Un drum de la Bucureşti acasă e un risc pe cont propriu. Pe Dealu’ Negru, şi nu numai, cu voie de la Dumnezeu, cum altfel?, au înnebunit salcâmii… Viaţa, ni se confirmă încă o dată, e frumoasă! Şi merită trăită cu intensitate. Şi consemnată sub povara grea a literelor de plumb. Vom încerca să ne întâlnim împreună cu Lumea gorjenească – o lume ca o inimă. O lume arondată vieţii noastre, pe care o petrecem după puteri şi după cum ne lasă alţii…
Lumea gorjenească – o lume aşezată la Nord de Sud-Vest. Ţară de Nord, Oltenia se reazimă de tine…
Târgu-Jiul, capitala Ţării de Nord.
Povestea-i deja abracadabrantă… De ceva vreme, un personaj nu fără ştiinţă de carte – de unde şi tupeul cu care se afişează în spaţiul public – altfel unul dintre membrii unei breasle de creatori ce folosesc încă legal hârtia şi creionul –, se plimbă liber prin lume, spunându-le celor ce au timp să-l asculte – şi sunt mulţi dintre aceştia – un basm de adormit copiii, o glumă proastă pe seama lui Brâncuşi. Bântuit rău de propria-i conştiinţă şi de-o lipsă acută de celebritate, acest neica-nimeni, posesorul unei patalamale de iniţiat cu ziua într-ale culturii de mase, ajutat de niscai oameni de bine cu masă, casă, ţoale de sezon, bani de buzunar şi câteva rânduri de steaguri, şi-a propus să ni-l aducă acasă pe Brâncuşi.
Omul nostru, cu o armă neomologată, l-a păzit o vreme cu acte-n regulă şi nu fără uşoare urme de performanţă cazonă, chiar pe Nichita Stănescu. Acest brâncuşolog fără umbră ţine să-şi depăşească acum umila-i condiţie pe seama noastră, nişte bieţi plătitori de taxe şi cu lecturile despre viaţa şi opera lui Brâncuşi aduse la zi. Cu tupeul omului fără serviciu, s-a băgat în seamă şi-a stat de vorbă cu oameni ca lumea care n-au avut cum să-l ocolească în timp util. Şi n-au fost puţini: foşti şi actuali prim-miniştri şi miniştri din varii domenii, academicieni cu funcţii, şefi de partide încă neconfirmate, parlamentari care fac doar naveta săptămânală în localităţile de domiciliu, alţi miniştri ai culturii, diverse organe ale administraţiei locale, minoritari cu drepturi româneşti şi cu bani mulţi, reprezentanţi ai societăţii civile arondaţi ajutoarelor sociale, cetăţeni de pe stradă de toate vârstele, ziarişti şi reporteri angajaţi oriunde şi oricum pe perioadă strict determinată.
Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, i-a căzut în plasă chiar noul ministru al culturii, dl. Mircea Diaconu. Zilele trecute, marele actor a venit la Târgu-Jiu pregătit doar să-şi ridice un premiu pentru întreaga activitate şi să sărbătorească împreună cu toate rudele Elvirei Godeanu de Zilele acesteia la Teatrul din localitate. Sedus de celebritatea marelui sculptor şi împins de-o curiozitate pe care o poate proba oricând cu fişa noului post de la guvern, ministrul culturii s-a aventurat pe cont propriu, într-o drumeţie spre locurile copilăriei lui Brâncuşi fără ştirea gazdelor reprezentate autorizat doar prin persoana vicelui Radu Angheloiu, altfel persoana angelică şi delicată, dus cu gândul pe bună dreptate la locul neeligibil pe care l-au aşezat prietenii în lista noilor viitori candidaţi. Şi-a păţit-o. Cu asupra de măsură. Şi nevoit, cu talent actoricesc încununat şi cu alte premii, a promis prea multe lucruri după ce a fost obligat să asculte o grămadă de prostii spuse de oameni cu păcate deja intrate-n folclor. Iar omul nostru, fluturându-i obraznic pe la nas steagul cu însemne româneşti, a fost, de data asta, Negru de serviciu şi ministrul culturii a căzut într-o veritabilă plasă… cu stele.
Mijloacele media de provincie şi din capitală au mediatizat excursia ministrului culturii după cum au crezut de cuviinţă, după cum i-a dus mintea sau după cum li s-a impus. Păcat! Pentru orice neica-nimeni, Brâncuşi a ajuns a fi doar un os domnesc, bun de ros cu gingiile străpezite de vorbe deşarte. Manelizarea lui Brâncuşi continuă.
Aş da zile de la mine…
Evenimentul cultural care prefaţează Zilele Oraşului se desfăşoară din motive bine întemeiate cu casa închisă pe scena Teatrului Elvira Godeanu. Zilele Elvira Godeanu sunt arondate câtorva spectacole de referinţă din stagiunea teatrala târgujiană, dar şi a altora aduse nu fără sacrificii, chiar de ordin financiar, de pe la teatrele din ţară.
Sâmbătă seara l-am urmărit cu răsuflarea tăiată de emoţie, într-un adevărat spectacol absolut regal, pe Marcel Iureş sub bagheta regizorală a domnului Alexandru Dabija, pe vorbele fără cusur scrise demult de Ion Creangă. De undeva, din fundul sălii de spectacole, i-am simţit bucurându-se de-adevăratelea pe inegalabilul Amza Pelea, pe marele patron peste toţi liliecii Doljului, Marin Sorescu, şi pe Ion Pecie, profesorul nostru specialist în opera humuleşteanului.
Turbinca lui Negrescu i-a cuprins şi de data asta, sub povara crizei legiferată şi la Târgu-Jiu printr-o simplă ordonanţă de urgenţă, pe unii dintre marii artişti ai României care-au ţinut neapărat să-şi dea măsura talentului lor şi pe scena teatrului nostru.
Turbinca lui Negrescu i-a cuprins anul acesta alături de actorii Teatrului Elvira Godeanu pe Marcel Iureş, Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Pavel Bartoş, Oana Ştefănescu, Simona Bondac, Damian Crâşmaru, Sanda Toma, Mihai Niculescu, Lamia Beligan, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş, Mircea Diaconu şi Radu Beligan. Despre toţi şi despre spectacolele lor, criticul de teatru Ion Parhon, premiat şi el la Târgu-Jiu, a scris şi va mai scrie frumos şi aplicat.
Pe fugă, între câteva nunţi, parastase, repetiţii şi boteze, chiar Mihai Trăistariu a intrat în Turbinca lui Negrescu, graţie sprijinului dezinteresat al vocii de excepţie din inima şi sufletul Mariei Gugu. A fost, este şi va fi frumos, a fost ceva de domeniul adevăratei performanţe pe scena teatrului nostru de provincie.
Turbinca lui Negrescu de anul acesta îl confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, pe managerul al cărui proiect cultural se încăpăţânează să angajeze competitiv teatrul şi în afara arealului gorjenesc.