*S-A STINS ULTIMUL CINECLUBIST… – Dumitru Călugăru – ultimul cineclubist gorjean cu pasiune şi inimă mare – s-a dus zilele trecute la ceruri, să se hodinească puţin… De-o vreme, în fiecare noapte, o singură cetate se umple de stele căzute, sunt şi momente în care totul se vede altfel, chiar şi amintirea luminoasă devine umbră.
Nea Mitică, adevărul poate fi identificat în faptul că atunci când te supui prea mult unei anume legi, se supără o altă lege. De aceea, Matale să filmezi în continuare, poate chiar un scarabeu uriaş, întâlnit la fântâni, precum un trecut cu care nu ştii ce să faci. Adios, Om Bun!
*CRONICĂ ÎNTÂRZIATĂ LA O MUZICĂ TARE… – Ziua de 1 decembrie, a Marii Uniri, s-a sărbătorit la Târgu-Jiu în fel şi chip. De dimineaţă, pe la 10, în Piaţa Prefecturii, lume multă s-a adunat nu numai ca să asculte cele câteva discursuri inodore şi incolore ale oficialilor. Bănuiala noastră ar merge către altceva, însă nu-i cadrul şi nici momentul să dezvoltăm aspectul respectiv. Mai ales că, în seara aceleiaşi zile, după un frumos spectacol folcloric al orchestrei şi soliştilor “Doinei Gorjului”, târgujienii au avut parte de adevărate agresiuni sonore, întâi pe scena amenajată în insuliţa Jiului de către o formaţiune politică tare ciudată, apoi – în acelaşi spaţiu central de ceremonie, incluzând Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, Eroina de la Jiu, şi Biserica ce poartă hramul Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril – pe altă scenă impresionabilă, dotată şi cu un ecran imens, comandă de la Primărie. Acest din urmă spectacol nu s-a organizat în scop electoral, nu. Cetăţenii oraşului nostru aveau nevoie de-o asemenea… supapă versus fâsul gastronomic de la prânz. Şi-apoi, în preajma unor butoane pentru aprinderea luminilor oraşului, întâmplător, a fost şi tânărul nostru premier, care a onorat importanta misiune, nu însă şi în calitate de candidat. Ce păcat că, imediat, liniştea milioanelor de lumini din Piaţă a fost sfâşiată de-a dreptul de răcnetele numitului Ştefan Bănică-Junior, roker de capitală şi cântăreţ când se nimereşte! Aşa-ceva au suportat şi prea-sfinţii zugrăviţi de Iosif Keber pe zidurile Bisericii Neguţătorilor, cum se numea cândva, pentru că a fost ctitorită de doi negustori importanţi ai oraşului; ori, altădată, având denumirea de Biserica Domnească, asta pentru că a primit danii de la doi domnitori, în urma unor distrugeri suferite. Creştinescului locaş i s-a mai spus şi Mânăstirea Domnească, în juru-i fiind ridicate chilii în care a funcţionat Şcoala Domnească şi săpate morminte;  la începuturi i s-a zis Biserica de la Jii, pe lângă ea curgând Jiul. Iată de ce, mulţi cetăţeni cu albe-tâmple au şi plecat către case, în urmă rămânând gloata şi, vai!, sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, ce s-ar cuveni să se odihnească în linişte, de-a pururi.
*(ÎN)SEMNE DE PE MAUSOLEUL CĂTĂLINEI – Ca să ne-aducem aminte: În anul 1936, Militza Petraşcu a ridicat, la Târgu Jiu, monumentul Ecaterinei Teodoroiu, din travertin italian, având forma unui sarcofag de piatră albă, pe un postament cu trei trepte. Basoreliefurile de pe feţele laterale ale sarcofagului, reprezintă: pe faţa dinspre miazăzi – un tablou prezentând copilăria eroinei din satul ei natal; pe latura opusă – Cătălina, în medalion, salutată de cercetaşii din rândul cărora a făcut parte, ca elevă de curs secundar; celelalte două feţe ne-o înfăţişează în război – la atac cu plutonul precum și momentul final – dusă la locul de odihnă de mâini pioase de soldaţi. În cele patru colţuri veghează patru femei în costum naţional, ţinând în mâini câte o cunună de lauri.
