*”CONFESIUNI” – Revista Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” – publicaţie de literatură şi artă – s-a născut acum câteva zile, la sfârşit de octombrie, iar cele 24 de pagini ale primului număr pot fi „începutul de drum al unei poveşti dăltuită în piatră de Brâncuşi cu ceva vreme în urmă şi în care ne-am putea regăsi, noi cei de astăzi, sub semnul unei bune însoţiri prin lumea lucrurilor sensibile”, cum scrie Dorul Strîmbulescu, directorul editorial. Îi spunem „bun-venit” şi-i reţinem ţinuta grafică – inclusiv faptul că Gheorghe Grigurcu girează publicaţia în calitate de mentor. Totodată, remarcăm articolul Maestrului – „Literatură şi politică” – o radiografie a politichiei noastre de azi – din care cităm: „Bizarul apel în favoarea mediocrului dar şi tot mai abuzivului preşedinte Traian Băsescu, semnat la un moment dat de câţiva intelectuali de notorietate (Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu etc.) susţinut apoi multă vreme de apariţiile lor în mass media, exprimă la prima vedere un snobism, id est o extravagantă picantă de situare. La a doua vedere, trădează, orice s-ar spune, o irepresibilă nostalgie pentru tipul de lider rudimentar, autoritarist, populist, trup din trupul vremilor ce le credeam apuse în sângerosul decembrie. Aşadar o „eternă reîntoarcere” către ceva ce ar fi trebuit să devină un simplu relict, dar a rămas, regretabil, o paradigmă. Una evident tardivă, precipitată în neputinţa materiei sale şi în perplexitatea  observatorilor lipsiţi de preconcepţii, aidoma unei învieri programate cu fast ritualic, însă care nu se poate produce. Cum aşa? De ce trecutul e însuşit chiar de aşa zişii elitişti care i-au format Băsescului o selectă gardă de corp? Rămâne un mister şi… nu prea.”

*SINERGIA FAPTELOR – Publicaţia amintită mai sus oferă însă spaţiu şi unui articol ce-l încadrăm, fără alte comentarii, într-o găselniţă publicistică veche, de pe piaţă: „Fulguranţă smulsă eternităţii, suspendată între transcendenţă şi imanenţă, fiinţa umană poate fi privită pe traiectoria devenirii/definirii sale din prisma logocentrismului aprioric. Reflecţia – religioasă ori filosofică – este, evident, de  natură ontologică şi antropologică. (…)” – Mihaela-Gretuţa Ştefănescu, „Nevoia de confesiune”.
*”EXERCIŢIU DE ADMIRAŢIE” – Aici, la Târgu-Jiu, în ziua de 27 octombrie, locuitorii oraşului, mai mult decât în orice altă zi, ar fi trebuit să-i dea un semn lui Constantin Brâncuşi. Cu sprijinul Sfintei Biserici i-ar fi putut cere Paradisului o învoire cu bilet scris de o oră pentru Bătrân, ca să li se alăture într-un pelerinaj popular de la Coloana fără sfârşit la Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Ori, de nu s-ar fi putut, să-şi închipuie că Brâncuşi îi însoţea de cele mai multe ori şi pe dinlăuntru, sens în care n-ar fi fost prea mare mirarea unei aşa plimbări liniştite a fiecăruia… În 1938, pe 20 septembrie, Brâncuşi a părăsit definitiv România, a rupt relaţiile cu autorităţile şi nu a mai revenit decât sub formă de înger. Motivele erau multe, amintind aici faptul că nu se îndeplinise până la capăt voinţa constructivă a sculptorului şi în proiectul său de amenajare. Apoi, amânarea repetată a festivităţilor, schimbările politice, unele idiosincrazii locale, dar şi atacurile dintr-o publicaţie bucureşteană de mare tiraj. La 27 octombrie 1938 a plouat. Festivităţile împlinirii a 22 de ani de la memorabilele lupte de la 14/27 octombrie 1916, au avut loc totuşi, începând cu ora 9. Au