VOCILE SERII – Cu o trufaşă cochetărie, postul de televiziune gorjean TELE 3 îşi intitulează emisiunea săptămânală de cultură – realizată de către doamna profesoară Elena Roată – „Vocile serii”, ca pe-o bucurie peste care s-a topit amurgul. Iar vineri, 26 iunie a.c., invitatul de o îngereală admirabilă a fost scriitorul Vasile Vasiescu, ce tocmai şi-a bineînsuşit Europa Culturală, în urma unei călătorii de uimire (conform mărturisirii din paginile GorjNews!). Pentru că dincolo de cadenţa de melc a autorităţilor noastre, dincolo de mimetismul unor manifestări păcătoase, punerea în valoare a fenomenului cultural poate părea banală, sugerând şi o deplină umbră de neputinţă. De care nimeni – ca o concluzie proprie, de consumator cultural! – nimeni nu poate spune când Gorjul se va scutura.
MOISIL, IULIU, FRATELE DE PESTE MUNŢI – După 1894 a trăit în Gorj(i)ul nostru, o vreme, şi profesorul Iuliu Moisil (n. 1859, Năsăud), a cărui mărturisire o redăm în continuare: „…am stat timp de 12 ani (şi) am dezvoltat cea mai frumoasă şi mai rodnică activitate, în deosebite direcţii. Aici găsiţi câţiva oameni dornici de munca culturală şi cu idealuri naţionale cu care Piekarski făcuse cunoştinţă,… găsii pe Alex. Ştefulescu, directorul şcolii primare, care se ocupa de istoria Gorjului, pe locotenentul Emanoil Părăianu, poet, scriitor, pe George Pîrvulescu, advocat şi scriitor, pe inginerul şef al judeţului Aurel Diaconovici…, pe Nicu D. Miloşescu, librar şi tipograf, pe alţi câţiva tineri, precum şi o sumă de învăţători”. Însă Iuliu Moisil – ales membru de onoare al Academiei Române, din 1943! – a fost şi un pasionat fotograf. „După putinţă”, Iuliu Moisil a lăsat gorjenilor, în acest mod, o moştenire nepreţuită. Două imagini-document – în aceste pagini…

FOTOGRAFII CU LUMEA… – Impozantei clădiri a Liceului “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu i s-a pus piatra de temelie la 23 iunie 1896, în prezenţa secretarului general al Ministerului Instrucţiunii, Şt. Sihleanu. Lucrările de construcţie au fost încheiate în toamna anului 1898, când – la 4 octomvrie – în prezenţa ministrului învăţământului Spiru Haret, s-au inaugurat şi dat în folosinţă clădirea principală şi celelate anexe (sala de gimnastică, locuinţa directorului). Cei dintâi sprijinitori ai instituţiei şcolare gorjene amintite au fost Titu Maiorescu – ministru al Instrucţiunii şi Cultelor, care a aprobat înfiinţarea, Spiru Haret – ministru asemenea, care a ajutat la construirea localului şi a luat parte la inaugurare, Toma Cămărăşescu – prefect, deputat de Gorj şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, care a stăruit mult pentru înfiinţare. Între primii directori ai liceului, îi găsim pe: Ştefan Bobancu, 1890 – 1893 şi Iuliu Moisil, 1895 – 1905.
O altă fotografie ni-i prezintă pe educatorii vremurilor de început (anul şcolar 1900 – 1901), respectiv profesorii Gimnaziului şi ai Şcolii ceramice, în ordinea: 1. Iuliu Moisil, 2. Aurel Diaconovici, inginer judeţean, 3. Numa Frumuşanu, 4. Nicolae Crisbăşeanu, 5. Ion Popescu Voiteşti, 6. Preot I. Mălăescu, 7. M. Andronescu, 8. Ion Wirnstl, 9. I. Panusta, 10. I.R. Simionescu (de muzică), 11. Nic. Bobancu, 12. Anghel Nicolescu (gimnastică), 13. Ştef. Ciucianu.
