Pandurii au parte de un debut de foc în 2012 la Târgu Jiu, trupa lui Grigoraș primind vizita echipei de pe primul loc din Liga I, o echipă pe care în campionat a învins-o o singură dată, însă în Ștefan cel Mare.
După eșecul de la Brașov, rezultat venit în condiții deosebite, cu un teren înghețat și la doar câteva zile de la revenirea din Antalya, Pandurii joacă sâmbătă pentru prima dată în acest an la Târgu Jiu, iar adversarul nu este unul oarecare, ci chiar liderul Ligii I, Dinamo București.
Istoricul întâlnirilor directe dintre cele două formații nu este unul foarte complicat, gorjenii reușind până acum o singură victorie, în returul campionatului 2007-2008, în Groapă, prin golurile reușite pe final de meci de Pițurcă jr. și Arrieta. Dacă acesta este, sperăm deocamdată, singurul succes gorjean în campionat în dauna dinamoviștilor, Pandurii le-a făcut multe zile fripte bucureștenilor în ultimele partide, cinci dintre ultimele șapte meciuri terminându-se la egalitate.
Incomodați la Brașov de terenul înghețat, Pandurii va avea la Târgu Jiu parte de un teren foarte bun, însă acest lucru poate fi și un avantaj, dar și un dezavantaj, Dinamo fiind la rândul ei o echipă cu jucători tehnici, căreia îi convine un astfel de teren.
Eugen Pîrvulescu prevede un meci interesant, dificil pentru ambele formații, atât Pandurii cât și Dinamo având nevoie de victorie: „Partida de sâmbătă cu Dinamo este importantă. E un meci greu pentru noi. Dar şi Dinamo se gândeşte că la Târgu Jiu va avea un meci greu. Şi ei dar şi noi ne temem de acest meci. Avem nevoie de puncte, vrem primele puncte în acest an. Suntem conştienţi că e un meci greu. Vom avea un teren bun, așa cum la Braşov nu am avut. Împreună cu spectatorii, care vor fi al doisprezecelea jucător, vom reuşi să jucăm un fotbal spectaculos şi să obţinem victoria”, a declarat președintele executiv al Pandurilor.
Fotbalul românesc a ajuns într-un punct în care tot mai mulți simt că este nevoie de o schimbare majoră, iar aceasta nu se poate realiza cu Mircea Sandu și Dumitru Dragomir în fruntea forurilor ce conduc cel mai popular sport din România. Cotidianul ProSport a inițiat un protest menit să ducă la înlocuirea celor doi încă din etapa precedentă, dar pagina ziarului în care era înscris mesajul „Jos Mitică! Jos Sandu!” a fost interzisă pe unele stadioane, așa că inițiatorii protestului au schimbat placa și au modificat sloganul, etapa a doua din această primăvară disputându-se sub îndemnul „Aruncați-le batista!”. Având în vedere că se anunță un protest civilizat și nici nu se poate interzice cuiva să aibă o batistă în buzunar, oficialii Pandurilor se limitează la a declara că firma de pază cu care au contract știe ce are de făcut: „Nu o să stăm la poartă să controlăm dacă oamenii au sau nu la ei batiste. Au voie cu ziare ca să şi le pună pe scaun să nu răcească, nu putem să le interzicem să intre cu ziare. Avem firmă de pază şi ei ştiu ce au de făcut”, a mai declarat Eugen Pîrvulescu.