Necaz mare, m-au apucat nostalgiile chiar în toiul verii, pe arșița asta cumplită. Ciudat, ciudat rău de tot. De obicei, poveștile și nostalgiile se spun iarna, la gura sobei, dar străzile transformate în adevărate râuri de lavă m-au determinat să mă retrag într-un colțișor al meu, un colț unde te întâlnești cu dorul. Spunea unul deștept rău că dorul este cea mai mare dragoste, este un lucru, o ființă, o stare pe care le dorești ca un nebun, dar nu le mai ai. Nu-i dau numele deșteptului fiindcă țin morțiș să nu intru în rândul papagalilor ce epatează cu citate, dar bubuie de uitarea omeniei. Mi-e dor de voi, mi-e dor de mine, mi-e dor de oameni.
Mi-e dor de zilele în care hoțul era hoț și nu un descurcăreț. Mi-e dor de viața oamenilor care știau că doar cinstea le poate aduce un statut social anume. Mi-e dor de vremurile în care curva era curvă, și nu o doamnă care a știut să profite de slăbiciunile bărbaților. Mi-e dor, mi-e tare dor de atâtea lucruri, de atâția oameni. Tânjesc ca un nebun după zilele în care mincinoșii și fariseii erau puși la stâlpul infamiei și izolați precum mărul stricat de merele bune. Al naibii dor!
Deja mi-e dor de tot ce au reprezentat mulți jurnaliști de la Antene pentru sufletul meu. Nu pot să nu le mulțumesc pentru emoțiile create, o urmare firească în sufletul unui om a campaniilor desfășurate de jurnaliștii pomeniți. Multe bucurii mi-au mai adus. Nu vreau să intru în subiect prea mult aici, însă, nu pot să înțeleg ceva… Nu pot. De ce voi, cei care mi-ați produs atâtea bucurii, batjocoreați pe unul ca Dan Diaconescu? Cu ce drept? El avea drept studio o garsonieră… Voi ce sedii aveați, bunii mei, frumoșii mei de care îmi este deja dor? Mi-e dor de Mircea Badea, care bătea cu pumnul în masă și, încercând să arate frustrarea acestui popor, vorbea despre toți, despre tot și toate. Închei, pentru că dorul doare, dar în cazul ăsta doare rău de tot…
Jocul de-a demisia al lui Voiculescu, și alte tertipuri înfăptuite pentru a amâna decizia finală mi-au demonstrat că omul ăsta nu se simțea curat. Mi-e dor de voi, dragi jurnaliști de la Antena 3, și dorul, așa cum am spus, este o dragoste pe care nu o ai. Vă aștept din nou în sufletul meu, așa curați cum ați intrat.
Mi-e dor de voi, mi-e dor de mine, mi-e dor de oameni. Îmi lipsesc tot mai tare oamenii ce în urmă cu 20 de ani își spuneau părerea cu voce tare, își susțineau crezul, uneori într-un mod frenetic. Azi de ce nici măcar nu mai șușotiți? Ce frică va atins sufletele, dragii mei? Mi-e dor de părinții ce-și învățau copiii că în viață trebuie să pui osul la treabă, nu să lipești afișe și să aplauzi pe la plenare. Of, Doamne, chiar a existat dragostea asta de care îmi este atâta dor?
A existat, cu toții știm asta și, nenorocire, suntem atât de speriați încât ne este teamă să ne întrebăm cine și ce ne-a schimbat. Mi-e dor de multe… În zăpușeala verii, în colțișorul meu, îmi amintesc cu drag de oameni ce spuneau verde în față tot ceea ce cred, de oameni care pricepeau că nu au ajuns Dumnezei pe pământ, de toți cei care spuneau “da” sau „nu” din inimă, afirmația sau negația neavând legătură cu frica, cu teroarea. Parcă au trecut secole, milenii de când mai toți eram așa. Parcă nici n-a existat o astfel de stare care, cu siguranță, însă, nu o să mai existe niciodată. Cu toate astea, ascuns în colțișorul meu, mi-e dor de voi, mi-e dor de mine, mi-e dor de oameni. Turbez de dorul conducătorilor care plecau capul în fața omului simplu, atunci când lucrurile nu mergeau cum ar fi trebuit să meargă. Mi-e dor de autobuzele pline de oameni ce mergeau la muncă, iar seara, rupți de oboseală, tot își mai găseau timp să verifice temele copiilor.
Mi-e dor de voi, dragii mei! Îmi lipsește înțelepciunea pe care mi-ați arătat că o aveți. E adevărat, de mult, tare de mult. Văd cum dați ochii peste cap și bârfiți, vă faceți cruci când, prin ziare apar știri despre prostituatele minore și traficanții de droguri care au împânzit Gorjul. Mi-e dor de voi și de aia nu vă înțeleg. În înțelepciunea voastră v-ați gândit vreo clipă de unde curg banii pe o grămadă de nulități și derbedei? Mi-e dor de voi, mi-e dor de oameni!
LA DOR MAI AM DREPTUL, MĂCAR?