ar fi fost comestibili, nu s-ar mai fi împuţit acolo. Fără nicio exagerare, băile comune sunt devastate. Chiuvete sparte cu evacuări rupte, dușurile nu funcţionează de foarte mulți ani, nu există apă caldă, faianța a început să cadă, oglinzi smulse sau căzute din tencuiala care stă să pice, toalete imposibil de folosit.
Angajații DSC susţin că problemele sunt generate exclusiv de chiriaşi, care devastează spațiile comune. Oricum, trebuie să se intervină urgent cu reparaţii şi investiţii. Din informaţiile noastre, DSC încaseaza 50% din chirii pentru a întreține spaţiile comune, restul de 50% ajungând la bugetul local.
Locatarii dispun de o singură cameră, de circa 16 metri pătraţi, în care și-au amenajat bucătăria, baia și dormitorul, spațiul de joacă pentru copii fiind holurile comune. De regulă, nu au ce să le pună pe masă copiilor, nu au cu ce să-i îmbrace în zilele răcoroase, iar de educația și sănătatea lor nu se îngrijeşte nimeni.
Deși chiriile și întreținerea reprezintă sume infime pentru alţii, locatarii din Blocul 4 au acumulat datorii de circa 700 milioane lei vechi. Lunar, la chiria de 30 lei se adaugă cheltuielile de întreţinere. Suma devine enormă când prioritare sunt, în unele cazuri – cum am văzut – alcoolul, tutunul şi cafeaua.
Penescu Liliana are 4 copii în grijă, iar veniturile lor sunt de 456 Ron/lună, proveniți din alocații și pensia alimentară. Camera în care locuiesc au primit-o de la primărie în anul 2000. Acum nu mai au nici curent electric, ușa este spartă, iar dările lunare ajung la 138 RON, printre cele mai mari din bloc. În cei 10 ani de când locuieşte în bloc, a acumulat datorii de aproape 60 de milioane.
În ultimii ani nimeni din Târgu Jiu nu a iniţiat vreun proiect cu finanţare externă pentru reinserţia socială a oamenilor din blocul 4. Niciodată, nimeni de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) nu a păşit în această clădire pentru a vedea în ce condiţii îşi cheltuie copilăria minorii. Tot felul de ONG – uri care se bat cu pumnul în piept, care mai de care, că salvează copiii, caută pârghiile cele mai simple să nu facă şi să nu schimbe nimic, dar să se îmbogăţească rapid.
GORJNEWS solicită primarului Florin Cârciumaru să identifice fondurile necesare reabilitării urgente a blocului 4. Totodată, îi cerem lui Constantin Preoteasa, directorul DGASPC, să dispună măsurile legale ce sunt de competenţa sa.
Vom reveni.