NISCAIVA MĂRUNTE VALURI – …Se iscară în zilele ce abia trecură în presa gorjeană pe seama alocării de către Consiliul Local a sumei de 5.000 lei pentru tipărirea volumului „Târgu-Jiu. Case. Oameni. Destine – Străzile Constantin Dobrogeanu Gherea, 16 Februarie, Crişan, Horia, Olteniţei, B-dul Constantin Brâncuşi, Griviţei”, de Ion Duguleanu, arătând din nou, până la milimetru, măsură ignoranţei mass-media. Şi asta în condiţiile unei lucrări cu o documentare masivă în teren a autorului, din poartă în poartă, pe seama unei recuperări imediate şi necesare. I.D. – cândva magistrat – are numai merite, paginile de poveste scrise şi fotografiile toate fiind cu siguranţă utile peste ani. Am avut plăcerea să-i răsfoiesc volumul cuprinzând strada Calea Eroilor, ce recuperează mult din istoria fiecărei case de pe axa brâncuşiană. Bineînţeles, am dat şi cu pălăria de pământ. De unde, fără nici un pic de ciudă, chiar sunt convins că este oportun ca Târgu-Jiul să-i tipărească lui Ion Duguleanu toate cărţile despre străzi! “SUS, GORJULE, SUS…” – A apărut numărul de primăvară al revistei gorjene de cultură “Portal-Măiastra” – trimestrial de cultură editat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj& Societatea de Ştiinţe Filologice din România – Filiala Târgu-Jiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj. Din sumarul ce cuprinde teme cam cât într-o bibliotecă, remarcăm aici documentarele “Tudor Arghezi şi ziarul Gorjanul” şi “Tudor Arghezi şi lagărul de internaţi politici de la Târgu-Jiu” ale scriitorului Zenovie Cârlugea. Din primul reluăm un fragment de articol al lui Tudor Arghezi din 1946: “La o săptămână, la două, poşta îmi aduce ziarul Gorjanul. Cum sunt şi eu o ţâră Gorjean, odată prin lagăr şi odată prin descendenţă, mă reped numai decât să-l desfac. Am neamuri de Tudori la Cărbuneşti, pe care nici nu le cunosc. Dar mi-e dor de ele. Materialul ziarului mă interesează orişicum şi orişicând… Directorul ziarului, d. Jean Bărbulescu, îl scoate de 23 de ani. E un personaj scurtac, bondoc şi un om de mare ispravă, de care mă leagă o ineluctabilă suvenire. Lua drumul adeseori până în închisoare. Mă aştepta în biroul comandantului, colonelul Leoveanu, – alt mare om cumsecade, – şi scotea din buzunarul paltonului, pentru deţinut, o sticlă de apă minerală. Clocea sub dop, de ani de zile, cel mai bun vin sau rachiu. La puşcărie, o picătură de drojdie e animatoare. (…) Gorjul e sărac şi chinuit. Gorjul a dat pe Tudor Vladimirescu. Gorjul e viu. Gorjul gândeşte. Sus, Gorjule, sus…”
Iată, din al doilea documentar menţionat mai sus, al domnului profesor Zenovie Cârlugea, redăm o scrisoare în versuri trimisă de Tudor Arghezi colonelului Leoveanu la 1 Martie 1944: “Mărţişorul (un volum)/ Nu ştiu cum să i-l trimit/ Comandantului iubit/ Să nu sufere pe drum./ De-ar veni din Târgu-Jiu/ Un gorjean sau vreo duducă/ I-aş da cartea s-o aducă/ De zi-ntâi sau mai târziu./ Telefonul (trei, trei, trei,/ Cinci şi patru) îl adastă/ Pe trimisul dumneavoastră/ Să i-o dea copiii mei./ Pân’atunci, Doamna, Domnul,/ Aibă-i bine-n pază, Domnul,/ Şi să-i ţie tineri, teferi/ Mărţişor cu doi luceferi.” NIŞTE ZICERI… – În ultimul număr al minirevistei „Ceaşca de cafea” (sub îngrijirea poetului şi actorului George Drăghescu) este publicat următorul text scris de Alex Gregora: „Cică scriitorul Nicolae Dragoş aduce a bisericuţă de monastire clădită pe un mal de tăcere. Cică gorjeanul nostru poartă într-o batistă cu viespi şapte cuvinte de singurătate – câte unul pentru fiecare zi a săptămânii – şi doar o înserare cu luna ca o gutuie uitată în fereastra copilăriei. Cică versurile îi sunt purtate de zece sau douăzeci de şarete cu ţoale cusute spre stânga cu arnici de cânepă dulce dintr-o poiană smerită cu rouă de stele. Cică toţi prietenii lui Nicolae Dragoş fac la un loc o metropolă de frunze din castanii Tismanei răsăriţi din legănările tuturor asfinţiturilor. Cică zăpezile care apasă acum peste anii Domniei-Sale sunt rupte din depărtări pătrunse cu suliţi de către z(m)ei ocrotitori. Cică râvna cu care Nicolae Dragoş strânge în braţe Poezia încremeneşte ca flacăra într-o candelă de-a binelea. Cică numai dintr-o sinceritate vrednică de român îl iubeşte Domnia-Sa pe Constantin Brâncuşi. Cică Nicolae Dragoş descalecă la Gorj toate primăverile din trupul de bronz al unui inorog al timpului. Cică adineauri Nicolae Dragoş tocmai a petrecut cu privirea un stol de vrăbii hotărâte să parcurgă cerul la nesfârşit…” DESPRE POZA RÂZĂREAŢĂ – În revista „Caţavencii” poetul Mircea Dinescu scrie cu mare-mare talent „De ce s-a căţărat Victor Ponta pe Coloana Infinitului”: „Poza rîzăreaţă a lui Victor Ponta călare pe un butuc tăiat din Coloana Infinitului ne îndeamnă să uităm meclele întristate de pe Columna lui Traian, inducînd turiştilor străini ideea că în ţara noastră pînă şi un chinez poate fi mîndru că e român.” Mai departe de aisbergul amical din textul respectiv raportat la înfăţişarea premierului, cred totuşi că un minim de decenţă în folosirea simbolurilor brâncuşiene în campaniile electorale chiar este necesar. Şi nu pot să uit cum în anul 1990, la primele alegeri libere de după comunism, candidatului Frontului Savării Naţionale Ion Iliescu i s-a amenajat tribună lângă Coloană. „Soarele răsare, Iliescu apare!” – urlau localnicii din toţi boşogii, îşi mai aminteşte vreunul, o fotografie de-atunci ne poate oferi cineva, ca să ne ruşinăm cât mai mulţi? “DODIKAI” – În numărul de aprilie al revistei craiovene “Scrisul Românesc”, poetului gorjean Adrian Frăţilă i se publică 6 poeme, unul mai frumos decât altul. Îl reluăm pe cel intitulat “Dodikai”: “Venea din provinciile uitate din sud/ Oamenii şi cetăţile semănau cu poemele sale/ Era mai bătrân ca numărul „pi“ în Marea Piramidă/ Şi toate drumurile îi zuruiau în sandale.// O mie de ani sluji la Eleusis/ Acolo fu arbore şi râu foşnitor/ Auz şi vedere lângă faţa-ngropată a pietrei/ El nici nu mai era întrupare – ci fior.”
