FETIA LICĂI GHEORGHIU-DEJ PE OPERELE BRÂNCUŞIENE DE LA TÂRGU-JIU – Revista craioveană de cultură “Scrisul românesc”, în nr.9/2013, continuă să publice fragmente din “Jurnalul inedit – 1978” al scriitorului Marin Sorescu (document comunicat de prof. univ. dr. George Sorescu). Cu nesaţ citesc următoarele: ”(…) La Craiova aflu lucruri interesante – tot de la bătrânul Cosmuţă. La fel, de la Paleolog, care s-a pus iarăşi pe picioare (cum l-a chemat pe el Constanţa Crăciun, auzind că e prieten cu Brâncuşi, să se ducă să-l aducă pe Brâncuşi în ţară). Le-a spus – ,,orice, dar asta nu, că-l ştiu pe ăla: e om al dracului.“ Şi s-a dus, în locul lui, Jebeleanu. Americanii au propus să ia o copie după trilogia de la Târgu-Jiu, în cadrul unor datorii pe care le avem la UNESCO (parcă?). S-a discutat „sus“. Unii au fost pentru, alţii contra. Rămăsese să hotărască Gheorghiu-Dej. Acesta ar fi zis: „Nu! E ca şi când aş vinde fetia Licăi (Lica Gheorghiu, fiica lui Gh. Gheorghiu-Dej, actriţă). Lucrurile astea nu se vând“.
Alte consemnări din jurnalul lui Marin Sorescu sunt despre Tudor Arghezi, Eugen Barbu, Tudor Gheorghe, George Bacovia, D.R. Popescu… ION SCHINTEIE OT PEŞTIŞANI – Ba şi despre un alt gorjean de-al nostru, scrie Marin Sorescu în Jurnal: “(…) L-am cunoscut pe Ion Schinteie, profesor de limba franceză, care mi-a făcut o impresie bună. Un fond ţărănesc, interesant. În proiect, un roman despre Brâncuşi. E născut în Peştişani”.
Într-un fel ciudat, chipul atât de blând al lui Ion Schinteie m-a urmărit şi pe mine multă vreme. Cred că-l văzusem într-un panou al absolvenţilor unui liceu craiovean, expus – cum se obişnuia pe-atunci – într-o vitrină a unui magazin din centrul Băniei. I-am citit domnului profesor şi textele literare din “Ramuri”, n-aş putea să spun acum care. Alte date despre I.S. găsesc repede, doar cu un click pe net (http://www.crispedia.ro/Ion_Schintee). Şi aflu aşa, că era chiar din comuna Peştişani, deci consătean cu Brâncuşi. A rămas orfan la vârsta de 6 ani, fiind crescut la Târgu-Jiu şi Craiova, la orfelinate. Liceul îl începea la Târgu-Jiu, îl sfârşea la Craiova. A urmat cursurile facultăţilor de Litere şi Filozofie din Bucureşti, respectiv de Drept, sprijinit fiind de o bursă a Primăriei Craiova. În 1937 – licenţa, peste doi ani – doctoratul. A lucrat ca profesor de franceză şi italiană la Craiova. Debut publicistic în 1931, editorial în 1938 cu volumul “Leopardi şi operele morale”. A publicat articole şi cronici literare şi dramatice la reviste din Craiova şi Bucureşti. Volume de poezii, “Ibis” – 1942 şi “Ion ăl Mare” – 1946. A tradus din Ugo Foscolo, din Giono şi a realizat dicţionare valoroase. De care, mărturisesc sincer, eu nu m-am atins, învăţând în şcoală doar limba rusă… şi în ritm de cântec vitejesc. Ion Schinteie a murit la 74 de ani, iar romanul despre Brâncuşi eu nu ştiu să fi fost realizat vreodată. MARIA TĂNASE ŞI CONSTANTIN BRÂNCUŞI – De la naşterea cunoscutei cântăreţe Maria Tănase s-au adunat la 25 septembrie anul acesta o sută de ani. Era fiica florarului Ion Tănase, din mahalaua Cărămidari a Bucureştiului, pasionat la rându-i de teatru şi de operetă, dar şi mândru de Măriuca lui ce se punea pe cântat ca s-o audă toată mahalaua. La vârsta de 26 de ani Maria Tănase l-a cunoscut chiar pe Constantin Brâncuşi, cu care a format un cuplu. Cei doi s-au îndrăgostit unul de altul la o expoziţie de la Paris, relaţia însă a fost de scurtă durată. Petre Pandrea povesteşte: “Brâncuşi a cunoscut-o intim pe Maria Tănase. S-au întâlnit pe linia folclorului muzical, a inteligenţei şi a mondenităţii… S-au văzut prima dată la Paris. Era fatal ca să se întâlnească la o expoziţie din 1938, pe care o serveau sub diriguirea lui Dimitrie Gusti, să se împrietenească fulgerător, să se iubească, să se despartă cu invective din partea neichii Costache”. Maria avea 25 de ani, Brâncuşi – 62. “Când te ascult cum le zici, Marie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră!”, ar fi spus sculptorul.
