Sărbătorile Pascale găsesc Pandurii într-o poziţie din care-şi permite să privească, fără prea mari griji, spre ultimele etape din campionat, un eventual succes în Regie putând rezolva în mare măsură problema retrogradării pentru gorjeni.
Ritmul dens al meciurilor din aprilie le-a prins bine gorjenilor, care au reuşit să se adapteze cel mai bine la acest program, un clasament ce cuprinde doar meciurile din această lună găsindu-i lideri pe băieţii lui Grigoraş. Cu 13 puncte din cinci jocuri, Pandurii îi au în spate în luna aprilie pe FC Vaslui şi Rapid, cu câte 11 puncte, şi Steaua, care a acumulat în aceeaşi perioadă 10 puncte, restul echipelor de top din România fiind la mare distanţă în ceea ce priveşte zestrea strânsă în această lună, una în care gorjenii mai au însă de trecut trei hopuri pentru a o cataloga drept perfectă. Primul hop este cel din Regie, acolo unde gorjenii vor da piept cu o echipă condamnată la retrogradare, Sportul Studenţesc, echipă care, în cazul unei înfrângeri, va fi şi matematic scoasă din luptă. Aceasta ar fi partida pe care Pandurii o are de disputat în Săptămâna Patimilor, însă după Sărbătorile Pascale elevii lui Grigoraş vor da piept cu două echipe, Steaua şi Rapid, aflate în zona cupelor europene, două echipe care încă mai visează chiar şi la titlu, deşi se află în linia a doua a celor care mai au dreptul la acest vis.
Meciul cu Sportul Studenţesc nu va fi deloc unul uşor pentru gorjeni, care vor aborda partida cu lanterna roşie a campionatului fără o serie de jucători de bază. Apărarea este cea care este cel mai afectată de accidentări sau suspendări. Chiricheş a suferit o ruptură musculară în meciul cu Victoria Brăneşti şi nu va fi refăcut mai devreme de partida cu Steaua, Pleaşcă are şi el probleme după ce a jucat pentru prima dată în ritmul miercuri-sâmbătă, şi asta chiar la nivelul primei ligi. Tot accidentat este şi Cardoso, brazilianul fiind trimis la o clinică de recuperare sportivă de la Târgu Mureş, pentru a i se rezolva problema de la ligamentele interioare ale genunchiului afectate la partida de la Timişoara. Pe lângă aceste suspendări, Pandurii trebuie să acopere lipsa lui Pintilii, căpitanul gorjenilor fiind suspendat la meciul cu Sportul Studenţesc după ce a ajuns la cel de-al şaptelea cartonaş galben din această stagiune. Dintre toate, Grigoraş se teme cel mai mult de absenţa lui Pintilii, omul său de încredere în teren, cel care împinge echipa de la spate: „Va fi foarte greu cu Sportul, nu va fi un joc de vacanţă. Avem multe absenţe. O să vedeţi ce înseamnă lipsa lui Pintilii. E omul care coordonează totul în jocul nostru, cel care împinge echipa de la spate”, s-a plâns tehnicianul Pandurilor.
Exilul Pandurilor la Severin a fost unul care a adus multe puncte gorjenilor în clasamentul Ligii I. De la mutarea echipei la Severin, pentru refacerea terenului de pe „Municipal”-ul târgujian, Pandurii au adunat 16 puncte din 18 posibile pe teren propriu, excluzând aici meciul neprogramat cu Oţelul Galaţi. Cu toate acestea, Pandurii se simt stingheri pe o arenă frumoasă, modern dotată, dar golaşă şi lipsită de aportul propriilor fani: „Jucăm pentru suporteri meci de meci. Din păcate, jucăm la Severin, unde spectatorii sunt puţini. Ne-am fi dorit să avem suporterii alături de noi. Sper ca la meciul cu Steaua să avem stadionul plin, chiar dacă nu ar ţine cu noi, dar e altă atmosferă când joci în faţa a 10.000 de spectatori”, a declarat secundul Pandurilor, Marian Dinu.