*LECŢIA MUZICALĂ… TIMIŞOREANĂ – În a doua zi de decembrie a.c., în Sala Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, la orele 18, s-a desfăşurat un Concert Simfonic Extraordinar al Filarmonicii “Banatul” din Timişoara. Organizatori au fost Ministerul Culturii şi Patrimoniului, Asociaţia PROPHILHARMONIA Timişoara şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu. Manifestarea s-a încadrat într-un turneu naţional de 10 oraşe din România, iar piesele şi lucrările muzicale prezentate au fost unele de mare popularitate, valsuri, polci, muzică din filme (cu proiecţii de videoclipuri), arii celebre, semnate de L. Anderson, J. Strauss, R. Popa, E. Morricone, Ch. Chaplin, J. Last, Gh. Zamfir, L. Webber, W.A. Mozart. La pupitrul dirijoral s-a aflat Radu Popa, ce s-a aflat pe tot parcursul spectacolului într-o deplină relaţie cu orchestra. Sunetul total şi măiestru purtând o semnificaţie profesionistă. Totodată, trebuie remarcată şi prestaţia directorului general al Filarmonicii, Ioan Coriolan Garboni, care, între piese, a oferit un necesar suport documentar celor mai mulţi. Instituţia muzicală timişoreană  a luat fiinţă în 1947, preluând instrumentiştii şi patrimoniul Asociaţiei „Amicii muzicii”, constituită în anul 1920 – rădăcinile fiind însă mai adânci. În prezent, la Timişoara se concertează într-o sală de aproape 1000 de locuri, dar şi în spaţii neconvenţionale, cum ar fi: pe aeroport, în pădure, pe şantier, pe canalul Bega, într-o unitate militară. Dintr-un proiect la fel de generos, aflăm despre intenţia unui spectacol în 2013 pe pajiştea de la baza Coloanei fără Sfârşit de la Târgu-Jiu. De curând, oraşul Revoluţiei Române şi-a exprimat intenţia candidaturii la titlul de Capitală a culturii europene pentru anul 2021. Iar intrarea oficială în cursa desemnării se va face încă de la 20 decembrie 2012(!), cu ocazia unei manifestări în Piaţa Victoriei din Timişoara.
*ANDREI MARGA DE LA I.C.R. – Dintr-un interviu acordat de președintele Institului Cultural Român, Andrei Marga, cotidianului “Adevărul”: “ICR are această misiune – să procure vizibilitate şi prestigiu culturii române, s-o facă mai bine cunoscută. Noi nu substituim Ministerul Culturii, respectiv reţeaua de inspectorate pentru cultură care funcţionează în judeţe. Ţinta noastră nu este să preluăm competenţele lor, ci să sprijinim reprezentarea externă a culturii. Să vă dau câteva exemple. Ceea ce se face la Sibiu în jurul regizorului Silviu Purcărete merită să fie internaţionalizat, scos în afară. Sprijinim la Tg. Jiu un program, un spaţiu legat de opera lui Brâncuşi. (…)”
*”BRÂNCUŞI. TATĂL NOSTRU” – Din revista “Ramuri”, nr.11/2012,  reţinem articolul “O exegeză brâncuşiană de excepţie”, semnat de Tudor Nedelcea, la cartea “Brâncuşi. Tatăl nostru” a lui Paul Rezeanu. Cităm: “(…) o carte lucrată vreme de 45 de ani şi apărută la 75 de ani ai autorului. Paul Rezeanu a dat, în recenta sa carte, întreaga măsură a potenţialului său intelectual. Şi a făcut-o cu dragoste pentru eroul cărţii sale, adică pentru Tatăl nostru, al tuturor românilor cu care ne mândrim oricând şi oriunde în lume. C. Brâncuşi şi-a găsit, aşadar, exegetul pe măsură.”
*UN ROMÂN DESŢĂRAT – “Era, în felul acesta – scrie Paul Rezeanu în cartea amintită mai sus – un român desţărat, dar nedesrădăcinat, un român trăitor de o jumătate de secol la Paris, devenit cetăţean francez, trăitor în atelierul său şi înmormântat în apropierea acestuia.” Iar aici Tudor Nedelcea direcţionează, pe bună dreptate, următoarea săgeată: „Acest adevăr ar trebui să-l cunoască şi acel individ-poet care strânge bani spre a aduce osemintele lui Brâncuşi din Montparnasse la… Hobiţa. Nu un cenotaf, ci întreg mormântul, uitând că autorităţile franceze ştiu să-şi preţuiască artiştii, iar drumurile gorjene sunt de secolul trecut.” Acelaşi text îl regăsim şi în paginile revistei gorjene “PORTAL MĂIASTRA”, numărul 4/2012.
*“EMINESCU – CEA MAI CURATĂ LACRIMĂ A NOASTRĂ” – Este titlul eseului inspirat de  cartea cu acelaşi titlu a cunoscutul prozator, publicist și traducător basarabean Grigore Crihan, apărut în revista realizată de profesorul Zenovie Cârlugea la Târgu-Jiu. Din bogatul sumar am mai reţinut: Poeți români din Ucraina – Mircea Lutic şi Vasile Tărâţeanu; Gheorghe Grigurcu – Blaga în conştiinţa cerchiştilor; Poeme de Adrian Frăţilă şi Spiridon Popescu; Blaga – Goethe în viziunea de istoric literar şi de comparatist a exegetului Zenovie Cârlugea, de Nicolae Mareş; Caligrafieri despre poetul rostirii ardeleneşti autentice: Ion Horea, de Eugeniu Nistor… În cele 52 de pagini mari ale publicaţii sunt şi alte coordonate culturale de excepţie!