Cât de mult poate deraia o universitate de stat? Răspunsurile, între 20 și 26 mai a.c., în “Săptămâna audio la UCB”. Nu schimbați canalul! Urmează, apoi, „Săptămâna video”!
Mediul academic universitar este, prin excelență, teritoriul oamenilor liberi și al conștiințelor dezinhibate. La UCB, a fost primită și comentată cu uluire, de multe ori la vedere, obstinația cu care președintele Senatului UCB, Adrian Gorun, își angajează foștii și actualii șefi din Guvernul României, ca titulari, în această universitate. Andrei Marga, fostul șef, și Ion Ghizdeanu, actualul șef, au fost angajați ca titulari și plătiți regește, în detrimentul profesorilor tineri care, de multe ori, muncesc și cercetează zi – lumină, pe salarii de mizerie, din vocație și, poate, pentru a ține în viață aparența de universitate a unei instituții care, veți auzi și veți vedea, a ajuns, sub Adrian Gorun, mai degrabă un ospiciu al terorii.
Dragoș Covei este un eminent profesor de matematică și un cercetător strălucit. Oficial, i s-a transmis, într-o ședință internă, că a fost angajat titular la UCB „pensionarul” Andrei Marga. A discutat despre asta cu alți colegi, toți exprimându-și uluirea în legătură cu această achiziție de mare viitor, dintr-o universitate al cărei buget e praf și pulbere. Unul sau mai multe dintre sifoanele lui Gorun, amplasate strategic în zonele din UCB cu trafic verbal mai ridicat, l-au dat în primire pe Covei, și iată-l judecat în Senatul UCB, de însuși președintele acestui for, fără nicio opoziție din partea senatorilor ce par posedați, și ei, de șeful suprem al ospiciului terorii. Marea durere a lui Gorun este, veți auzi, că protectorul său Marga a fost catalogat drept „pensionar.”
„Nu decizi tu dacă Marga rămâne sau nu la universitate! Așa-i alungați pe toți! Abia l-am făcut să vină! Asta a decis Senatul și tu, dacă nu vrei să te subordonezi, n-ai decât să ne părăsești”.
[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/92964494″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]
Dar, șoc: Covei are replică, în plin Senat, și afirmă sus și tare că nu e prima dată când este abuzat, pe nedrept, de Gorun. La care președintele Senatului slobozește, febril, niște onomatopee curat academice: „Nu, nu, ia, ia”… De unde se vede că, printre cadrele UCB, Covei e cam ca GORJNEWS printre celelate ziare locale. Deci, trebuie cât mai repede eliminat.
[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/92962359″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]
„Domnu’ rector, eu vă jur, am doi copii acasă, ce scrie în ziare n-are nicio legătură cu mine!”
[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/92961380″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]
Supus oprobiului Senatului, Covei se declară de acord să-i facă pofta lui Gorun și să plece din UCB. Astfel, șeful ospiciului terorii ar mai face încă un pas spre împlinirea visului său de aur: sută la sută angajați cocoșați la universitatea de stat din Târgu Jiu! E traseul pe care apucă majoritatea angajaților demni și profesioniști din instituțiile publice locale, conduse, majoritatea, de către un ins cu apucăturile și evidentele spume la gură ale lui Adrian Gorun.
[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/92962418″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]
„Psihologul” Adrian Gorun se simte „disprețuit din priviri” de tânărul profesor, pe care-l somează „să-și controleze privirea”! Oameni buni, dar pe înalții ăștia funcționari publici nu-i controlează nimeni la cap, niciodată?
„Și te rog să-ți controlezi acum privirea! Atenție ce-ți spun, că sunt psiholog! Și să și să închei cu disprețul din priviri! Pricepi ce-ți spun?” „Domnu’ Președinte, îmi pare rău…” „Nu, nu, pricepi ce-ți spun eu ție acum?”
[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/92958884″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]
Mîine, un nou episod din „Săptămâna audio la UCB”. Până atunci, dacă vă intersectați cu Gorun, vorbiți-i în vorbă, cum zice olteanul, că nu se știe niciodată în ce pasă îl prindeți…