fost de faţă rezidentul regal, prefectul, primarul, magistratura şi baroul avocaţilor, garnizoana, şco1ile şi societăţile de foşti luptători, veteranii şi cercetaşii din război, străjerii şi “foarte mult public”. La Coloana fără sfârşit 16 preoţi au ţinut o slujbă de sfinţire. A urmat deplasarea pe Calea Eroilor către Biserica “Sf.Apostoli” (s-au pomenit eroii gorjeni “căzuţi pentru apărarea şi Întregirea hotarelor”!) şi în Grădina publică, unde s-a sfinţit Poarta sărutului, s-au ţinut cuvântări, iar Aretia Tătărescu a predat oraşului operele… Revenim la Brâncuşi. ”Cam miroase a praf de puşcă” – ar fi spus la plecarea sa din România. Şi avea dreptate. Ar fi dorit să se reîntoarcă la locurile naşterii sale în anii de după război, însă nu fost posibil. Marele artist, părintele artei moderne universale, intrase în dizgraţia unui regim politic stalinist proaspăt instaurat, opera lui fiind considerată “decadentă”. În consecinţă, încercându-se dărâmarea Coloanei… Iată, în Calendarul creştin-ortodox, zilei de 27 octombrie a.c. i s-a pus cruce roşie, sărbătorindu-se Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. În această toamnă, în Gorj, la Târgu-Jiu, dar tot în România, publicaţia GORJNEWS îşi îndeamnă cititorii la un… exerciţiu de admiraţie Brâncuşi…
*CINE  SE TEME DE FILMUL REALIZAT DE HORIA MUNTENUŞ? – Cotidianul „Jurnalul naţional”, în numărul din 24 octombrie a.c., sub semnătura lui Cristinel C. Popa publică articolul „Dispreţul fără de sfârşit la adresa lui Brâncuşi” – o cronică la filmul documentar “Calea Eroilor, istoria unei capodopere” al scriitorului clujean Horia Muntenuş ce a fost prezentat la Ateneul „Tătăraşi”, din Iaşi. „Este filmul evenimentelor legate de realizarea, dar şi de batjocorirea celei mai importate opere a marelui sculptor român. În trei ore şi jumătate, realizatorul, care semnează atât regia, cât şi scenariul, urmăreşte pas cu pas trecutul zbuciumat al capodoperei brâncuşiene, de la primele gânduri şi idei, până în zilele noastre. Pelicula, care are la bază o documentare temeinică făcută o perioadă îndelungată, aduce în prim plan mărturii şi documente nepublicate găsite în arhivele româneşti şi nu numai” – precizează jurnalistul bucureştean. Iată de ce încep să cred că în Târgu-Jiu cineva chiar s-ar teme de prezentarea filmului. Printr-un telefon fără fir respectivul oficial o fi primit vestea potrivit căreia vizionarea în oraşul lui Brâncuşi e cam… groasă. Şi că, în cele trei ore şi jumătate, cineastul nu a iertat nimic: “Filmul reprezintă o radiografie a atitudinilor, percepţiilor publice, dar şi a tratamentului nemeritat la care a fost supusă opera de-a lungul vremii. În Coloana fără sfârşit este cuprinsă şi această atitudine, această hotărâre a spiritului, de aceea i s-a dat omului coloană vertebrală – să îşi ţină spatele drept şi fruntea în puterea cerului”, mărturiseşte Horia Muntenuş. Noi vom reveni în curând cu o cronică. Până atunci, iată distribuţia: Viorela Grofu – în scena finală, Nucu Pandrea în rolul lui Brâncuşi, Cristian Naum, – Brâncuşi tânăr, Florin Paul Marian – Brâncuşi copil, Cosmin Brehuţă, George Drăghescu…
*NICOLAE COANDE – Dulceaţă de toporaşi: „Spre sfârşit/ Iisus a mîncat lăptuci,/ plăcinte calde şi/ dulceaţă de toporaşi./ Apa scoasă de o femeie la o fîntînă/ din Garizim/ i-a potolit setea./ Apă de baltă am băut şi eu/ am gustat lăptuci şi plăcinte calde/ oferite de o femeie din timpul meu./ Dar n-am mâncat dulceaţă de toporaşi –/ oare cum o fi pe limba/ Lui?”