FLORIN ISUF – Expoziţie de grafică şi pictură vernisată la Galeriile Municipale de Artă Târgu-Jiu, din strada Traian, nr. 27. Organizatori, U.A.P.R. – Asociaţia Gorj a Artiştilor Profesionişti din Domeniul Artelor Vizuale. Născut în 14 aprilie 1952, la Târgu-Cărbuneşti, absolvent în 1979 al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, clasa profesorului Vasile Crişan, asistent fiind pictorul Gheorghi Apostu; apropiat al grupării echinox-iste şi colaborator cu grafica revistei cu acelaşi nume, amic cu scriitorii Ioan Groşan, Gheorghe Ţeposu şi Ion Pecie; expoziţii personale la Târgu Jiu, Bucureşti – la Galeria Eforie; expoziţii de grup: Sala Dalles, Casa Americii Latine, Şcoala Internaţională Americană, Râmnicu Vâlcea, Hunedoara; lucrări în colecţii particulare din ţară şi din străinătate: Rusia, Canada, Franţa, Austria, Germania, Argentina. Florin Isuf este unul dintre acei pictori necesari mesei cu cei mai valoroşi artişti plastici români de azi. Lucrările expuse găsesc a fi daruri fierbinţi cărora le ceri iertare. Iată, culoarea a devenit prudentă chiar cu sinele, adunându-şi vremea ca să cuprindă bogăţii de catapeteasmă şi deschideri de biserică. Uneori, pictorul a trebuit să strige, fiind doar trimis ca solstiţiu crucii de pe cupola unei catedrale. E posibil ca pe Florin Isuf cineva să-l fi trădat. Să fi fost doar mereu istoveala artistului, conspiratoare şi totdeauna mută?
TUDOR ARGHEZI, 11 POEZII, 11 POESIES, 11 POEMS – Am primit de la un prieten – poetul Viorel Surdoiu – trei superbe tipărituri ale Festivalului Internaţional de literatură „Tudor Arghezi”, ediţiile 2009 – 2011. Albumul din 2009 cuprinde 11 poezii în română şi franceză, ilustrate de plasticianul Raul Cortes, în cel din anul 2010, de asemenea, având 11 poezii în română şi franceză, ilustraţiile aparţin artistului plastic Gheorghe Dican, iar în cel din 2011, cu 11 poezii în română şi engleză, artistului bulgar Iordan Kissiov, directorul Galeriei de Artă din Silistra. O iau înaintea altora şi spun că în acest an, la festivalul ce începe în 17 mai, s-au realizat alte două albume bilingve, unul ediţie româno-engleză, cu ilustraţii de Gelu Costea, al doilea în ediţie româno-sârbo, traducere Adam Puslojici, cu ilustraţii de Dragoliub Firulovici. Vom reveni în numărul viitor.
CEAŞCA DE CAFEA – Minilunarul cultural, literar, artistic realizat de poetul George Drăghescu a fost sărbătorit ca unul mare la apariţia numărului 100, în 52 pagini. Manifestările au avut loc la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, într-o participare numeroasă şi selectă. “Ceaşca de cafea” bună cu de(s)prindere conspiratoare se bea în tăcerea liturgică a amiezii, când oraşul se copleşeşte pe sine. Cu o mignonă publicaţie cu acelaşi nume ne pândeşte de 7 ani prietenul nostru George Drăghescu, poet copleşitor în petale de cireşi înfloriţi şi actor cu înfăţişare de înger. Să fie obligatorie atâta frumuseţe la o aşa nobilă cauză!
În numărul următor (101), găsim un poem inedit, olograf, al lui Dimitrie Stelaru: “Dar eu ce stau între cei aruncaţi/ cu dimineaţa răstit în soare/ la paginea cu secol mort?// Dar eu ce stau între aruncaţi?/ necitit, uitată carte prin stele/ şi necălcat în profunzimi?”
CINCI CĂRŢI – Ne-a dăruit minunatul poetul şi prietenul craiovean Emilian Mirea: “Vârsta christică”, apărută în 1998, “Avatar” – 2011, “Poemele morţii” – 2012, “Virtuozitate” – 2012, “Despre lumea în care trăim şi murim” – 2012. Aflăm din prima carte: “până la adolescenţă am trăit ca un sălbatic/ printre dealurile şi pădurile unei comune din Gorj/ printre cârduri de gâşte şi mici păstori (…)” – printre cârduri de gâşte şi mici păstori. Fiind şi de-al nostru, din Gorj, dăm aici, integral, un poem superb: “a nins cu biserici în noaptea aceea/ şi eu nu găseam drumul spre casă// pasul se-nchidea în sine până înverzea – / nici nu mai ştiam dacă am avut casă cândva// era ca o sărbătoare în care ne înţelegeam prin lacrimi – / noi toţi plângeam laolată// de ce te-am descoperit ca pe o mânăstire veche/ plină de alămuri şi argint?// de ce te-am descoperit când se făcea mir/ noaptea în care am încetat să te mint?” – ningerea cu biserici.