Toți fotbaliștii susțin că perioada de pregătire de la munte este cea mai grea din viața unui sportiv, iar întâlnirea cu mingea reprezintă pentru ei cea mai mare plăcere, iar judecând astfel, pentru Pandurii, după chinul din Poiana Brașov, urmează distracția din Austria.
După cantonamentul din Poiana Brașov și o scurtă, dar binemeritată vacanță, trupa lui Grigoraș se mută în Austria, la Vosendorf, lângă Viena, acolo unde va susține un cantonament în perioada 2-14 iulie. Echipa va fi cazată la Eventhotel Pyramide, la doar câteva minute de mers de capitala Austriei, va dispune de două terenuri de antrenament, iar o parte din jocuri le va disputa pe un stadion din cadrul aceluiași complex sportiv, aflat la cîteva sute de metri de locul unde vor fi cazați.
Așa cum și-a dorit, Petre Grigoraș va avea șase partide de verificare în cele 13 zile de cantonament de la Vosendorf, iar adversarii găsiți de impresari sunt și ei pe măsura așteptărilor. „Mi se pare un program bun, echilibrat, sunt meciuri normale, de pregătire, în care o să avem şi adversari de încălzire, dar şi adversari de calibru. Ultimele două jocuri vor fi chiar chiar foarte bune pentru că vom înfrunta echipe puternice şi sper ca acest program să se respecte. Pe de altă parte, din câte am înţeles, distanţele la locurile de disputarea a partidelor nu sunt mai mari de 30-40 de km şi asta constituie un avantaj pentru noi”, a declarat Petre Grigoraș după stabilirea programului de jocuri pe care Pandurii le va disputa în Austria.
Primele meciuri din Austria vor fi decisive pentru stabilirea unui grup de 14 jucători care să formeze baza echipei cu care va juca în turul campionatului. Grigoraș anunță că va căuta titularii destul de repede: „Începând cu al doilea meci, cel cu Tavria Simferopol, o să mă încerc să caut şi soluţiile pentru primul unsprezece pentru ca în partidele cu Levski Sofia şi Sigma Olomouc să ştiu deja pe cine voi
conta în cadrul echipei de bază. De fapt, nu mă voi opri strict doar asupra formaţiei de bază, ci a unui prim paisprezece, să intre acolo şi schimbările, dar şi jucătorii de valoare apropiată pe posturi”, a precizat Grigoraș.
Grigoraș mai are un singur dor, achiziționarea unui vârf de atac penetrant, puternic și cu lipici la gol. „Cu jucătorul ne-am înţeles deja, a mai rămas ca şi clubul să îşi dea acordul de transfer pentru că încă mai are un an de contract cu echipa lui. Eu îl cunosc destul de bine, are calităţile necesare de vârf: gabarit, forţă, joc bun de cap, un jucător bătăios… Dacă vom perfecta acest transfer, din punctul meu de vedere, consider că ne-am cam îndeplinit obiectivele pentru vară”, spune Grigoraș despre cel pe care îl dorește la echipă pentru a le face concurență sau chiar a le lua locul în primul unsprezece lui Matulevicius sau Lemnaru. Deși nu a dezvăluit încă numele jucătorului, semnalmentele îl descriu perfect pe Marius Pena, jucător pe care l-a mai avut sub comandă la Oțelul Galați.
3 iulie – Arsenal Kiev (locul 5 în Ucraina)
5 iulie – Tavria Simferopol (locul 6 Ucraina)
7 iulie – FC Horn (liga a II-a austriacă)
8 iulie – Kecskemeti TE (locul 5 în Ungaria)
10ulie – Levski Sofia (locul 3 în Bulgaria)
12 iulie – Sigma Olomouc (locul 11 în Cehia)