La adresa de e-mail [email protected] aşteptăm propuneri de subiecte şi ponturi. Articolul de mai jos a pornit de la următorul e-mail primit de la un cititor:
„In timp ce guvernul se dă de ceasul morţii, tăind în dreapta şi-n stânga, în special de la cei cu venituri la limita existenţei, iată că la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” este posibil ca o bătrână dar piloasă doamnă, să încaseze şi pensie, şi salariu. La 63 de ani, această cucoană este de neclintit, nimeni nu poate s-o trimită la plimbare. În timp ce toate serviciile bibliotecii sunt informatizate, doamna în discuţie nu se pricepe nici măcar să deschidă un calculator. Cine şi de ce o ţine? Daca tot nu vrea să plece, să fi rămas doar cu salariul. Poate reuşiti dvs. să elucidaţi acest mister.”
La Biblioteca Judeţeană ”Christian Tell” din Târgu-Jiu, una dintre bibliotecarele angajate, deşi ar fi trebuit să fie la pensie, se ţine cu dinţii de rafturile bibliotecii şi de funcţie. În consecinţă, tineri care ar putea lucra într-un post de bibliotecar nu au loc din cauza unei astfel de doamne venerabile. Curios lucru, toţi colegii de breaslă păstrează secretul şi toţi sunt adepţii politicii „ciocu’ mic”.
Intraţi în incinta bibliotecii judeţene, începem să întrebăm în dreapta şi-n stânga despre bibliotecara pensionabilă. Fireşte, începând cu personalul de la administraţie, cu toţii se fac că plouă. Ajungem la secretariat unde întrebăm de directorul Olimpia Bratu. Normal că nu este la birou, cunoscut fiind faptul că, la noi, la Gorj, prezenţa la birou e excepţia şi absenţa regula. Totuşi, până să facem rost de numărul de telefon al şefei bibliotecii, stăm de vorbă cu secretara.
Amabilă, angajata se fereşte, însă, să vorbească prea mult, zicând că „nu vă pot da, eu, relaţii”. Totuşi, aceeaşi angajată şi secretară susţine că, atunci când vine vorba de bibliotecara pensionabilă, „ştie toată lumea; nu e ceva secret”. Deşi refuză să-i pronunţe numele, secretara face precizarea că pensionara – bibliotecară are vreo „63 de ani”, în condiţiile în care alte bibliotecare s-au pensionat şi „de la 58 de ani”. Prin urmare, secretara mai recunoaşte şi faptul că din cauza refuzului bibliotecarei de a ieşi la pensie, numeroşi tineri şomeri şi cu studii au rămas pe dinafară. „Sunt o grămadă care au venit şi au terminat biblioteconomie”, afirma femeia. Cu toţii însă au rămas la fel de şomeri pentru că bibliotecara care „e de–o viaţă” refuză să plece la pensie. În final, secretara explică tăcerea sa prin teama de Securitate (!). „Ştiţi cum e. Aşa e în Ţara Românească. Încă avem Securitate. Eu aşa consider”, încheie secretara Bibliotecii „Christian Tell”.
O altă angajată a bibliotecii, altă variantă a poveştii. Ca şi în celelalte cazuri, regula tăcerii e clară. Şi totuşi, salariata se arată uimită că vestea bibliotecarei pensionare a ieşit dintre cărţile instituţiei. „Păi şi de unde ştiţi?!”, a fost întrebarea salariatei. După ce n-a primit niciun răspuns, angajata a făcut menţiunea că „sunt mai multe, dar nu ştiu care o fi aia; nu neg, dar chestia asta e peste tot”.
Directorul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”, Olimpia Bratu, nu vede nicio problemă în asta. Ba dimpotrivă, manageriţa îi consideră răutăcioşi pe cei care n-au loc de angajata sa. „Avem, într-adevăr, pe cineva cu pensie şi salariu pentru că legislaţia permite.(…) E pe ultima sută de metri, după care o să rămână un post vacant. Legislaţia permite. Care e problema?”, zice, senină, Bratu. Cât despre tinerii care ar putea şi aşteaptă să ocupe un astfel de post, aceeaşi directoare spune: „hai să fim serioşi”. Rămânem „serioşi”, şi o ascultăm pe directoare, care îşi încheie pledoaria zicând despre salariata Rădulescu, faptul că „doamna este în putere(…); nu are nici un fel de susţinere. Consider că din punct de vedere managerial, am procedat foarte bine. Chiar mi se pare o răutate”.
Legislaţia în domeniu, disponibilă pe site-ul de la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, spune că vârsta – standard de pensionare este de 60 de ani, pentru femei, şi 65 de ani, pentru bărbaţi.
La Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, locul unde ajung o mulţime de cărţi şi legi, această prevedere nu are finalitate în practică. Asta o dovedeşte salariata Rădulescu.
Dacă, în decursul zecilor de ani petrecuţi printre rafturile bibliotecii, ar fi deschis măcar o carte de Aristotel, ar fi înţeles cum e cu „regula de aur”, ar fi păstrat „justa măsură”, cum spune filosoful, şi ar fi demult la binemeritata şi liniştita pensie.