Cu ocazia împliniri celor 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase (d.22 iunie 1963, la numai 50 de ani), motorul de căutare Google şi-a modificat logo-ul, prima literă fiind de fapt chipul cântăreţei desenat, iar prima literă „o” a fost înlocuită cu un microfon. În timp ce toate televiziunile dezbăteau de zor-nărod nişte scorneli câineşti scuipate de politicieni. Şi-apoi, în galeria logo-urilor dedicate de Google României în ultimii ani i-am putut număra pe Constantin Brâncuşi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Mărţisorul şi Ziua Naţională a României! IEŞIREA DIN PARADIS – La Editura “Semănătorul” Tismana (director Nicolae N. Tomoniu) a apărut recent cartea de versuri “Dezmărginiri – Ieşirea din Paradis” semnată de poetul gorjean Doru V. Fometescu, conţinând, totodată, inspirate semne cu noduri – ilustraţii interioare ale graficianului Florin Gheorghiu. Şi cum cea mai mare parte a poemelor sunt dedicate, îl voi cita aici, integral, pe cel ce mi l-a dăruit: “În satul tău devălmăşit, n-ai cum să fii profet;/ totuşi răsfir ceva, îndemn la rol discret…/ feriţi-vă de viruşii bezmetici, planetari/ ce bâzâie viclean pe google.net.// Magia ştirilor provoacă războinici gazetari,/ jocul seducţiei, capricii printre granzi,/ plimbă plăceri profane precum ispite tari,/ circ de zeloşi hăitaşi cu sânge de briganzi…// Iată, o pricină care uşor ne scapă./ Mediul social, pe-alocuri, jalnic – infernal!/ ronţăie o lume pestriţă şi opacă,/ aflată în derivă pe creastă de nou val…”– Bezmetice provocări. Ceea ce mă face să afirm că domnul doctor Doru V. Fometescu scrie de-a dreptul şi dulce şi amar – cu o idee mai mult şi dintr-o credinţă împărtăşită ca fructele (de)pline ale toamnei – şi care-şi va împlini destinul. Versurile domniei-sale sunt încărcate de miresme fine, aduse de corăbieri tineri dinspre tărâmul unor haruspicii. DIN CAIETELE COLUMNA – În numărul nou al “Caietelor Columna” (69/2, 3), de pe portalul Primăriei Târgu-Jiu, găsim şi un foarte frumos poem – “Pajişte cu miei de aur” – semnat de domnul Dumitru Dănău: “… unşi cu mir şi mirodenii/ mieii lunii-n seri de denii/ azi la ţâţa caldă a oii/ îngeresc în iarba văii/ doar în vis ei mi se zburdă/ fără dedulciri la urdă…// … pe deasupra lor din stele/ ugerele sunt ulcele/ de din basm venite toate/ şi de bubă descântate// – mieii sunt copiii cui,/ aşa dragi şi nedestui?/ – sunt ai oii – mi se spune –/ pe care o mulgi, stăpâne!”