EXERCIŢIU CRITIC – Peisajul scriitoricesc al volumului intitulat “Gorjul literar”, editat în cadrul Editurii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, îl revăd şi îl reiau aici, înfoliat în patimi. Şi nici nu mă mir de agresivitatea… sexoasă a tânărului Florin Arpezeanu (n.1982, membru al Cenaclului “Columna” din 2014): “vezi tu domnişoară asistentă nu zic/ mai sunt şi zile în care ne putem iubi încet în linişte/ zile când fără să ai ceva de spus priveşti/ inofensiv ca o reptilă gestantă prin aerul/ golit de mişcările tale convins/ că se poate trăi şi aşa/ cu doar câteva gemete nevinovate” – donatorul de sânge. Există aici un humor sărac, de toreador nevinovat cu comportament de pianist. Însă, Florin Arpezeanu chiar nu refuză contactul cel nelumesc, în modul următor: “poate că îngerul din noi e o bucată de fier ce oxidează/ un corp străin ce ne creşte sub piele paralel cu marginea/ mereu dinapoia ultimei celule/ grija lui de a fi cât mai discret se regăseşte în/ nerăbdarea întunericului (…)” – metastaze.
Aş spune despre poemele lui Mircea Bârsilă (n. 1952, membru “Columna” din 1994 şi al Uniunii Scriitorilor din România din 1990) că sunt scrise într-un loc misterios fără hotar şi fără limite, în care ajung doar câţiva iniţiaţi. Iată versurile splendide: “Acordeonul din care soarele cânta/ la fel ca un muncitor tânăr, la sfârşitul săptămânii/ într-o baracă de şantier. Şi stratul de rugăciuni/ tot mai gros de deasupra acestei lumi. Şi fumul/ ritualic şi alintător al seminţelor de cânepă. Argint/ galben. Cinabru. Morţii nu sunt nici ei fericiţi: nişte/ oale cul apte pus la răcit în zăpadă. Argint galben./ Cinabru. Şi grăhăitul stelelor în amurg: atunci/ când ne cheamă din fiecare copac pe la ea câte-o femeie(…)” – Argint galben. Cu o precizie geometrică, de fruct liric nemaipomenit: “Ăsta nu-i chipul meu – am strigat./ Ăsta nu-i sângele meu. Mă aflam la vânat/ şi pentru o clipă am întrezărit-o,/ din goana calului pe mama: cobora pe o scară albastr/ din cer. În depărtatre, pâlpâiau focurile pentru lupi/ ale ciobanilor. În depărtare, apele se despărţeau/ de izvoarele lor(…)” – În depărtare.Un observator atent al poeziei lui Gelu Birău (n. 1955, membru “Columna” din 1979 şi al Uniunii Scriitorilor din România din 2004) i-ar putea stabili tocmai o degajare superioară: “Partea din mine/ cu care mă înţeleg cel mai bine/ sunt chiar eu însumi/ absolut surprins de culoarea/ cuvântului./ partea de cuvânt/ prin care trăiesc/ este imaginea unei cărţi/ abia înflorite la marginea cetăţii/ în care îmi scriu/ discursul cu iarba” – Discuţie. Dar şi o stare de levitaţie îngerească, supravegheată de ţipetele neauzite ale unui trandafir în rouă, ce-l vor marca mereu pe maestrul nostru cugetător.
Dana Ştefania Braşoavă (n. 1996, membră “Columna” din 2014) este prezentă în “Gorjul literar” cu patru poeme din care unul fără titlu: “6 minute de zbor/ cu o singură aripă/ a ta// -cealaltă împrumutată/ de la pasărea greşită// iar ţie nu-ţi rămâne decât/ să te lupţi cu vântul/ care încearcă să-ţi dea jos/ zborul/ de pe haina cerului.// Ne-am rătăcit/ unul de altul”. Prudent, ca într-o după-amiază macerată de lumină, semnalez doar oglinzi de prin odăi uitate din care poţi ieşi, doar dacă îţi doreşti.