*”VIAŢA TEATRALĂ” – Asemenea altor teatre importante din ţară, unele purtând veşmânt subţire de mătase în culorile naţionale, instituţia culturală Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Targu-Jiu impune publicului gorjean, cred că an după an, fără întrerupere, şi în deschiderea stagiunii 2012 – 2013, o premieră: „Viaţa Teatrală”, spectacol de Achille Roselletti. Regizorul italian – care vorbeşte româneşte – fiind deja un vechi prieten al teatrului din oraşul lui Brâncuşi. Personalitate artistică cunoscută, Achille Roselleti a absolvit Facultatea de Limbi Străine din Pisa, a condus o vreme un talk-show la RAI, a fost actor, regizor de teatru, autor de piese. A pus în scenă spectacole în Italia, Franţa, Belgia, Cehia şi România, este director al Teatro dei Riuniti din Umbertide. Iar câteva lucruri n-au lipsit acum de pe scena teatrului târgujian: o frumoasă comedie muzicală despre viaţa actorilor, de altădată, delicat aplicabilă şi prezentului românesc; inocenţă atrasă în capcană, existenţe nefericite, umor de  situaţie, muzică, dans, dans şi lacrimi, lacrimi. “Viaţa teatrală se vrea a fi un act de dragoste închinat teatrului, o declaraţie trăită şi văzută prin ochii lui  Antonio (regizorul-dramaturg-june prim) care şi-a dedicat cei mai frumoşi ani teatrului. Acest vis în care sufletul zboară nestingherit îi este spulberat de realitatea crudă ce-l trânteşte la pământ. (…) Nu este vorba de clasicul efect de teatru în teatru: e pur şi simplu TEATRU cu puterea sa, cu frumuseţea sa dar şi cu poveştile nespuse pe care publicul nu le va cunoaşte niciodată” – mărturiseşte Achille. În fapt, regizorul a capturat nostalgia vieţii italiene dintr-un orăşel pe-a cărui scenă de teatru a poposit o efemeră trupă de actori ca să provoace emoţie. Acolo trebuie să se refacă spectacolul în mod gratuit, la cererea unor oficiali, nicidecum implicaţi într-un act artistic important. Totodată, în plan sentimental se consumă şi, desigur, se corectează o poveste de dragoste. În pitorescul scenei intervine însă o trupă de tinere dansatoare ca să susţină reprezentaţia. O notă apăsată aici capătă muzica şi dansul, luând loc comicului extrem, emoţiei de început – parcă de film discret neorenascentist, iar scena creşte, supradimensionându-se, spectacolul fiind  dus la final cu acelaşi  profesionalism. Desfăşurarea finală, şi către spectatorii închipuiţi, câştigă  printr-o superbă revelare a dragostei. Distribuţia îi cuprinde pe Marian Negrescu în Antonio – actor aşteptat ca să susţină piesa, purtătorul unei judecăţi scenice adevărate, Monica Sfetcu – Violetta, ce transmite o tristeţe originală, Simona Urs, Fiorenza, într-un rol exact, Dan Calotă – Attilio, conectat la (h)umor, George Drăghescu – Vincenzo, inspirit şi nuanţat, Rodica Adriana Negrescu – Luisa, cu mijloace simple  de captare, Cristian Naum – Mario, preluând grijile unui etern îndrăgostit, Valeriu Bâzu – consilierul, personaj ce se doreşte a fi energic şi cu multe detalii de politician, Cosmin Brehuţă – Carlo, o voce deosebită ce, iată!, râde cântă şi dansează, Irina Naum – soţia consilierului, Mădălina Ciobănuc – Bianca, Cristinel Dobran – ziaristul, Ion Alexandrescu – Rossi, precum şi echipa de dansatoare – “Sinuoasele” – ce cuprinde eleve de liceu, din Târgu-Jiu: Luiza Guţu, Georgiana Frunză, Bianca Socol, Georgiana Buţă, Adelina Puzdrea, Oana Nemeş, Andreea Isabella Mezdrea, Andreea Motrescu. În finalul notiţelor mele la “Viaţa teatrală”, subliniez o evoluţie unitară, cu strălucire în spaţiul scenic, a echipei actoriceşti complete şi complexe, în spectacol memorabil transmis gorjenilor de Achille Roseletti, un prieten bun şi sigur.

*”POEME PENTRU CUTIA TA POŞTALĂ” – O plachetă cuprinzând versuri semnate de tânărul poet gorjean Mihai Amaradia a apărut la Editura „BrumaR” din Timişoara. Iată-i frumosul motto: „Cât de frumoşi sunt astăzi paşii tăi, şi sprinteni în sandale” – Cântarea cântărilor, Regele Solomon. Iar cu o metaforă se poate scrie că poemele sunt lunecoase ca urma şarpelui în apă şi comunică unui singur scop, al reevaluării: „Unele poeme mor şi primăvara,/ oamenii le primenesc atunci,/ le scot din casă cu steagu’/ cortegiul opreşte la răscruci,/ cei apropiaţi aruncă monede,/ câte unul dintre noi/ strânge poate de-o-ngheţată./ Li se face slujbă,/ alea mai înstărite au şi trompetă./ Când moare câte-un poem, mai ales pe la sate,/ rândunicile lasă ziua aia/ de se-nmormântează drumul liber,/ şi oamenii vorbesc mai puţin./ După ce le-ngroapă, treaba-i gata,/ se face pomenirea,/ mai trece câte unul din ce în ce mai rar,/ din ce în ce mai dezafectat,/ până ce abia mai poţi citi pe cruce:/ aici odihneşte Dulcinea del Toboso/ sau Estella, ori Sonia Marmeladova.” – unele poeme mor şi primăvara. Poezia lui Mihai Amaradia vine într-adevăr de undeva bine, nu ne-ar spune cu exactitate nici el de unde, vine însă cu limpezimea unui râu fierbinte şi negrăbit. Dovadă: „Ar trebui să mă vezi, sunt frumos,/ acum nu mă mai deranjează nimic,/ pentru că mi-am cumpărat cele mai frumoase cămăşi,/ fabricate din cele mai curate ploi,/ mi-am lăsat un pic de barbă, să ştii, şi din profil/ semăn bine cu mântuitorul florilor de hârtie creponată.” – ar trebui să mă vezi. Ori, în carte sunt 58 de poeme ce ajung fără sfială în atâtea cutii poştale, fiecare petrecând acolo dimineţile, pitite, ca şi cum n-ar mai şti să se întoarcă înspre rouă…

*”ARHETIP YHTIOMORF” – Galeriile de Artă ale municipiului Târgu-Jiu şi Asociaţia U.A.P. Gorj propun de joi, 1 noiembrie a.c., un experiment plastic peste numele de Florin Hutium ce cuprinde 14 lucrări de pictură. Cum n-am apucat să dau buzna la vernisaj, mi-am făcut cărare zilele trecute, ca să mă conving de archetypele artistului. Într-adevăr, lucrările se smulg de undeva, mlădioase ca peştii ce le populează, ca să se întâmple ceva. Tăcut ca un yhtiomorf de-al său, Florin Hutium (des)face culoarea frumos, o limpezeşte şi o tulbură ca o zăpadă pe oglinda unui lac enorm. Închipuind dinadins adâncurile apelor, într-o linişte neîncepută. Dacă s-ar întâmpla să-şi vorbească, tablourile lui Hutium ar încurca orice limbă.